Actualitate

Firmele din judeţ, dispuse să angajeze forţă de muncă de peste Prut. Ce pretenţii au moldovenii

Firmele din Bistriţa-Năsăud se confruntă cu o gravă criză a forţei de muncă şi sunt dispuse să angajeze persoane din Republica Moldova, de la femei de serviciu, la  directori generali. Camera de Comerţ şi Industrie le-a facilitat o întâlnire patronilor cu un ONG de recrutare din regiunea Glodeni, adus la Bistriţa de primarul comunei Coşbuc, comună care s-a înfrăţit cu o localitate din zonă.

Reprezentanta ONG-ului, Eugenia Luca, nu le-a putut spune însă potenţialilor angajatori prea multe despre oferta de locuri de muncă din ţara sa întrucât abia a început afacerea. Ea a dat însă asigurări că moldovenii vor să muncească, sunt harnici şi serioşi.

„În Moldova sunt foarte mulţi care nu au de muncă, dar nu au nici paşapoarte româneşti. Cred că ar trebui o viză de reşedinţă ca să nu trebuiască să stea doar trei luni. Lumea orice ştie, e calificată în orice meserie. Lumea lucrează foarte bine, sunt foarte muncitori. Cred că un necalificat s-ar mulţumi cu un salariu de 400 de euro, cu cazare şi masă, iar unul calificat cu un salariu de până la 1000 de euro”, a spus Eugenia Luca, motivând că altfel nu rentează pentru nimeni să plece la o distanţă de 350 de km de casă şi să lucreze într-o ţară străină.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Vasile Bar, a spus că instituţia pe care o conduce a făcut o centralizare a necesarului de forţă de muncă pe meserii pe care o va transmite Eugeniei Luca.

„Necesarul de forţă de muncă făcut de noi este pe trei ani, 2018, 2019, 2020. Pentru anul acesta avem identificate 715 locuri de muncă, 427 pentru anul viitor şi 357 pentru 2020. Acestea sunt informaţii culese de la membrii Camerei. Necesarul de forţă de muncă în judeţ este mult mai mare, de circa 3000 de salariaţi, dar ar fi foarte bine dacă am reuşi, în relaţia cu Moldova, să acoperim măcar o parte din aceste solicitări”, a spus Vasile Bar.

La întâlnire au participat peste 30 de reprezentanţi ai companiilor din judeţ care s-au plâns de legislaţie care îi obligă să le plătească străinilor salariul mediu pe economie care este acum de peste 4200 de lei brut/lună, discriminatoriu faţă de angajaţii români, plătiţi cu salariul minim.

Deputatul PSD Daniel Suciu ar avea acum o propunere de modificare legislativă cu trimitere directă la cetăţenii Republicii Moldova să nu mai fie consideraţi „străini”, situaţie în care costurile cu forţa de muncă din Basarabia nu ar mai fi chiar atât de mari.

Întrucât nu s-a putut discuta concret pe oferta din Republica Moldova, s-a stabilit să mai existe o întâlnire în circa două săptămâni, cel mai probabil la Glodeni, unde firmele să meargă să discute direct cu cei interesaţi să se angajeze în judeţul nostru.

 

10 comentarii

  • Si pentru romanii nostri plecati sa lucreze in alte tari nu exista variante convenabile de lucru? Intregirea familiilor nu este importanta?Pentru salarii decente cred ca multi s-ar intoarce.

    • Rusine domnilor implicati-! Rusine-! Deci O firma privata (un SRL) cum este Camera de Comert, in combinatie cu un ONG din Moldova (al carui reprezentant habar n-are despre ce este vorba), isi zdrobesc modestele capete despre cum sa aduca ei muncitori straini in Bistrita. Niciunul nu precizeaza care Lege le permite lor sa faca astfel de intermedieri si ce comisioane se vor incasa (Camera de comert+ONG).
      Dar de ce nu va zbateti sa-i aduceti pe cei 4-5 milioane de romani acasa, langa sotiile lor, langa copiii lor, langa parintii lor?
      Dar de ce nu se ia legatura cu ANAF-ul pentru a incerca macar diminuarea EVAZIUNII FISCALE si a CORUPTIEI din Romania-?
      Pentruca ANAF-ul face mult prea putin, in acest sens. Mai amendeaza pe cate un sef de Restaurant, placintarie, patiserie care lucreaza cu doua care de marcat (una inregistrata la ANAF, alta ba-!) sau il mai abtiguie pe cate un ospatar-barman- chioscar pentruca nu a emis Bon fiscal. Cam putin. Prin diminuarea EVAZIUNII FISCALE, ar putea fi platite salarii de 1.000 Euro/luna muncitorilor ROMANI. Nu strainilor.
      Cautati facilitati pentru romani, nicidecum pentru straini-!
      Nimeni in Europa nu face asa ceva. Rusine-!

  • La salarul asta de mizerie pe care il ofera privatii mai bine mergi in vest daca tot pleci de acasa. Se plang ca nu au forta de munca dar ei vor sa fie slugariti gratis. Toti sa muncim pentru bunastarea patronului ca el sa se poata plimba cu porche si sa-si poata construi hotel pe la colibita si exemplele pot continua. Multumim statului roman care se zbate ca pestele pe uscat pt bunastarea romanului de la privat.

