Actualitate

În războiul străzilor, primarul arată cu degetul spre Vasile Moldovan

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a vorbit despre un subiect sensibil: asfaltarea străzilor. Categoric în ideea că luarea unui credit pentru asfaltări înseamnă ”bani îngropaţi”, el a acuzat fosta administraţie că nu a accesat fonduri europene.

”Referitor la asfaltarea străzilor, am demonstrat că atrăgând fonduri europene nu numai pentru străzi, ci şi pentru alte obiective, creând în Bistriţa 18 şantiere mari, au venit fonduri suplimentare la buget. Eu am dublat bugetul municipiului faţă de bugetul pe care l-a lăsat Vasile Moldovan. Şi atunci am avut posibilitatea să asfaltăm. Haideţi să vedem câte străzi de pământ s-au asfaltat în opt ani de mandat şi eu vă spun că am asfaltat 11 străzi de pământ”, a spus el.

Ovidiu Creţu a declarat că nu concepe să ia credit pentru asfaltarea unor străzi, pentru că ar însemna ”bani îngropaţi”. ”La ora actuală se lucrează pe un proiect de aproape 3 milioane de euro pentru reabilitarea străzilor din centrul municipiului: la Poşta nouă, în zona Prefecturii, urmează strada Dornei şi Piaţa Centrală. Avem proiect depus pe alte 20 de străzi, pe Programul Operaţional Regional, aşteptând realocare de fonduri. E vorba de vreo 10 milioane de euro. Nu e vorba de străzi principale precum Decebal, Republicii sau Andrei Mureşanu, cei cele de rangul doi să spunem, precum strada Garoafelor, Panait Cerna, Tudor Vladimirescu, Ştefan cel Mare, Avram Iancu, Grănicerilor şi altele. Aş prefera să aştept până în 2014 asfaltarea lor, întreţinându-le aşa cum le întreţinem, decât să iau credit pentru străzile respective. Nu uitaţi că am alocat circa 2 milioane de euro pentru reabilitarea aleilor şi parcărilor din zonele Ştefan cel Mare şi Lamă. Unde nu s-a lucrat în 20 de ani nimic, i se poate cere primarului să le facă în 4 ani pe toate?”, a comentat primarul Bistriţei într-o conferinţă de presă.

Creţu a afirmat că ”întotdeauna după război se arată vitejii”.

”Ştiţi povestea oului lui Columb. Când am venit în primărie n-am găsit niciun proiect european depus. În perioada pre-aderare, Zalău şi Alba Iulia au atras milioane de euro din fonduri europene, Bistriţa a atras 350.000 de euro pentru pietonal. Deci se puteau atrage! Dar de ce s-a făcut un proiect numai pentru pietonal şi nu s-a făcut unul de 10 milioane pentru întreg centrul istoric? Răspunsul angajaţilor e: n-am primit dispoziţie. Cine conduce o instituţie trebuie să dea dispoziţiile corespunzătoare. Dacă şi eu îmi axam activitatea pe împrumuturi şi pe acoperirea gropilor pentru care sunt înjurat în fiecare primăvară, probabil că acum am fi avut mai puţine gropi, mai puţine înjurături, dar mai puţini bani. Nu aşa am conceput eu să fac administraţie.

Dacă aş fi avut proiectele astea la timp, cel puţin studiile de fezabilitate, să le depun la începutul anului 2009, ar fi fost banii deja aici în Bistriţa. Dar a trebuit să iau lucrurile de la zero, nu am găsit un sertar plin de proiecte şi de aceea le-am depus foarte târziu, la limita acceptabilităţii”, a spus edilul-şef.

Ovidiu Creţu a subliniat că oamenii sunt interesaţi mai mult de problemele de la faţa locului decât de cele generale ale oraşului: ”Am parcurs împreună cu echipa USL câteva dintre cartierele municipiului pentru a sta de vorbă cu cetăţenii: zonele de la Han, Lamă, Petre Ispirescu şi Independenţei Sud. Cam peste tot lucrurile primesc o ţintă punctual, oamenii sunt interesaţi mai mult de problemele de la faţa locului decât de problemele generale de dezvoltare a oraşului. Spre exemplu, reabilitarea parcărilor, aleilor, modernizarea spaţiilor verzi. Vom intra în toate zonele pentru a rezolva aceste probleme, sunt proiecte în derulare pentru aceste lucruri. Oamenii chiar văd că s-au schimbat lucrurile în multe locuri, sunt mulţumit în acest sens, pentru că de obicei oamenii văd ce ar mai trebui făcut pe viitor, nu ce s-a făcut, şi asta este pe undeva normal”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.