Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule s-a petrecut marți între Nepos și Feldru, pe DN 17D.
”Din primele verificări făcute de polițiști la fata locului a rezultat faptul că, pe DN 17D, între localitățile Nepos și Feldru, un bărbat de 64 de ani din Bistrița, care conducea un autoturism pe direcția de mers spre Feldru, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus și care era condusă de un bărbat de 34 de ani din Bistrița. Un alt autoturism, care circula în spatele mașinii conduse de bărbatul de 64 de ani, din cauza nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu aceasta. Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, informează Inspectoratul de Poliție Județean.
Toate persoanele implicate în accident au fost evaluate medical și nu s-a impus transportul acestora la spital, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
După accident s-a circulat alternativ, pe o bandă, polițiștii dirijând circulația în timpul în care au fost efectuate măsuratorile.
Foto: IPJ, ISU
Tot marți, un biciclist a fost lovit de o mașină în Feldru. Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat bărbatul de 82 de ani. Acesta era conștient, prezenta un traumatism cranio-cerebral minor și un traumatism la mâna dreaptă. A fost stabilizat și transportat la spital, a precizat ISU BN.
”Din primele date, biciclistul, un bărbat de 82 de ani din Feldru, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers spre stânga, moment în care a fost accidentat ușor de un autoturism care circula pe aceeași direcție de mers, spre Sângeorz-Bai, și care era condus de un bărbat de 42 de ani din Năsăud. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Se fac cercetări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor, în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă”, informează IPJ BN.
Foto: ISU
Adaugă comentariu