Economie

Finanţele informează

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud face câteva precizări legate de obligaţia de depunere a „Declaraţiei privind veniturile realizate din România”, formularul 200, dar şi a formularului 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ”.

COMUNICAT

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud informează contribuabilii care, în anul 2011, au realizat venituri din: activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor; activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise; operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, că au obligaţia ca, până vineri, 25 mai 2012, să depună la Fisc „Declaraţia privind veniturile realizate din România”, formularul  200.

Venituri care se declară prin formularul 200

Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care au realizat în anul 2011 în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România provenind din: activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile realizate în calitate de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, activităţi agricole pentru care venitul net se determină în sistem real, transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionale pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

1. Activităţi independente

Au obligaţia de a depune Declaraţia 200 persoanele fizice care, în anul 2011, au realizat:

– venituri comerciale din fapte de comerţ, prestări de servicii, altele decât cele din profesii libere; practicarea unei meserii, inclusiv din activităţi adiacente; venituri din cedarea folosinţei bunurilor calificate în categoria veniturilor din activităţi independente;

– venituri din profesii libere: din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii;

– venituri din drepturi de proprietate intelectuală: brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ şi procedee tehnice, know-how, drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea.

Declaraţia se depune de contribuabilii care au desfăşurat activitatea în mod individual sau într-o formă de asociere, ce nu a dat naştere unei persoane juridice, constituită între persoane fizice.

Contribuabilii care au obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectuală de la mai mulţi plătitori depun o singură declaraţie.

Declaraţia se completează pentru fiecare categorie de venit şi pentru fiecare sursă de realizare a venitului.

Au obligaţia depunerii formularului 200 persoanele fizice care au realizat venituri din: activităţi independente (drepturi de proprietate intelectuală, vânzarea bunurilor în regim de consignaţie, activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial, contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului Civil, activitatea de expertiză contabilă, judiciară şi extrajudiciară) pentru care impozitul s-a reţinut la sursă în cotă de 10%, ca plată anticipată în contul impozitului anual, de plătitorii de venituri; asociere cu o persoană juridică plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor, care nu generează o persoană juridică, pentru care impozitul s-a reţinut la sursă în cotă de 3%, ca plată anticipată în contul impozitului anual.

Nu depun acest formular persoanele care au realizat astfel de venituri şi impozitul reţinut la sursă de plătitorii de venituri a fost final în cotă de 16%, conform opţiunii exercitate.

Atenţie! Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele fizice care, în anul 2011, au realizat venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit, cu excepţia persoanelor care au depus declaraţiile de venit estimativ în luna decembrie 2011 şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii.

2. Cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile realizate în calitate de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal

Au obligaţia depunerii formularului 200 persoanele fizice:

– care au depus declaraţiile de venit estimativ în luna decembrie 2011 şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii;

– la care au intervenit modificări ale clauzelor contractuale;

– pentru care chiria este exprimată în valută;

– în cazul cărora s-au efectuat investiţii de către chiriaş.

Important! Nu au obligaţia depunerii formularului 200, persoanele fizice care în anul 2011 au avut chiria exprimată în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real, contractele încheiate nu îndeplinesc condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente, plăţile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat.

3. Activităţi agricole pentru care venitul net se determină în sistem real

Obligaţia de a depune Declaraţia 200 revine şi persoanelor fizice care, în anul 2011, au realizat:

– venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solare special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat;

– venituri din cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor;

– venituri din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea.

Important! Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din activităţi agricole cu impunere finală, din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi pentru utilizare ca atare, potrivit art. 74 alin. (4) din Codul Fiscal.

4. Transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise

Formularul 200 se depune de către persoanele fizice care, în 2011, au realizat câştiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise şi au obligaţia stabilirii câştigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.

5. Operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionale pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

Formularul 200 se depune şi de către persoanele fizice care, în anul 2011, au realizat câştiguri/pierderi din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi au obligaţia stabilirii câştigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.

Completare, depunere

Formularul 200 poate fi obţinut direct, gratuit, de la sediile administraţiilor fiscale, sau se pot descărca de pe websiteul ANAF, de la adresa www.anaf.ro, secţiunea Declaraţii electronice/ Persoane fizice/ Descărcare declaraţii PF în cazul depunerii declaraţiilor online;

După completare, formularele pot fi depuse:

– la administraţia fiscală în a cărei rază teritorială contribuabilul are domiciliul fiscal sau transmise prin poştă, cu confirmare de primire, costul trimiterii fiind suportat de către contribuabili.

– prin mijloace electronice, pe portalul www.e-guvernare.ro.

După transmitere electronică, contribuabilii sunt obligaţi să consulte starea declaraţiei prin vizualizarea acesteia, accesând http://www.anaf.ro/StareD112.

Declaraţia se completează în două exemplare, scriind corect şi citeţ datele în module.

Atenţie! Contribuabilii care au mai multe surse sau categorii de venit şi au obligaţia depunerii formularului 200, vor completa „Anexa la Declaraţia privind veniturile realizate din România” pentru fiecare sursă de venit.

Sancţiuni

Nedepunerea până la 25 mai 2012 a declaraţiilor de venit de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 la 500 lei.

Baza legală: Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; art. 219, alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

COMUNICAT

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud reaminteşte că, potrivit prevederilor art. 57 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, prin completarea şi depunerea formularului 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ”.

De asemenea, potrivit art. 84 din Codul Fiscal, contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe: venitul net anual din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole; câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise; câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, prin completarea şi depunerea formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România”.

Formularele 200 şi 230 se pot obţine direct de la sediul unităţilor fiscale sau pot fi descărcate de pe websiteul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) de la adresa  www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili/ Toate formularele, cu explicaţii;

Atenţie! Formularele 230 şi 200 se pot depune şi on-line. Pentru descărcarea şi completarea on-line a formularelor, contribuabilii vor accesa websiteul ANAF, la adresa www.anaf.ro, secţiunea Declaraţii electronice/ Persoane fizice/ Descărcare declaraţii.

Termen de depunere:

anual, până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului

Formularul se completează în două exemplare:

– originalul se depune la:

a) organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal in România;

b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalţi contribuabili persoane fizice;

– copia se păstrează de către contribuabil.

Transmiterea on-line se va face de la adresa www.e-guvernare.ro, dacă contribuabilul dispune de un certificat digital calificat. Deţinătorii de certificate digitale calificate pot transmite formularele şi pentru alţi contribuabili, prin înregistrarea ca împuterniciţi fiscali urmând procedura de înregistrare a documentaţiei şi a formularului 150 la organul fiscal.

Potrivit prevederilor art. 17 coroborate cu cele ale art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilul este subiect al raportului juridic fiscal, care, îşi poate îndeplini obligaţiile fiscale şi printr-un împuternicit, desemnat potrivit legii.

Conform prevederilor Instrucţiunilor de completare a formularelor, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 52/2012, formularele se depun direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.

DIRECTOR EXECUTIV, EC. DORINA CICIOC

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.