Articolul de lege care prevede acordarea creditelor în valută a fost declarat constituţional, după cum a anunţat avocatul Gheorghe Piperea pe pagina lui de Facebook.
Curtea Constituţională a dezbătut, în decembrie 2018, pe marginea art. 10 din Legea nr. 190/1999 privind creditele imobiliare, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicată de bistriţeanul Ionuţ Viorel Nicoară care a cerut analizarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, acesta fiind primul dosar în care această dispoziție legală este supusă unui control de constituționalitate. Bărbatul din Bistriţa a împrumutat în franci elveţieni (CHF) de la Banca Românească.
Gheorghe Piperea a scris: „Aşa cum era de aşteptat, excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 din Legea nr. 190/1999 privind creditele imobiliare a fost respinsă. De aici nu trebuie extrasă concluzia că toate creditele în valută sunt de acum încolo cât se poate de legale şi normale. În continuare, regulamentul valutar este încălcat atunci când, fără o justificare constând în finanţarea unei operaţiuni de comerţ exterior sau în colectarea valutei rezultate din acest gen de operaţiuni, băncile acordă rezidenţilor credite în valută. Şi nu înseamnă, mai ales, că decizia CCR validează prostia cu nominalismul monetar în cazul creditelor acordate sau consolidate în CHF. Treaba grea rămâne, în continuare, pe umerii ICCJ”, menţionează ziarul Bursa.
Dosarul de pe rolul CCR a fost constituit în martie 2017, fiind primul dosar în care această dispoziţie legală este supusă unui control de constituţionalitate.
Debitorul care a ridicat excepţia a precizat: „Am solicitat constatarea neconstituţionalităţii art. 10 alin.(1) din Legea nr. 190/1999, în măsura în care sintagma «sau în valută convertibilă» din textul acestuia permite interpretarea dispoziţiei legale în sensul că plăţile aferente contractului de credit ipotecar (plata iniţială a sumei creditului, efectuată de creditoare şi plăţile ulterioare ale ratelor lunare de principal şi dobândă, efectuate de debitor) pot fi efectuate şi în alte monede/valute (de exemplu CHF) decât moneda naţională în cazul creditelor acordate cetăţenilor sau rezidenţilor români (persoane fizice şi juridice) de către instituţii financiare rezidente în România.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare prevede: «Suma creditului acordat poate fi exprimată în contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare în lei sau în valută convertibilă şi va fi pusă la dispoziţie împrumutatului eşalonat ori integral».
Consider că această dispoziţie legală încalcă prevederile art. 137 alin. (2) privind sistemul financiar din Constituţia României, care are următorul cuprins: «Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene».
În opinia mea, textul constituţional citat (în special teza a doua a art. 137 alin. (2): «În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene»), exprimă indubitabil o restricţie privitoare la circulaţia monedei Uniunii Europene, şi implicit a oricăror altor monede străine, pe teritoriul României. Astfel, conform textului citat, circulaţia monedei UE se poate recunoaşte prin lege organică, în condiţiile aderării la Uniunea Europeană. Din acest text rezultă că, la data adoptării textului, în anul 2003, monedei U.E. (Euro) nu îi era recunoscută circulaţia pe teritoriul României.
Puterea circulatorie îi putea fi recunoscută monedei UE doar ulterior revizuirii din 2003 a Constituţiei şi după aderarea României la UE, doar prin lege organică, însă până în prezent nu a fost adoptată vreo lege organică în acest sens, astfel încât se poate susţine fără teama de a se greşi că nici măcar în prezent monedei Euro, şi implicit oricărei alte monede străine, nu îi este recunoscută circulaţia (puterea circulatorie) pe teritoriul României.
De altfel, acest fapt este confirmat pe pagina oficială a Băncii Centrale Europene (banca emitentă a monedei EUR, care cunoaşte cel mai bine unde poate fi utilizată moneda EUR), unde este prezentată o hartă interactivă a zonei Euro, în care România este prezentată ca stat membru al UE care nu utilizează moneda euro.
Putere circulatorie (circulaţia) înseamnă puterea conferită unei monede de a descărca pe debitor de datoria sa prin simpla cedare a monedei către creditor, adică posibilitatea de a fi utilizată la achitarea bunurilor şi serviciilor sau pentru plata unor datorii.
Consider că, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2) din Constituţie, leul reprezintă singurul mijloc legal de plată pe teritoriul ţării noastre, adică este singura monedă ce se poate utiliza pentru achiziţii de bunuri şi servicii şi plata tuturor obligaţiilor (atât publice cât şi private) între rezidenţii români; orice alte monede (de exemplu euro, CHF, USD, yenul japonez etc.) reprezintă mijloace nelegale de plată pe teritoriul României în tranzacţii între rezidenţi români.