    • ceea ce nu inteleg multi dintre noi este faptul ca statul impovareaza prea mult mediul privat.
      ar trebui sa impuna salariul minim la 2500 de lei si sa scada drastic impozitele la acestea.
      la momentul actual un patron privat da sub forma de tot felul de taxe aplicate salariului cam 60% la stat, si atunci angajatul e normal ca e prost platit, ca lui nu-i mai ramane mare lucru.
      statul care stie sa impuna taxe si impozite nu stie gestiona acesti bani, care se face ca nu vede cum se fura acesti bani in sanatate, cum se fura la orice licitatie prin comisioane ascunse, etc.
      ar trebui facuta o restructurare masiva in aparatul administrativ ca-s prea multi taietori de frunze la caini si plimbatori de hartii.
      la o primarie ca in Bistrita sunt peste 800 de angajati care (si pe care se) toaca bani cu nemiluita fara sa produca nimic fenomenal, orasul arata la fel de rau ca acum 20 de ani.
      o firma ca Rombat are mai putini angajati decat primaria si se afla pe locul doi in topul firmelor din judet – si astia produc ca sa-i sustina pe altii.
      asa ca decat sa va uitati la masina cu care umbla patronul si care e treaz de la 7 la 24 preocupat ca sa va dea voua de mancare si sa va asigure un job, poate ar fi mai bine sa va uitati la ce folosesc limuzinele cu care se plimba trepadusii care ne conduc si care sunt campioni la pozat gropi, taieri de panglica si ingropat bani in partii de schi.

  • Mai oferiti ajutoare sociale,pomeni, pensii……si o sa vedeti atunci criza de f de munca.
    Ce vedeti acum este doar începutul.
    Cunosc persoane care au cute 2-3 forme de ,,pomeni,, care ajung la sume frumoase.cum sa lucreze ptr salarul minim ????

  • Care criza a forței de muncă?Ce tot îi dați înainte cu minciuna asta? Bugetarii sa fie plătiți cu zeci de mii de lei , multi nefăcând mai nimic și aveți pretenția că cineva să facă muncile de jos,grele, sezoniere, unele chiar degradante, pe ture zi/noapte, etc., cate 9 ore/zi plus sâmbete și pe degeaba!

  • Camera de comert cu mana de lucru !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Camera de comert nu sustine niciodata plata corespunzatoare a cetatenilor roamani, mereu dau vina pe institutii si pe oameni. Ieri o patroanca se plangea ca la 1200 lei salar minim net nu-i stau oamenii la munca 8 ore!!!! munca calificata!!! Pai ce ne miram? ei isi numara in general numai profitul si mai putin resursa umana!!!! N-am auzit niciodata sa spuna camera de comert cu mana de lucru, angajatorilor, mai baieti daca nu va platiti oamenii astia pleaca!!! Preturile cu care ies in piata produsele sunt mai mari decat cele din Europa, multe produse, benzina, laptele, mancarea este si de 2 ori mai scumpa decat in UE. Si totusi salariile sunt de rahat!!!!! de aia pleaca lumea, ca va bateti joc nu de aia ca statul nu face nu stiu ce! ar trebui sa se puna plafoane la toate produsele la nivel european si sa vedem atunci cati bogatasi or mai fi prin Romania, ca masini scumpe si toale au patronii astia cate vor!!! fara sa le pese de salariul de mizerie pe care il dau. Ei au nevoie de sclavi nu de mana de lucru!!!Si camera de comert asta……sa ma ierte cel de sus, da este cea mai ineficienta institutie ever!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Cum ineficienta Radule?
      Daca n-ar fi ea, – CACAmera de Comert, – cine ar mai organiza Tirgul de Purici ? Dar Tirgul de zdrentze de la Polivalenta ? Cine ar mai premia anual cu cate un carton colorat pe cei mai buni si credinciosi (obligatoriu membri) oameni de afaceri din judet? Dupa care urmeaza traditionalul ,,chef” cu cele mai scumpe bauturi si mancaruri.
      Dar uita-te si in ograda Camerei si vezi haosul si brambureala de neinchipuit: tencuielile exterioare mizerabile, trepte stricate, asfalt stricat, pavaj degradat, baltoace cate vrei, apoi broaste, soricei, sobolanei, etc. Parcarea ? Broscarie curata!Noaptea? Iluminat zero!!! Intuneric bezna! Noroi cu nemiluita-! Boschetari si drogati mereu prin preajma.
      Iata cine ii premiaza pe cei mai buni, dintre cei mai buni…

  • Statul calareste privatul cu taxe si impozite pt ca bugetarii sa aiba salarii nesimtite la munca mediocra pe care o fac. Cand mai dai de o bugetara constipata si urzicata la care nu i s-a aliniat planetele si care iti vorbeste asa ca din corcodus iti vine sa faci o pisare pe el stat incompetent si pe bugetarii care primesc banii degeaba.
    Unul la privat poate lucra pe salar minim (1200 lei) ceea ce este o batjocura, iar la stat se maresc salariile de 3 ori pe an. Privatul aduce plus valoare iar statul doar cheltui.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.