Economie

Ce averi au principalii patru candidaţi la fotoliul de primar al Bistriţei

Ovidiu Creţu (PSD) şi Vasile Moldovan (PDL) au avut salarii apropiate ca valoare, deşi unul a fost primar şi altul doar şef al unui serviciu. Niciunul nu a mai făcut investiţii în ultimul an. Lucian Adrian Ungur (PPDD) are, de departe, cea mai impresionantă colecţie de proprietăţi imobiliare, dar şi bijuterii de 50.000 de euro. Alexandru Toniuc a câştigat mai puţin decât soţia lui.

Ovidiu Creţu (PSD), primarul în exerciţiu, candidat la al doilea mandat din partea USL, deţine un teren agricol la Vermeş de 45.000 de metri pătraţi, moştenit, şi trei terenuri la Bistriţa, unul de 1350 de metri pătraţi, altul de 959 de mp şi altul de 4500 de metri pătraţi. Acestea din urmă au fost cumpărate între 1997 şi 2001.

Primarul are o casă construită în 2005 de 461 de metri pătraţi şi un autoturism Peugeot 307. De asemenea, Creţu deţine acţiuni la Comelf în valoare de circa 50.000 de lei şi la SSIF Broker SA în valoare de circa 6000 de lei. Familia Creţu are şi un credit de rambursat. Este voprba de un împrumut de 10.000 de euro luat în 2005 care are termen scadent anul 2015.

Ovidiu Creţu a câştigat, anul trecut, ca primar peste 41.000 de lei (salariul său lunar fiind de 3451 de lei), iar soţia sa Ligia a câştigat 36.262 de lei ca medic de familie şi 7.705 lei ca medic la Şcoala Sfânta Maria din Bistriţa.

Vasile Moldovan (PDL) deţine patru suprafeţe de teren agricol în suprafaţă totală de peste 50.000 de metri pătraţi, toate dobândite fie prin moştenire, fie prin cumpărare între anii 2004 şi 2005.

De asemenea, Vasile Moldovan mai deţine şi un teren intravilan la Bistriţa de 1916 metri pătraţi. Familia Moldovan are în proprietate două case, una din 2004 (de 30 de metri pătraţi, moştenită) şi alta din 2009 (de 107 mp, construită), dar şi o casă de vacanţă edificată în 2007. Familia fostului primar are un singur autoturism marca VW Golf (an de fabricaţie 2002), 6500 de dolari adunaţi în bancă, acţiuni la SC Industria Laptelui SA (falimentară), la Comelf şi SC Alfa SA. În calitate de şef serviciu la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Moldovan a avut un salariu lunar de 3391 lei (câştigul său anual fiind de 40.700 de lei), iar soţia sa, care este pensionară, a primit, în total, de la Casa Judeţeană de Pensii, 13.900 de lei (1158 lei lunar).

Lucian Adrian Ungur (PPDD) deţine cinci suprafeţe de teren intravilan achiziţionate în perioada 2005-2009 care totalizează 10.690 de metri pătraţi, dar şi patru terenuri agricole tot în Bistriţa cumpărate în anul 2006 în suprafaţă totală de peste 22.000 de metri pătraţi.

Familia Mirela şi Lucian Adrian Ungur locuieşte într-o casă de 315 metri pătraţi, dar mai are în proprietate încă o casă, 55 de apartamente, spaţii comerciale,  subsoluri şi depozite.

Totodată, Ungur deţine în proprietate trei maşini, un Fiat 176, un Opel Astra şi un Ford Tranzit şi susţine că are bijuterii de 50.000 de euro.

La capitolul „Bunuri mobile şi imobile înstrăinate în ultimele 12 luni a căror valoare este mai mare de 3000 de euro”, Lucian Adrian Ungur a trecut 38 de persoane sau firme cărora le-a vândut apartamente în cursul anului 2011.

