Actualitate

Biserica Evanghelică trece în administrarea municipalităţii, în ciuda opoziţiei PDL

Consiliul Local a aprobat proiectul de hotărâre privind preluarea în folosinţă gratuită de către municipiul Bistriţa, pentru 15 ani, a Bisericii Evanghelice şi a turnului acesteia, aflate în proprietatea Parohiei Evanghelice Confesiunea Augustană.

Consilierul local PDL Gheorghe Tuţă a solicitat amânarea votării proiectului, pe care ulterior şi-a retras-o. „Două din trei comisii au dat aviz nefavorabil, probabil au avut motiv. Solicit amânarea acestui proiect pentru viitorul primar, pentru viitorul Consiliu Local”, a spus el, având apoi alte două intervenţii: „Se pot aduce argumente de suflet şi de istorie, dar nu văd de ce nu putem susţine în continuare Biserica Evanghelică aşa cum am susţinut-o până acum. Că vrem să administrăm noi o biserică, nu cred că e un lucru spre care să ne îndreptăm juridic. Municipalitatea are responsabilităţi faţă de toate bisericile, faţă de toate monumentele istorice. Domnul primar vine cu un proiect de viitor în ultima şedinţă, acest lucru mă duce cu gândul la ceva electoral”.

Illyes Istvan (UDMR) s-a declarat un susţinător al proiectului. „Este un monument de mare valoare, la care se fac reparaţii de vreo 8 ani. S-au cheltuit mulţi bani, cu cât termenul este mai lung, cu atât lucrările costă mai mult. Un astfel de parteneriat este benefic: surse de finanţare diverse, termen de reparare şi de finalizare mai scurt. Dăm bani la Gloria, dăm bani tot felul de concerte, foarte bine, dar haideţi să facem şi asta”, a comentat consilierul UDMR.

Viceprimarul Andrei Rusu (PNL) a precizat că preluarea în administrare sub formă de comodat este esenţială, altfel municipalitatea nu poate aloca resurse pentru lucrări de investiţii.

Consilierul local Constantin Rus (PSD) a precizat că, fără Biserica Evanghelică, Bistriţa nu va fi un punct de atracţie turistică.

Consilierul PNL Gavril Ţărmure a spus că Bistriţa s-a construit în jurul bisericii, „buricul târgului”. „Aşa e în orice oraş european. Biserica Evanghelică are incinta cea mai amplă din România şi turnul de piatră cel mai înalt din Transilvania. E cel mai important monument istoric. Dacă n-am avea-o, ar trebui să o construim. E mult mai uşor să o întreţii decât să  ridici. E foarte important să ai pentru ce să vină lumea la tine, să fii un centru de atracţie turistică. Nu poţi pune laolaltă toate monumentele. Trebuie făcut orice ca Primăria să se ocupe de îngrijirea Bisericii Evanghelice. Ce să facem, să o lăsăm până se prăbuşeşte? Trebuie să restaurăm buricul târgului şi apoi să ne extindem spre margini. Trebuie să avem acest discernământ minimal şi să dăm încredere municipalităţii”, a spus Ţărmure.

Primarul Ovidiu Creţu a subliniat că înţelege intervenţia lui Gheorghe Tuţă, din punct de vedere electoral. „Vă mulţumesc că aţi provocat aceste referiri la istoria oraşului. Nu cred că acest Consiliu poate rata o astfel de şansă. Au fost destule realizări în ultimii ani, dar oricare păleşte în faţa acestui proiect. Preluarea de către admnistraţie a simbolului Bistriţei e de departe cea mai importantă decizie. Când am avut hotărârea Parohiei, am venit cu ea la comisii. Nu am visat că vom putea obţine în comodat şi Biserica, şi turnul, dar este o hotărâre esenţială în politica Episcopiei Evanghelice faţă de monumente. Am solicitat preluarea pe 49 de ani, s-a stabilit pentru 15 ani. E un test, trebuie să arătăm că anajamentele noastre se transpun în fapte. Vom demonstra că ştim să preţuim ce ne-au lăsat fondatorii oraşului. Biserica aparţine oamenilor care plângeau pe străzi în 11 iunie 2008, am stârni o furtună amânând sau refuzând un astfel de dar. Cheltuielile de funcţionare sunt cât vrem să le facem noi. Dacă vrem ca Biserica să fie folosită de câteva ori pe an, ne va costa 5.000 de lei pe an, dacă vrem s-o redăm cetăţenilor, turismului naţional şi internaţional, va trebui o finanţare serioasă din partea Consiliului şi să atragem şi ale surse. S-o finalizăm şi apoi s-o punem în valoare. E o datorie a generaţiei noastre faţă de cei care au făcut-o. Nu văd de ce marile sărbători creştine ortodoxe nu se pot ţine în această biserică, avem drepturi prin acest contract. Biserica Evanghelică şi turnul ei aparţin bistriţenilor, cred că vor putea folosi în scop ecleziastic această biserică, în timp. Dăm un semnal pentru toată Transilvania, să nu ratăm această şansă formidabilă”, a spus edilul Bistriţei.

El a repetat că afirmaţiile lui Gheorghe Tuţă sunt electorale. „Parohia nu poate sprijini o astfel de lucrare. Să ne imaginăm că un preot, chiar excelent, poate gestiona reabilitarea acestei biserici înseamnă că suntem visători. Trebuie să administrăm biserica transparent”, şi-a spus punctul de vedere Ovidiu Creţu.

