Actualitate

Mesaje de adio în ultima şedinţă a actualului Consiliu Local

La şedinţa care a pus punct mandatului actualului Consiliu, Viorica Calo (PNL) i-a mulţumit primarului Ovidiu Creţu pentru cooperare şi pentru că 99 la sută dintre interpelările sau au fost rezolvate. N-a uitat însă de acel unu la sută şi i-a solicitat să rezolve problema trecerilor peste calea ferată. „Este ultima dorinţă a mea, ultimul mesaj al cetăţenilor prin intermediul meu”, a spus ea.

Consilierul Filip Moisil (PDL) i-a transmis primarului că nu ar mai trebui să se asfalteze în zilele ploioase, deoarece a observat că se lucra de zor în timp ce turna cu găleata.

La rândul lui, Constantin Rus (PSD) a mulţumit turor consilierilor, care au realizat prin votul lor o serie de investiţii imortante pentru Bistriţa, amintind-o pe cea de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, al cărui director este.

Consilierul UDMR Illyes Istvan, care a anunţat că renunţă la politică, a spus că pentru el, anii în care a fost ales local au reprezentat o experienţă deosebită şi că este mulţumit pentru fapul că şi-a adus şi el o contribuţie la bunul mers al oraşului. „Plec de pe acest loc cu speranţa că va rămâne mereu o atmosferă de lucu, eforturi pentru binele cetăţenilor”, a spus consilierul UDMR.

Consilierul PDL Gheorghe Tuţă a spus că şi bunele şi relele petrecute în aceşti 4 ani au fost gânduri puse tot în slujba cetăţenilor şi a mulţumit tuturor celor din Primărie pentru deschiderea de care au dat dovadă.

Primarul Ovidiu Creţu i-a transmis acestuia din urmă: „Viitorul primar este aici, trebuia să profitaţi de ocazie să faceţi interpelări, nu ştiu dacă dumneavoastră veţi mai ieşi consilier”.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.