Politică

Top partide care comunică mult şi prost/ partide care tac fiindcă nu au ce spune

Cu două zile înainte să luăm startul în campania electorală, suntem asaltaţi de invitaţii din partea unor partide politice grăbite să vorbească mult despre nimic. Ori oamenii aceştia nu ştiu ce înseamnă comunicarea publică, ori li se pare că, dacă vorbesc mult şi des, chiar lasă impresia că sunt implicaţi până peste cap în ceea ce fac. La polul opus sunt cei care nu spun nimic fiindcă, ce să vezi, nici nu au ce.

Pe locul întâi în materie de comunicare multă şi deasă se află PRM. Săptămânal, formaţiunea face câte o conferinţă de presă în care ţipă cât poate de tare doar se va trezi electoratul vadimist cel adormit de atâta vorbărie. Care sunt temele? În mare aceleaşi: oamenii PRM sunt furaţi (cumpăraţi) de partidele mari sau fraieriţi de PP-DD, ungurii care ne fură ţara, străinii au pus gând rău aurului şi aşa mai departe. Ce proiecte are PRM pentru a salva neamul de toate acestea în cazul în care acest neam ar vrea să fie totuşi salvat? Nu am reţinut până acum. Oricum, o notă prostă pentru acest partid care nu îşi vinde ţara este că nu atrage oameni tineri, feţe noi, că iese în faţă cu aceiaşi indivizi care au făcut politică mică peste tot şi acum vor să facă una mare aici. Din păcate pentru ei şi din fericire pentru noi nu sunt credibili.

Pe locul doi în materie de comunicare multă se află PER, partid care, de regulă, în preajma alegerilor îşi descoperă vocaţia vorbitului despre orice. Se vorbeşte mult, vin oameni ba din partid, ba cu afinităţi ongisto-ecologiste, se mai face câte un marş, câte un protest. Ceva lipseşte însă cu adevărat comunicării publice practicată de PER, aş spune consistenţa discursului. Ce se face în această formaţiune este un soi de amalgam între activitatea unui ONG şi politică, iar atunci când sunt puse toate în aceeaşi oală, se cam strică gustul. Faceţi domnilor ori politică, ori militantism organizaţional şi anunţaţi-ne ca să ştim şi noi.

Pe locul trei în materie de vorbit mult şi degeaba se află Partida Rromilor, extrem de activă până de curând când a tăcut mâlc în urma fuziunii prin aborbţie pe listele PDL a liderului Emil Neia Lăcătuş. Din cauza repetării aceleiaşi teme: „noi mergem singuri la alegeri”, PR a devenit de plictisitoare şi nedemnă de a mai fi mediatizată. În final, cine a ignorat comunicatele şi nu s-a mai prezentat în apartamentul PR la ascultat agramatisme şi-a dat seama că nu a greşit. În fond, PR sau mai precis Emil Neia Lăcătuş şi-a văzut de interese. Vorbă multă, sărăcia omului şi bogăţia liderului.

La polul opus, avem, de asemenea, trei partide care comunică puţin înspre deloc fiindcă nu au ce şi nici cu cine.

Pe locul întâi, datorită poziţiei din sondaje, nu din alte motive, plasăm cu toată responsabilitatea Partidul Poporului- Dan Diaconescu. Formaţiunea s-a procopsit la Bistriţa cu oameni incapabili să spună frazele cap-coadă şi cu sens. Nu am înţeles nici până acum care este mesajul pe care vrea să îl transmită, ce soluţii au liderii acestei formaţiuni, ce aduc ei nou şi bun. E foarte neplăcut să nu poţi transmite ce ai de gând. Nu văd, în aceste condiţii, cum ar putea să ne determine să punem ştampila pe listele lor.

Locul al doilea revine Partidului Conservator, plin de militari dornici să dea ordine şi să ţipe în microfoane ca şi cum ar conduce un batalion de infanterie. Măcinat de războaie interne, incapabil să îşi găsească un lider care să îl reprezinte, PC este, la Bistriţa, un partid anost care nu exprimă absolut nimic.

Locul trei îl acordăm, ca de obicei, în ordinea importanţei istorice, PNŢCD, un partid care a tăcut, cred, vreo patru ani înspre opt ani, şi s-a trezit la spartul nunţii în cămară (a se citi la miezul nopţii) să depună candidaturi la BEJ şi apoi să anunţe de ce. Apariţiile de ultimă oră nu se pun. În cazul acestei formaţiuni, istoria ar trebui să îşi spună cu adevărat cuvântul. Decât aşa ca acum, mai bine cum scrie în cărţi.

 Cristiana Sabău

   

5 comentarii

  • Cei din PER sunt simpatici in orice sezon prin faptul ca au idei crete. Sambata aceasta o sa fie o seara de „Eco Rock” in zona lacului Bistrita.

    • pai d-na Sabau din frica si interes nu se leaga de granzii politicii locale si nationale , toata lumea stie cine a nenorocit acesta tara timp de 22 de ani :PSD,PNL,PD-L , si d-na Sabau se leaga de cei care nu au guvernat tara asta nici un minut..

    • Da, mi-e foarte frică, de obicei, de toţi. Nici nu mai ies din casă de teama lor. E azi 1 aprilie şi am uitat eu sau aveţi chef de glumă şi nu ştiţi cum să daţi tonul la râs?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.