Prin urmare, nici plăţile aferente contractului de credit ipotecar (plata iniţială a sumei creditului, efectuată de creditoare şi plăţile ulterioare ale ratelor lunare de principal şi dobândă, efectuate de debitor) nu se pot efectua între rezidenţi români în mod legal în alte monede decât moneda naţională”.
În opinia avocatului Gheorghe Piperea, este greu de spus că aceasta este o dispoziţie neconstituţională, nu pentru că susţinerea nu ar fi corectă, ci pentru că ea este deja o cutumă.
Specialistul ne-a explicat: „Nicio altă monedă nu are putere circulatorie şi liberatorie decât leul, în ţara noastră, între rezidenţi.
Încă din 1991 s-a spus că moneda cu putere de circulaţie, la noi, este leul. Această regulă a fost întărită prin lege în 2004, când s-a stabilit că plăţile şi încasările pe teritoriul României se fac numai în lei, restul monedelor însemnând valută. Există unele excepţii privind regulamentul valutar care permit doar în anumite condiţii plăţi şi încasări în valută, între rezidenţi, în ţara noastră. De aici, s-a dat o interpretare că băncile pot da şi credite în valută, ceea ce este total în afara regulamentului valutar, acesta fiind forţat, pentru că prevede doar anumite situaţii expres prevăzute de lege ce permit acest lucru”.
Gheorghe Piperea menţionează că plata ratelor în valută este tolerată, la noi.
frumoasa poza cu teancurile alea de 500 de euro.
pacat ca nu vor mai fi bune decat la aprins focul, bancnota tocmai a fost retrasa din circulatie, care mai aveti, fuguta la banca ca sa le schimbati.
Ce vorbiți, în România multe prețuri sunt în euro, la tel mobilă, la mașini (mă refer la mașinile noi, din reprezentanță), la termopane, accizele etc etc etc și se achită în lei la cursul din data eliberării facturii! Asta e legal? Că banuiesc că și dl care a luat creditul plătea ratele în lei, nu în franci elvețieni sau euro!
Blind, este bine ca-ti sai cu parerea dar este eau ca nu te informezi. Cu siguranta ca acest om a platit creditul in CHF la cursul valutar al zilei dar macar sti de ce? Iti spun eu: pentru ca bancile au acordat credite in CHF fara sa aiba moneda in caserii! Du-te si cumpara un CHF la orice banca din Bistrita. Poate reusesti.
Blind Guardian, în exemplele pe care le-ați prezentat cred că, fiindcă sunt efectuate în lei deși preturile sunt exprimate în valută, plățile sunt legale. Opinia unor reprezentanți ai Băncii Naționale a României este că exprimarea prețurilor în EUR (așa-numita EUROIZARE) are efecte negative. De exemplu, conform unui articol publicat de Ziarul Financiar, Lucian Croitoru, consilierul pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, a declarat: ,,Cu cât gradul de euroizare a economiei este mai mare, cu atât transpunerea în practică a semnalelor de politică monetară este mai dificilă”.
În ceea ce privește creditele bancare în CHF, băncile nu au plătit împrumutatilor efectiv CHF. Există suspiciunea că băncile nici măcar nu au deținut în casierii sume in CHF, deci nici nu aveau cum să plătească CHF. Într-un litigiu o instanță din Gorj i-a solicitat unei bănci (Banca Românească S.A.) să faca dovada ca la data contractului de credit a deținut în casierie suma creditului în CHF iar banca nu a putut face această dovadă.
Băncile nu admit că nu le-au platit împrumutatilor sume în CHF, fiindcă daca ar recunoaște asta nu le-ar mai putea pretinde rambursarea în CHF a creditelor în baza nominalismului monetar.
Le rămâne împrumutaților să arate in instante că de fapt suma pe care au primit-o nu a fost în CHF cum este consemnat în contractele de credit (contracte de adeziune, nenegociate, redactate de bănci). Instanțele (Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj, de exemplu) au început să constate că de fapt acordarea creditului în CHF a reprezentat o operațiune pur scriptică, de fapt fictivă.
În cazul meu, consider că în realitate împrumutul a fost în Lei, din moment ce banca a livrat lei iar contractul nu cuprinde nici măcar vreo clauză de indexare pentru a putea fi considerat contract indexat în valută.
