Actualitate

Primăria Bistrița pune panouri la intrarea pe străzile private. 84 de străzi de pământ, cu probleme

”Conform nomenclatorului stradal, în Bistrița sunt 461 de străzi, 254 fiind asfaltate, iar 207 sunt străzi de pământ. Din cele 207 străzi de pământ, 95 sunt private, iar 112 sunt în proprietatea municipiului. Pe cele 95 de străzi private Primăria Bistrița nu poate derula lucrări de investiții din bani publici pentru că legea nu permite acest lucru. În majoritatea cazurilor, terenurile pe care trec aceste străzi sunt în proprietatea celor care au construite case. Pentru a putea să le asfaltăm, să facem trotuare și să introducem rețele de utilități, iluminat public stradal terenurile de sub străzi trebuie să treacă în domeniul public al municipiului”, a spus într-o conferință de presă viceprimarul Cristian Niculae.

”Pentru ca bistrițenii să fie informați, am decis ca în perioada imediat următoare să amplasăm panouri la intrarea pe fiecare dintre aceste 95 de străzi private. Panourile vor informa cetățenii care locuiesc pe acele străzi că strada lor nu este în domeniul public al municipiului. Cei care doresc pot veni la Primărie să afle ce demersuri trebuie să facă pentru ca strada să intre în domeniul public, pentru ca apoi să o putem prinde în programul de investiții”, a spus el.

Viceprimarul a menționat că, din cele 112 străzi de pământ aflate în proprietatea municipalității, 84 nu au lățimea necesară pentru a fi clasificate ca drumuri conform normelor legale: ”Sunt străzi care au 3, 4 sau 5 metri lățime, nu pot trece două mașini una pe lângă cealaltă. Sunt multe străzi înfundate, se termină într-o proprietate privată. Probabil vom găsi soluții să le numim alei pietonale, le vom găsi o denumire și vom căuta soluții să le asfaltăm pentru că și acei cetățeni trebuie să iasă, până la urmă, din curtea lor pe asfalt”.

Restul de străzi de pământ au clarificată situația juridică și sunt în diverse stadii de derulare a investițiilor: documentații, avize, studii de fezabilitate, proiectare sau execuție. ”Din 2016 până în prezent au fost recepționate 15 străzi și sunt în lucru 6. Avem documentațiile finalizate pentru încă 11 străzi de pământ: Secundară 7 Sigmir, Dinu Lipatti, Valea Căstăilor, zona locuințelor sociale din Subcetate, Viile cu Pomi, Gheorghe Dima, Vasile Lucaciu, Orizontului, Valea Ghinzii, Aerodromului, Tărpiului. În 18 martie se vor deschide ofertele pentru proiectare a încă 18 străzi, care vor fi executate în 2019-2021: Secundară 3 Sărata (Pădurii), Secundară 4 Sărata, Ion Pop Reteganul, Bela Bartok, Secundară 5 Unirea (Morii), Zăvoaie, Jupiter, Podgoriei, Viorelelor, Tabără, George Barițiu, Lempeș, Crângului, Secundară 12 Viișoara, 9 Viișoara, Filip Cristian Petru, Apusului, Școlii. Continuăm programul de investiții în măsura în care cetățenii care locuiesc acolo vor înțelege să facă demersurile necesare pentru a trece teren în proprietatea municipiului. Avem prea puține străzi de pământ cu lățimea minimă de 6 metri pe care le putem moderniza”, a afirmat Cristian Niculae.

8 comentarii

  • Pana la urma pot fi gasite solutii. In primul rand, asa-zisele „străzi private”, trebuie trecute in domeniul public, astfel incat pe acestea sa poata fi introduse utilitati (apa, canal, gaz, electricitate), dupa care sa fie asfaltate. Problema strazilor cu latime mai mica de 6 metri, poate fi si ea rezolvata prin amenajarea lor ca „străzi cu sens unic”, cu conditia ca acestea să nu fie înfundate, astfel incat sa se poata intra pe la un capăt si iesi pe celălalt. Chiar si pentru străzile înfundate, care se termină în proprietatea unor cetăteni, s-ar putea ajunge la o intelegere cu acestia, ca acolo unde este posibil sa cedeze o anumita suprafata pentru utilitate publică.

    • strazile private sa se asfalteze in mod privat!!!! sa le treci in domeniul public este extrem de greu si nu cred ca proprietarii ar fi de acord cu totii. Si daca unul singur se opune….pa ! daca si-au facut starda privata, privat o pot si asfalta. mana de la mana!!ca primaria nu e buna !!!

  • Numai vesti bune in orasul nostru. Ce bine ca avem oameni carora chiar le pasa si sunt dispusi sa si actioneze spre rezolvarea situatiilor neplacute din oras. Se pare ca viceprimarul municipiului, Cristian Nicolae este mult mai interesat sa reabiliteze si sa infrumuseteze orasul asta decat a fost actualul primar pana acum. Spor sa aveti!

    • Marie!!! Ce haioasa esti!!!
      Si sti care e paradoxul???? AI PERFECTA DREPTATE!!!!
      DAAAA sunt VESTI BUNE!!!! DOAR vesti din PACATE!!!!

  • Apropo de primarul actual, oare chiar s-a hotărât să nu mai candideze în anul 2020, ori s-a dus la schi în Austria, și așteaptă ”vestea cea bună pentru mnealui” și anume, să se împlinească promisiunea făcută, că dacă nu plouă, vom schia pe Pârtia Cocoș și în a doua parte a lunii martie. Până atunci nu mai e mult, poate nu ne-a păcălit! dar sigur că va apărea cam peste vreo două săptămâni, poate spășit, poate țâfnos și mânios că nu a avut o previziune chiar bună!!!
    În ceea ce-l privește pe actualul viceprimar și care se bucură de lipsa primarului pentru a se lansa, zic eu, cam prea devreme, în campania electorală pentru alegerile locale, ce vor avea loc la sfârșitul anului viitor, dar mult prea târziu pentru a se dovedi apt pentru ocuparea postului râvnit, pentru care nici n-ai cum să mai recuperezi timpul pierdut până acum!!!

  • Am văzut multe în viață, dar nu mi-am putut închipui un ”burg medieval” cu ”iz” european șă mai aibă atâtea străzi de pământ, chiar dacă ținem cont că localitățile aparținătoare municipiului sunt tratate ca niște sate de prin fundul unei văgăuni dintre munți, unde nici tătarii în timpul năvălirii din 1241-42 nu s-au sinchisit să pătrundă. Dar se adeverește vorba ce zboară din gură în gură, că România a întrecut SUA în ceea ce privește ritmul dezvoltării, dar și faima creată de ”Țara tuturor posibilităților”. Eu nu cred nici prima, nici a doua afirmație, dar mai sunt destui creduli în țara aceasta, care cred că ”tot ce zboară se mănâncă”. Treaba lor, dar nu-i frumos, și mai ales sănătos să te încrezi în oricine. Când se vor convinge, va fi prea târziu!!!

  • Wauu, pe Str Arcasului cand veniti , avem o asa bariere frumoasa la ieșirea Drumul Dumiterei, nu inteleg cum e posibil asa ceva si cum e de acord primărie cu asa ceva , Si de asfaltate nu mai vorbim , am plătit bani grei pe arie de pământ, taxe avem ,străzi asfaltate Nuu, ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.