Proiectul a fost adoptat cu 13 voturi pentru.

Biserica Evanghelică din Piaţa Centrală a fost construită de comunitatea saşilor din Bistriţa la sfârşitul secolului al XIII-lea şi, de la edificarea ei, a fost cuprinsă de două incendii, ultimul fiind în 2008.

Potrivit arhitectului Mihaela Haiduc, de la Serviciul Monumente istorice al Primăriei Bistriţa, din vechea bazilică romanică nu mai pot fi identificate azi elemente arhitecturale certe deoarece construcţia a cunoscut o refacere majoră în cursul secolulului al XIV-lea, lucrările fiind finalizate în secolul al XV-lea. În această perioadă, biserica a primit aspectul unei bazilici cu trei nave, altar degroşat şi două turnuri clopotniţă în faţada de vest. În 1430, au fost turnate şi clopotele.

Conform sursei citate, în biserică se află mobilier vechi de o valoare deosebită, două strane sculptate şi decorate cu intarsii, precum şi o bancă având o inscripţie gotică şi ornamente în stilul Renaşterii – piesă executată în 1516 de călugărul Benedict din Beclean.

Biserica Evanghelică Bistriţa nu a fost lipsită de incidente. În anul 1857, în timpul unui incendiu care a avut loc în oraş, turnul a fost cuprins de foc. Au ars acoperişul şi ceasul, acesta fiind refăcut într-o manieră neogotică.

În anul 2006, a fost montată o schelă din lemn în jurul turnului pentru înlocuirea învelitorii din tablă zincată cu tablă de aramă, iar în 11 iunie 2008, în jurul orei 20.00, aceasta a luat foc, incendiul fiind unul devastator.

În incendiu s-a distrus şarpanta şi învelitoarea turnului, aceasta din urmă prăbuşindu-se în exteriorul lui. Au fost distruse totodată şi planşeele din lemn de la nivelele intermediare. Clopotele s-au prăbuşit şi ele, la fel şi mecanismele ceasului din turn. Focul s-a extins şi la şarpanta navei centrale.

Clopotele bisericii, distruse în incendiu, au fost înlocuite în 2009 cu altele noi, turnate în Germania, la Passau. Odată cu ele a fost donat şi un ceas nou, ghidat prin GPS, iar mecanismul de funcţionare al clopotelor este electronic.

De asemenea, în turnul bisericii a fost montat şi un lift care va fi dat în folosinţă în cursul acestei luni.

Până acum au fost investite peste 2 milioane de euro pentru refacerea bisericii afectate de incendiu.

4 comentarii

  • Introducere: unde-i tipul ăla care urla, mai alaltăieri, la ştirea cu inspectorul de religie, „România, stat laic!”? No, amu era cazul!

    Cuprins: Opoziţia PDL faţă de trecerea în administrarea primăriei a Bisericii Evanghelice e îndreptăţită, dar din păcate, PDL-iştii nu ştiu de ce. Hotărârea asta încalcă grav legea cultelor, care interzice explicit discriminarea unui cult faţă de altul şi acordarea de privilegii unuia anume. Modalitatea prevăzută de legiuitor este „sprijinirea cultelor”. În plus, hotărârea este neconstituţională, pentru că România este stat laic. Statul, fiind laic, nu poate administra un locaş de cult funcţional. Asta este o ingerinţă în funcţionarea cultului cu pricina. Luarea în comodat şi susţinerea (oricât de îndreptăţită ar fi, moral şi etic) a unui locaş de cult care aparţine unui anume cult de către stat este discriminatorie la adresa tuturor celorlalte culte, care trebuie să-şi susţină singure, sau sprijinite parţial de stat, bisericile, moscheile, casele de adunare, etc. Singura ieşire din situaţia de neconstituţionalitate este renunţarea de către parohia evanghelică la proprietatea asupra bisericii şi trecerea acesteia în proprietatea statului. Altfel se creează o discriminarea pe criterii religioase faţă de celelalte culte. Mă gândesc aici la cele câteva zeci de biserici ortodoxe de lemn care se prăbuşesc în judeţ, pentru că parohiile proprietare nu au bani pentru restaurarea unui monument istoric, iar statul, când e întrebat, ridică din umeri şi arată Constituţia.
    Eu pricep mişcarea inteligentă a parohului, care, într-un stil mercantil şi subtil, a rezolvat situaţia. Şi, să fim înţeleşi, iubesc această biserică, în jurul căreia centrifughez săptămânal, pedestru şi în sens invers acelor de ceas, idolatru până la patimă. Dar trebuie găsită o altă formulă pentru a ajuta finalizarea lucrărilor, altfel stimaţii consilieri, care votează disciplinat, se vor trezi cu alte 20 de cereri de preluare în comodat. Şi pe bună dreptate.
    Concluzie: hotărârea este ilegală şi simplu de atacat.
    Concluzie doi: Scopul scuză mijloacele. Constituţia, însă, nu.

  • Demersul in sine este benefic. Modul in care se va finaliza ingrijoreaza dupa cum am vazut rezultatele la emblema, mascota, centura, parc, bulevard, tendinte de atac asupra pietei Decebal etc. Bietul alegator!

  • Cred ca e o mare marsavie sa se treaca Bis.Ev. la Primarie.Noi bistritenii trebuie sa suportam toate mofturile lui Krauss. Poate ar trebui sa treaca toate bisericile in viziunea lui Cretu la Primarie. E o mare prostie din buzunarul bistritenilor sa platim cheltuielilor altora.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.