El a mai notat în declaraţia de avere că a acordat împrumuturi de peste 83.000 de euro şi 931.000 de lei unei firme la care este acţionar şi încă unei societăţi comerciale din Bistriţa. Totodată, Ungur susţine că are un credit de circa 232.000 de euro scadent în 2038, luat de la BCR.

În calitate de jurist la firma SC Emsermann Comimpex SRL, Ungur a câştigat 8618 lei în cursul anului 2011, iar soţia sa 7832 de lei. Din vânzarea unor bunuri, familia Ungur a încasat peste 4 milioane de lei, iar din închirierea unui imobil situat pe strada Valeria Peter Predescu suma de 900 de lei.

Ungur este asociat cu 98% din părţile sociale la SC Emsermann Comimpex SRL şi are 95% din acţiunile firmei SC Casa de Vis Imobiliare SRL

Alexandru Toniuc (PER) are un teren agricol de 1250 de metri pătraţi cumpărat în 2004 şi deţine două apartamente, unul de 65 de mp din 1991 şi altul de 59 de mp din 2004. A făcut economii începând cu 2011. Anul trecut a depus în bancă peste 5000 de euro, iar anul acesta peste 2800 de euro. În calitate de consultant financiar la SC Profesional Consulting Idea SRL a câştigat, anul trecut, 9000 de lei, în timp ce soţia lui, profesor de biologie la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, a avut un venit anual de 16.400 de lei. Alexandru Toniuc este administrator/asocial al SC Profesional Consulting Idea SRL.

Cristiana Sabău

   

8 comentarii

  • sunt 10 candidati pentru primaria bistrita nu 4.de ce se vorbeste numai de unii??restul sunt faliti sau ce??sau fraieri???

    • Potrivit sondajelor de opinie vehiculate pe piaţă, aceşti patru candidaţi se află pe primele locuri în preferinţele electoratului. Declaraţiile de avere sunt publice. Le poate consulta oricine doreşte.

  • 1. Anul trecut familia Toniuc a depus în bancă peste 5000 de euro ( dar sa o luam drept cifra de referinta pentru calculele urmatoare ).
    2. A câştigat, anul trecut, 9000 de lei, în timp ce soţia lui, profesor de biologie la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, a avut un venit anual de 16.400 de lei ( asadar un total per familie 25.400 de lei ).
    3. Scazand 5000 euro x 4,4 lei/euro ( economisiti ) din 25.400 de lei ne ramane un rest de 3.400 de lei / anul 2011.
    4. 3.400 de lei impartiti la 12 luni ( cat a avut anul 2011 ) dau 283,333 de lei/luna pentru cheltuieli ( o familie formata din doi adulti si doi copii ).
    5. Pe zi ( anuland toate cheltuielile de intretinere: energie electrica, gaz metan, cablu tv, asociatie, impozite locale etc ) le-au ramas exact ( media, evident ) 9,444 lei.
    6. Ingineria asta financiara i-a adus in final, pe persoana, hazliu ori tragic – luati-o cum vreti, 2,361lei ( aproximativ 1/2 paine)

    Pe deasupra tuturor, a reusit deja sa economiseasca din nou – deja – 2800 de euro.
    Traieste din datorii si totusi pune la ciorap ?
    Nu are nici o logica.
    In cazul acesta au nevoie sa ia ajutor social de la Primaria Bistrita.
    Insa nu si fotoliul de primar.

    • Macete , eu in viata mea de zi cu zi , in ceea ce fac eu nu ma mai mir deloc de nimic. am invatat din spusele unui poet ca : nu incerca sa intelegi, c-ajungi nebun de le intelegi . asa ca ……..hai s-o lasam asa . e adevarat ce spuni ….dar nu va conta si nu va fi nici o mirare ptr. nimeni [nici macar la alegeri] cu stima !!

    • ai inteles bine. problema mare care e cu aceste apartamente este ca……………..dar nu mai continuui . doar dupa alegeri !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.