Actualitate Recomandări

La piața locală, cașcavalul a înflorit, semn că vine primăvara

(FOTO) Cine a trecut sâmbătă pe la piața locală a putut admira, gusta și cumpăra diverse sortimente de cașcaval care mai de care mai interesante ca aspect, dar și ca gust.

Grigore Creța din Ruștior a adus mai multe sortimente de cașcaval: cu afine, cu merișoare, cu ardei iute, cu măsline, cu mărar și cu chimen.

”Pur și simplu m-am dus în cămară și am văzut unde ține mama condimentele. M-am gândit că, dacă plăcinta îi bună cu mărar și cu brânză sau cu urdă, brânza așa maturată de ce nu ar fi bună? Cașcavalul cu mărar și cu ardei iute trebuie maturat. Cel cu afine și cu măsline nu trebuie. E mai bun așa, proaspăt”, ne-a spus Grigore Creța.

Inventivitatea lui merită. Cașcavalul ”înflorit” îl vinde cu 10 lei mai scump per kilogram decât cașul obișnuit, iar de clienți nu duce lipsă.

Până la Paști, ciobanul din Ruștior vrea să mai vină și cu alte sortimente, așa încât lumea să aibă de unde alege când face un platou pentru mesele de sărbătoare.

Piața locală este deschisă în fiecare sâmbătă dimineața la Biserica Evanghelică. Mai găsiți aici legume și conserve din ele de la Florentin Bodiu din Dumitra, miere și produse apicole de cea mai bună calitate de la Maria Hiticaș și Grigore Cotul, pâine coaptă pe vatră, plăcinte și cozonaci făcuți de Saveta Ban la Liviu Rebreanu, păstrăv afumat și salată de icre aduse de la Păstrăvăria Rin Romuli de Nina Rus, dulcețuri și siropuri de la Piatra Fântânele făcute de Dana Rânziș, ulei presat la rece de la Dinu Pleșa din Dipșa și paste făcute de Dana Andron în casă.

3 comentarii

  • Oameni faini, care fac cinste meleagurilor noastre!!! Produse de bună calitate, căutate de consumatori! Poate reușim să le acredităm ca produse tradiționale… ar fi un brand bun pentru județul nostru! Hai că se poate!!! Mult succes în continuare oameni buni!!! Respect!!!

  • Organizarea acestei ”piețe” este o ”inițiativă” excelentă care servește atât interesul producătorilor, cât și al consumatorilor, prin cunoașterea mai bună a produselor de calitate, fără cusur și a celei mai mari părți chiar ”bio”. Toate bune și frumoase, dar locul de desfășurare al acestui târg nu se potrivește cu mediul înconjurător, mai ales cu Biserica Evanghelică CA, care reprezintă simbolul ”burgului” medieval, cu care ne lăudăm, iar pe care, prin organizarea în imediata apropiere a lăcașului de cult a ”târgului” l-ați transformat, citându-l pe Iisus Hristos, care i-a izgonit pe cei care cumpărau și vindeau în Curtea Păgânilor din Templul de la Ierusalim, spunând: „Casa aceasta este casa rugăciunii mele, iar voi ați transformat-o într-o peșteră a tâlharilor.” și a imitației rombului de sticlă al unui Muzeu celebru din Paris (Luvru). Oare acest ”târg” nu se potrivește mai bine cu ”Vechiul Corso” al orașului, astăzi numit Pietonal (Str. Liviu Rebreanu), care oferă un spațiu mai larg, propice desfășurării unor asemenea evenimente ”lumești” decât profanarea unui locaș sfânt? Iertați-mi ”sfoara” utilizată în locul celei folosite de Mântuitor, dar nu m-am răbdat să nu vă transmit o lecție veche de două milenii, deoarece altfel nu sunteți în stare să înțelegeți preceptele creștine, pe care le putem cunoaște numai prin studierea Sfintei Scripturi, ale cărei pagini abundă de ADEVĂR!!!

  • Într-adevăr oameni faini și harnici, care se ostenesc să aducă bistrițenilor produse cât mai rafinate, dar care din păcate sunt înșirați pe lângă zidurile Bisericii Evanghelice, simbolul orașului, în bătaia vântului, a Soarelui sau a ploii, în frig, iarna sau în căldură, vara. Da, i-am văzut cu vreo trei săptămâni în urmă înghețați de frig, înfofoliți că abia se puteau mișca.
    Sincer, mă întreb, oare autorităților noastre chiar le face plăcere să își bată joc de oamenii care aduc pâinea și celelalte bunătăți sub nasurile lor?
    Cred că cea mai bună soluție pentru desfășurarea acestui târg ar fi fost amenajarea unor standuri în fostul ,,piețișor”, decât inutilitatea aceea de fântână cu băncile în plin Soare, că și așa nu stă nimeni pe ele. Bine, asta e doar părerea mea…
    Oricum, felicitări vouă truditori harnici și pricepuți!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.