Sunt autorul excepției de neconstituționalitate și fac următoarele precizări:
1. În articol nu sunt prezentate motivele reale pentru care CCR a respins excepția și nici nu se puteau prezenta motivele reale, din moment ce CCR încă nu le-a publicat. Articolul cuprinde doar opiniile unui avocat, prezentate de acesta pe pagina sa de Facebook și preluate de câteva publicații, unele înainte iar altele după ședința din 6 decembrie 2018 de la CCR. Consider că unele dintre susținerile avocatului sunt greșite și nu pot reprezenta un temei pentru respingerea excepției. De altfel, avocatul respectiv, deși este cunoscut pentru diverse acțiuni pro-consumatori, nu a avut nicio implicare în demersul meu (eu m-am ocupat singur, de la sesizarea instanțelor bistrițene până la susținerea excepției în fața CCR), nu cunoaște toate argumentele mele, scopul urmărit de mine și contextul în care s-a ridicat această excepție de neconstituționalitate și, mai mult decât atât, i-a ironizat (numindu-i ,,ultra-deștepți”) și blocat pe Facebook pe cei care în ultimii ani i-au propus să-și extindă preocupările și în direcția demascării faptului că acordarea de credite în valută către rezidenți români a fost nelegală. Având totuși preocupări în sfera protecției consumatorilor (inclusiv în problema creditelor în CHF, însă limitate la clauze abuzive și înghețarea cursului, nu și la nulitatea contractelor de credit în integralitatea lor pe motiv de nelegalitate a creditării în valută), avocatul respectiv nu a ignorat importanța demersului meu și, chiar dacă nu cunoștea toate aspectele esențiale, și-a exprimat opinia, însă a făcut asta jucând cumva la două capete, pentru ca indiferent de deznodământ să poată susține că a avut dreptate. Astfel, deși a considerat corecte susținerile mele și chiar a repetat că în țara noastră doar leul are putere circulatorie și liberatorie între rezidenți, a adăugat și că ,,este greu de spus că aceasta este o dispoziţie neconstituţională, nu pentru că susţinerea nu ar fi corectă, ci pentru că ea este deja o cutumă”, că ,,plata ratelor în valută este tolerată la noi” și a mizat pe respingerea excepției de către CCR.
Consider că referirea avocatului la cutumă este greșită, fiindcă o cutumă (obicei) poate reprezenta izvor de drept doar în lipsa unor reglementări legale într-un anumit domeniu. Or, din moment ce există reglementări ce consacră leul ca singur mijloc legal de plată între rezidenții români, nu se poate admite ca un obicei al câtorva rezidenți (al băncilor în acest caz, adică doar al aprox. 30-40 societăți comerciale din miile sau zecile de mii care își desfășoară activitatea în România) de a încălca acele reglementări legale să dobândească o putere de aplicare mai mare decât aceea a reglementărilor respective. Admiterea unui astfel de raționament ar fi ca și cum, de exemplu, nu s-ar mai aplica dispozițiile privind furtul din codul penal pentru simplul fapt că s-a format un obicei al unor cetățeni de a fura. Nu se poate admite așa ceva. Aplicabilitatea unor dispoziții legale NU încetează prin apariția unui obicei al unora de a încălca dispozițiile legale; Încălcarea dispozițiilor legale se sancționează pur și simplu, nicidecum nu se transformă în obicei (cutumă) – izvor de drept. Curtea Constituțională este o autoritate mult prea importantă și serioasă pentru a putea comite greșeala de a recunoaște mai multă putere unui așa-zis obicei decât unor norme legale/constituționale și pentru a motiva respingerea excepției prin existența unei cutume.
2. Până la publicarea motivării CCR, nici măcar eu, care cunosc cel mai bine ce am urmărit prin acest demers, nu știu dacă am câștigat sau ,,am pierdut la CCR”, cum apare în titlul articolului. Pot însă spune că simpla respingere a excepției de către CCR nu reprezintă automat un eșec ci, în funcție de cum va fi motivarea CCR, poate reprezenta chiar un succes. Iată de ce:
Deși din modul de redactare al contractului de credit pe care l-am încheiat cu banca se înțelege că suma creditului a fost o sumă în moneda CHF, în realitate banca nu a livrat CHF ci RON, eu nu am văzut și nu am primit nicio sumă în CHF iar banca nici măcar nu a făcut dovada că ar fi deținut la acea dată suma în CHF pe care pretinde că a livrat-o. Așa fiind, printre altele, am solicitat instanței să constate că în realitate suma creditului nu a fost suma în CHF înscrisă în contract ci suma în Lei efectiv livrată de bancă; Deci eu susțin că împrumutul a fost doar FICTIV în CHF și că în realitate împrumutul a fost în Lei, din moment ce banca a livrat Lei. Banca însă susține că a livrat (plătit) CHF, motiv pentru care am arătat că într-o astfel de ipoteza plata respectivă în moneda CHF ar fi fost nelegală, întrucât s-ar fi încălcat mai multe norme imperative de ordine publică ce consacră leul ca unic mijloc legal de plată între rezidenții români. În interogatoriul care i s-a administrat băncii, la întrebarea ,,Ce prevederi legale i-a permis în ianuarie 2008 să acorde creditul în valuta CHF?” singura prevedere legală indicată de bancă a fost Legea nr. 190/1999 (art. 10).
