Politică

Oltean întrebat dacă trece Guvernul Ponta: Noi, PDL, nu avem niciun interes să nu treacă

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, marţi, la depunerea candidaturilor PDL pentru Primăria şi Consiliul Local Bistriţa, că Guvernul Ponta va primi votul de învestitură din partea Parlamentului, PDL neavând niciun interes ca Guvernul USL să nu treacă.

Ioan Oltean a fost întrebat dacă trece Guvernul Ponta.

“Da, sigur că da, nu este niciun interes. Noi, PDL, nu avem niciun interes să nu treacă Guvernul Ponta. Dimpotrivă, dorim să treacă şi să guverneze România. O să vedem care este programul de guvernare, nu mă pot exprima aprioric dacă o să votăm, care este garnitura de miniştri care vor încerca să guverneze şi, în funcţie de aceste două elemente, PDL va decide dacă va vota acest Guvern”, a declarat Ioan Oltean.

Un jurnalist a făcut apoi observaţia că preşedintele Emil Boc a anunţat că PDL nu va susţine Guvernul Ponta.

“Noi, am trecut în opoziţie. În fond suntem un partid de opoziţie. Partidul de opoziţie trebuie să îşi croiască propriul drum, însă o analiză foarte serioasă a acestor două elemente nu este lipsită de sens şi, sigur, în funcţie de aceasta vom decide care va fi poziţia noastră fermă la şedinţa de învestire a Guvernului Ponta », a spus Oltean.

Întrebat dacă PDL a provocat căderea Guvernului Ungureanu pentru ca USl să piardă din procente, Ioan Oltean a spus : « Nu aş putea spune că PDL a dorit să cadă propriul Guvern, dar în tot răul este şi un bine. Vom vedea dacă USL are forţa de a realiza ceea ce, de trei ani, ne impută nouă că nu am făcut ».

Întrebat dacă parlamentarii PDL vor fi în sală la învestitura Guvernului Ponta, Oltean a spus: “Cu certitudine vom fi prezenţi în sală şi vom vota în funcţie de elementele pe care le voma vea în vedere într-o analiză a Biroului Permanent Naţional », a spus Oltean.

PDL Bistriţa a depus, marţi, la Biroul Electoral Bistriţa candidatura lui Vasile Moldovan, fost primar al Bistriţei între 2000 şi 2008, pentru un nou mandat şi lista de consilieri ai formaţiunii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.