Politică

Alin Daniel Cristea: “În CJ erau dezbătute proiecte pe care le ştiam şi cu care eram de acord”

Consilierul judeţean PDL Alin Daniel Cristea a anunţat, într-un drept la replică transmis marţi redacţiei noastre, că “tăcerea” sa din Consiliul Judeţean a fost rezultatul faptului că ştia despre ce este vorba şi era de acord cu proiectele dezbătute.

„Datorită articolului publicat despre mine vreau să vă dau câteva lămuriri, atât pentru dumneavoastră, cât mai ales pentru cititorii ziarului Timp Online şi nu numai atât. Vreau să va informez că atât terenurile, cât şi casa care apar în declaraţia mea de avere sunt primite de la părinţii mei. Sunt bunuri primite prin contract de vânzare-cumpărare şi nu prin donaţie pentru că orice bun primit prin donaţie la un moment dat se poate contesta de moştenitori.

Despre tăcerea mea din Consiliul Judeţean de care mă acuzaţi, vreau să vă spun că nu a fost tăcere, acolo erau dezbătute proiecte pe care eu le ştiam şi cu care eram de acord”, a scris Alin Daniel Cristea în dreptul la replică pe care l-am publicat integral.

8 comentarii

  • Deci asta e de dat la televizor . „Bunuri primite de la parintii mei prin contract de vanzare cumparare de la aprintii mei ”, aici lasa sa se inteleaga ca defapt nu a dat bani pe aceste bunuri si continua ” nu puteam face donatie pt ca ar putea fi atacate de mostenitori ” si intareste faptul ca s-a facut un contract de vanzare cumparare fictiv , in care suma este fictiva . Aline , tocmai ai recunoscut ca ai facut un fals , in plus de asta in urma acestui fals contractele tale de vanzare cumparare sunt nule .
    IN plus de asta il bagi in belea si pe notarul la care ai facut acest contract.
    Stiam din oras ca ti se spune (…) , acum s-a confirmat !

  • Asta e de dat la tv . ”Am facut contract de vanzare cu parintii mei ” lasa sa se inteleaga ca nu a existat o suma de bani ( desi in contract este specificata cu siguranta )..apoi continua ” am incercat in acest fel sa evit un contract de donatie care poate fi atacat ” …deci subliniaza ca a facut un contract fictiv .
    Aline tocmai ai reconoscut un fals , apoi falsul tau anuleaza contractele de vanzare cumparare . IN plus de asta il bagi la belea si pe Notarul care ti-a facut contractul .
    I se spune in oras ”Alin prostul ” acum intelegeti de ce !

  • Cam acesta este nivelul de pregatire al tuturor candidatilor de pe listele de partid, fara exceptie. In frunte sunt cativa sefuleti, restul e umplutura. Cei dintai decid, cei din urma se supun.

  • Acest copil, pt ca este un copil, habar nu are de proiecte, habar nu are de nimik, imaginati-va cate voturi a dat acest analfabet care nici privire serioasa nu are. Copiii de genul lui sunt mai multi care sunt in administratie si habar nu au de proiecte. Pacat de cetatenii care inca mai cred, cel putin nu mai dati poze cu el

  • este sub orice critica, atat in administratie cat si in viata intima, VARZAAAA. Un impotent si un rahatel. El acum nu valoreaza nimik, cand iese din administratie se da pe el DELETE.. Ma abtin ca tin post cu rugaciuni, dar e un putoi fara pic de minte, numai pile si nimicuri care oricum duc spre nicaieri.. E un iresponsabil cu capul in nori, vai de noi…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.