Politică

Candidaţii PNL din mediul rural consideră că ”e vremea celor harnici” (comunicat)

După lansarea de la Sîngeorz-Băi, PNL Bistriţa-Năsăud şi-a prezentat candidaţii pentru alegerile locale la Poiana Ilvei, Feldru, Prundu Bârgăului şi Dumitriţa.

Candidaţii PNL din mediul rural consideră că ”e vremea celor harnici”        

”Reprezentanţii conducerii PNL au desfăşurat în ultimele zile un adevărat tur al judeţului, din dorinţa de a fi alături de fiecare candidat în parte, indiferent de zonă şi distanţe. Astfel, pe lângă lansarea din oraşul Sîngeorz-Băi a candidatului PNL Maxim Pop, au mai avut loc evenimente similare la Poiana Ilvei, Feldru, Prundu Bârgăului şi Dumitriţa.

Eugen Benţa reprezintă candidatul susţinut de PNL pentru comuna Poiana Ilvei. Decizia a fost luată din dorinţa de a oferi unui sat minunat, atât peisagistic cât şi uman, un conducător pe măsură. Eugen reprezintă exemplul tânărului care nu şi-a părăsit niciodată locul de baştină şi care s-a încăpăţânat să rămână acolo chiar după absolvirea studiilor superioare. În ciuda lipsei unor facilităţi pe care tinerii de la oraş le au la îndemână, candidatul PNL a decis să se dedice locului şi oamenilor care l-au format. PNL acordă credit tinerilor curajoşi, promovarea lor şi acordarea  posibilităţii de a se manifesta şi a-şi proba capacităţile, devenind aproape o regulă.

Zamfir Galbin, candidatul comunei Feldru, a fost de această dată în mijlocul cetăţenilor din satul Nepos, nefiind adeptul ideii ca oamenii să fie obligaţi să ajungă la ,,centru” pentru a obţine informaţiile necesare. Energic şi determinat, a expus motivele care îl animă pentru a ţine piept unui primar cu tradiţie în comună. Un argument semnificativ este dorinţa de a aduce un suflu nou, poate un alt mod de a aborda şi rezolva neîmpliniri ale locuitorilor de aici.

Prundu Bârgăului, ”capitala” unei văi de renume, a găsit în persoana lui Ilie Avram primarul capabil să impună o rigoare ce poate fi observată în felul în care arată comuna la ora actuală. Realizările consistente, obţinute într-o perioadă dificilă, îl califică drept un primar loial, care fără să-şi plângă de milă şi să-şi strige prea tare nemulţumirile, şi-a îndeplinit datoria mai mult decât onorabil, motiv pentru care PNL Bistriţa-Năsăud consideră că merită un nou mandat.

Nica Petronel, persoana desemnată să lupte pentru Primăria Dumitriţa, manifestă un dezvoltat simţ critic şi autocritic. Atent la detalii, cunoaşte extrem de bine punctele vulnerabile ale comunei, care necesită o intervenţie susţinută. PNL Bistriţa-Năsăud crede că dl. Nica este foarte bine organizat, un om practic, motive pentru care, cu certitudine, nu va da greş în demersul său”.

Biroul de Presă al PNL Bistriţa-Năsăud

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.