În opinia mea, pe care am prezentat-o încă din 2016 instanțelor bistrițene, art. 10 din Legea nr. 190/1999, invocat de bancă în răspunsul la interogatoriu, NU permite acordarea de credite direct în valută ci doar a creditelor în Lei indexate în valută, deoarece în textul legal apare cuvântul ,,exprima” nu ,,acorda” (cele două cuvinte nefiind sinonime), iar simpla exprimare în valută a sumei creditului nu înseamnă că și plățile aferente creditului se efectuează în valută. (De exemplu, și prețurile la Orange sunt EXPRIMATE în valuta EUR, însă asta nu înseamna că plățile se realizează în EUR; Plățile la Orange se pot face doar în moneda națională, la cursul de schimb EUR/RON de la data plății sau facturării).
Distincția între cele două tipuri de credite (credite acordate direct în valută, în care plățile aferente creditului se efectuează direct în valută și credite în lei indexate în valută, în care plățile aferente creditului se efectuează în Lei, dar în funcție de cursul de schimb al unei valute, valabil la data plății) există și poate fi de mare importanță în litigiile având ca obiect stabilizarea (înghețarea) cursului CHF/RON, deoarece în cazul în care se constată că împrumutul nu a fost acordat direct în valută ci în lei indexat în valută nu mai este aplicabil principiul nominalismului monetar în varianta susținută de bănci pentru a plasa suportarea riscului valutar în sarcina împrumutaților.
Deoarece, așa cum am spus mai sus, consider că art. 10 din Legea nr. 190/1999 nu permite creditele acordate direct in valută, în opinia mea prevederile acestui articol nu încalcă circulația exclusivă a monedei naționale pe teritoriul României și astfel NU încalcă nici prevederile art. 137 alin 2 din Constituție, motiv pentru care într-adevăr excepția trebuia respinsă. Cine a citit cu atenție argumentele excepției, pe care le-am făcut publice, a putut înțelege că eu am susținut neconstituționalitatea DOAR a creditelor acordate direct în valută (nu și a celor în lei indexate în valută) și doar în eventualitatea în care s-ar interpreta că art.10 din Legea nr. 190/1999 ar permite și acordarea creditelor direct în valută (în care plățile aferente creditului să se facă efectiv în valută, nu în lei).
Deci am ridicat excepția doar fiindcă banca a susținut că Legea 190/1999 i-a permis acordarea de credite direct în valută. În opinia mea, legea respectivă NU permite acordarea de credite direct în valută, ci doar a creditelor în lei indexate în valută.
Eventuala respingere a excepției pe motiv că Legea 190/1999 nu permite creditele direct în valută va confirma că băncile nu dispun de niciun temei legal pentru a susține că le era permisă creditarea direct în valută. Ar fi exact ceea ce am susținut și am urmărit! Dacă avem în vedere și faptul că în contractele de credit nu există nicio clauză de indexare (contractele de credit fiind redactate de bănci ca împrumuturi acordate direct in valută, nu ca împrumuturi indexate, deoarece nu contin clauze de indexare), consecințele vor putea fi următoarele:
1. Băncile vor trebui să admită că nu au livrat CHF și din acest motiv nu vor mai putea pretinde rambursarea în CHF a creditului de către împrumutati în baza nominalismului monetar; în această situație împrumutații vor putea obține mai ușor stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-RON pe toată durata contractului;
2. Dacă băncile nu vor recunoaște că nu au livrat valută și vor susține în continuare că împrumuturile au fost acordate direct în valută, în această situație cei interesați vor putea solicita constatarea nulității absolute a contractelor de credit în valută (CHF, EUR, USD și Yeni japonezi), în integralitatea lor, așa cum am solicitat și eu în premieră în anul 2016.
Foarte tare articolul, se intituleaza de ce a pierdut Bistriteanul, adica vrea sa spuna motivele pt care a pierdut, dar CCR nu le-a facut publice…e foarte interesant ca unii pot citi viitorul…