Politică

Sondaj USL în Bistriţa: Radu Moldovan preşedinte la CJ – 56,9%, Ovidiu Creţu primar – 55,9%

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, a prezentat un sondaj realizat de IRES pe municipiul Bistriţa la solicitarea USL, în care alianţa politică al cărei copreşedinte este ocupă primul loc la toate capitolele.

”Nu am vrut să prezentăm aceste date, dar văzând că nu mai există nicio limită în a manipula şi dezinforma pe surse, cu sondaje făcute în sediul PDL după conferinţa de presă, o facem. Acest sondaj le-a dat 37 la sută pentru un anumit domn care candidează din partea PDL la Consiliul Judeţean, cu precizarea că era făcut în sediul PDL, deci de acolo ia doar 37 la sută. Extrem de multă mizerie. Le mulţumesc bistriţenilor pentru reacţia la campania mizerabilă şi negativă a PDL, care doar atâta ştie să facă. Procentele USL în sondaje au crescut în ultima vreme. Noi am făcut un sondaj care poate fi oricând verificat. E un sondaj făcut în luna mai, pe 1.273 de subiecţi, marjă de eroare plus sau minus 2,8 la sută”, a spus Moldovan într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că rezultatele îi confirmă faptul că strategia de campanie adoptată de USL, una ”constructivă şi pozitivă, de prezentare a programelor şi proiectelor”, este una corectă şi câştigătoare.

Conform sondajului, la întrebarea ”Cum aţi caracteriza activitatea primarului Ovidiu Creţu”, 81% o consideră bună şi foarte bună.

Tema ”Ovidiu Creţu şi-a îndeplinit promisiunile electorale din urmă cu patru ani?” a avut următoarele răspunsuri: 54% consideră că da, 33% nu, nu ştiu/nu răspund – 13 procente.

”Partidul sau alianţa pe care o veţi vota pentru Consiliul Judeţean” – USL 57%, PDL – 20%, PP-DD – 8%, un independent – 5 %. ”Zona de nehotărâţi este extrem de redusă, restul oamenilor deja au o opţiune formată”, a comentat Radu Moldovan.

La întrebarea ”Care este candidatul pe care îl veţi vota pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean”, primele opţiuni au fost: 56,9% – Radu Moldovan, Vasile Borş – 14,4%, Ştefan Todea – 6,7%, Decsei Attila – 5%, Ioan Someşan – 3,3%.

”Tactica liderului maxim de a-mi pune mie o armată de candidaţi de la toate partidele, cu gândul că va dilua votul, se dovedeşte falimentară. Faţă de sondajul trecut, ei sunt cu vreo 7 procente mai jos, pe municipiul Bistriţa”, a spus liderul PSD BN.

”Care este partidul pe care îl veţi vota pentru Consiliul Local Bistriţa?” – 57,4% USL, 20,6% PDL, 8,8% PP-DD.

La sondajul ”Care este candidatul pe care îl veţi vota pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa?”, Ovidiu Creţu este în top cu 55,9%, urmat de Vasile Moldovan cu 24,5% şi de Lucian Adrian Ungur cu 11,8%.

O altă temă a fost ”Cea mai importantă realizare din Bistriţa de când Ovidiu Creţu este primar”.

Puteţi vedea mai jos în întregime sondajul prezentat de USL şi lista procentelor tuturor candidaţilor.

 

2 comentarii

  • Ba USL-istilor , eu in locul vostru puneam un procent de 100% ca iesiti, sa fie ca pe vremea lui Ceasca , doar tot va trageti voi din vechiul PCR…si mai ales cat ati condus PSD-ul acesta tara ,a curs numai lapte si miere si coruptia a fost starpita:).Dracu va crede acest sondaj mincinosilor.

  • prin aceste sondaje mincinoase a PD-L si PSD, amandoua partide arata dispretul fata de cetatenii acestei tari, mintindu-i cu buna stiinta , rusine sa va fie ca ati nenorocit acesta tara de atata timp prin minciuna si furt.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.