Două firme din Bistriţa-Năsăud îşi concediază angajaţii, iar peste 100 de oameni rămân pe drumuri, fiind disponibilizaţi colectiv. Este vorba de companii din Bistriţa şi Sângeorz-Băi, una dintre ele fiind Cristiro, vechea fabrică de sticlă.
„Sunt doi agenţi economici care şi-au anunţat intenţia de a disponibiliza colectiv personal, un agent economic din Bistriţa, din domeniul sticlei, care disponibilează 95 de persoane şi celălalt agent este din Sângeorz-Băi, din domeniul textil, dintr-un număr de 30 de persoane disponibilizează 15 persoane. Aceşti oameni vor beneficia iniţial de indemnizaţie de şomaj şi pe urmă vor intra în măsurile noastre active de ocupare. Ca de exemplu pot beneficia de subvenţiile pe care AJOFM le acordă la încadrarea în muncă. Mai pot beneficia şi de programele noastre de formare profesională. În plus, avem peste 430 de locuri de muncă vacante la această oră. Toate persoanele disponibilizate colectiv pot ocupa locurile de muncă oferite de agenţii economici din judeţ, iar dacă nu au calificarea adecvată, prin centrul nostru de formare profesională toate persoanele care doresc se pot califica. Avem vreo 40 de cursuri, iar din luna ianuarie 2019 se vor derula toate cursurile prin AJOFM BN”, a spus Adina Preda, purtător de cuvânt al AJOFM BN.
Firma SC „Cristiro” SA s-a format din fostă fabrică de sticlă din Bistrița, înființată în anul 1974. Numele companiei a fost dat în anul 1990, de când firma producea în special sticlărie pentru Germania, Franța, SUA și chiar Japonia. IDin păcate însă, în România, industria sticlei s-a prăbuşit, fiind susţinută de câteva multinaţionale care fabrică sticlă pentru construcţii şi uz industrial. Manufactura este asigurată de mici ateliere, iar fabricile de altădată nu mai au nicio şansă să renască.
În ce priveşte a doua firmă care renunţă la jumătate din salariaţi, fabrica de îmbrăcăminte din Sângeorz-Băi, disponibilizaţii de aici îşi vor găsi uşor de lucru fiindcă mai sunt companii de profil în judeţ care duc lipsă de forţă de muncă.
cu siguranta isi vor gasi usor de lucru!!! cum de altfel isi vor gasi usor de lucru si cei 3000 de la Leoni! Tase ii astepata cu bratele deschise!!! aaaa si CCIA-BN!!!!
Daaaaaaa…….isi vor găsi.
În același timp, unii susțin sus și tare că economia ,,duduie”…
Cred mai degrabă că au încurcat două litere…pe foaie scria ,,bubuie”…
pai da!!! economia si Romania e condusa de o duduie care bubuie!!!
Da. Poate isi vor gasi de lucru chiar la stat!
Leoni angajeaza asa zic ei…din cate am vazut au si anumite anuturi de angajare pe unele siteuri