Actualitate

Zona în care nu se va mai putea vira la stânga. Crețu: Mai sunt 100 de metri până la primul sens giratoriu

Pe Calea Moldovei, șoferii care vin dinspre Unirea este posibil ca, în curând, să nu mai poată vira la stânga spre strada General Grigore Bălan, a anunțat primarul Ovidiu Crețu la ultima ședință a Consiliului Local din luna aprilie.

”La intersecția General Grigore Bălan cu Calea Moldovei, acolo cred că varianta mai bună trebuie să o clarificăm cu Poliția Română, să continuăm cu stâlpișorii și să interzicem la stânga. Știu că, de câte ori vii de sus, cineva oprește să intre. Nu are de mers mai mult de 100 de metri până la primul sens giratoriu. Poate să facă stânga și să meargă în zona respectivă”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

Primarul a răspuns astfel solicitării consilierului PNL Ioan Peteleu care a cerut să fie amplasat un sens giratoriu provizoriu din elemente de plastic.

”Până la realizarea sensurilor giratorii de la intersecția Calea Moldovei- General Grigore Bălan și Calea Clujului- DJ 151, cred că s-ar putea pune niște elemente provizorii și semne de sens giratoriu pentru că acele intersecții sunt foarte aglomerate mai ales în zona Calea Moldovei, sensul de intrare în oraș se blochează frecvent pentru că este acolo o prioritate care trebuie acordată. Ținând cont de numărul mare de mașini care ies din zona magazinelor nou construite și vin înspre oraș, practic acea bandă e blocată pe o lungime foarte mare, la fel și la intersecția cu Calea Clujului cred că s-ar putea pune niște elemente provizorii, cum sunt puse și la Lucian Blaga- drumul de centură. Toate lucrurile acestea o să dureze. De-abia este la nivel de studiu de fezabilitate sau proiect celălalt care prevede Calea Moldovei și secția cu General Grigore Bălan”, a spus Peteleu.

31 comentarii

  • Ok ..si ajungi in sens cei de la unirea ,acolo ai prioritate si ii tii blocati pe toti care vin pe 1 decembrie plus ca mergi poate inainte si iar sens giratoriu pe colt la spital iar tu ai prioritate..restu o sa stea dupa cei care vin de la unirea.
    Exact aceeasi prostie e facuta zona garii cei care locuiest in blocul de langa Carrefour nu pot vira la staga pt a merge spre posta veche ,trebuie sa incojori prin spate totata zona Dallas sa iesi in principala sa ajungi in sesn la Winmark…asta daca ai noroc dimineata ,pt ca mergi la munca sau cu copiii la scoala prin spate la Dacia e blocat de cei de la Supercom ridica gunoaiele..asa ca astepti ca prostu pt parapetii lui un prost care blocheaza circulatia.
    In Bistrita sunt multi care nu ar trebuii sa conduca foarte multi,acestia nici nu stiu ce trebuie sa faca in sens ,blocheaza tot sau stau la semafoare si uita ca au timp sa porneasca de pe loc pt ca ei nu urmaresc ceasul de langa semafor.
    Asa se creeaza blocaje…sau dimineata,toti duc copiii la scoala sau gradinita..fiecare vrea sa parcheze Doar in fata unde trebuie sa intre copilul….sau stau pe banda care toti vireaza la stanga cand ei de fapt merg doar inainte

  • V ați trezit dnu Cretu din adormire?! Dormiți liniștit … pârtia lucrează pentru noi …. lasă ne ! Lasă ne ! Lasă ne !

    • dupa ce reuseste sa blocheze giratoriul ala de la Han tot ceea ce îi doresc e sa faca un atac.
      nu conteaza de care, ideea e sa-l vedem cum sta blocat si CRAPA în ambulanta la 25 de m de spital.
      PS: o solutie desteapta era mutarea statiei de autobus dincolo de trecerea aia de pietoni (catre 1 Decembrie), iar în locul ei facuta o a treia banda de circulatie – ca în fata acelor blocuri sunt niste spatii verzi pline de tot felul de gunoaie în majoritatea timpului si se putea muta si trotuarul cu 2,5 metri mai la dreapta.
      pentru asta îti trebuie însa oameni destepti si vizionari, nu tarani si padurari cocotati în fruntea urbei – unul venit de pe pasunea din Vermes iar altul din padure.

  • Ok ..si ajungi in sens cei de la unirea ,acolo ai prioritate si ii tii blocati pe toti care vin pe 1 decembrie plus ca mergi poate inainte si iar sens giratoriu pe colt la spital iar tu ai prioritate..restu o sa stea dupa cei care vin de la unirea.
    Exact aceeasi prostie e facuta zona garii cei care locuiest in blocul de langa Carrefour nu pot vira la staga pt a merge spre posta veche ,trebuie sa incojori prin spate toata zona Dallas sa iesi in principala sa ajungi in sens la Winmark…asta daca ai noroc dimineata ,pt ca mergi la munca sau cu copiii la scoala prin spate la Dacia e blocat de cei de la Supercom ridica gunoaiele..asa ca astepti ca prostu pt parapetii unui prost care blocheaza circulatia.
    In Bistrita sunt multi care nu ar trebuii sa conduca foarte multi,acestia nici nu stiu ce trebuie sa faca in sens ,blocheaza tot sau stau la semafoare si uita ca au timp sa porneasca de pe loc pt ca ei nu urmaresc ceasul de langa semafor.
    Asa se creeaza blocaje…sau dimineata,toti duc copiii la scoala sau gradinita..fiecare vrea sa parcheze Doar in fata unde trebuie sa intre copilul….sau stau pe banda care toti vireaza la stanga cand ei de fapt merg doar inainte,cu totul ca ai 2 benzi ,sau de prima sa fie mai important isi aduce aminte ca trebuie sa vireze la staga si iar blocheaza ambele benzi ..!!!

  • Foarte inteligent! Cea mai mare coada de mașini în sensul de la han este pe strada Năsăudului. După blocarea variantei probabil se va bloca și sensul giratoriu de la Han. Probabil dl. primar a fost încurcat când venea către casă de MMooolll . Propun sa i se facă o banda de circulație speciala sa ajungă acasă… pe „centura” de pe dealul Codrișor, să ajungă mai repede…
    Faceți naibii studiu de trafic înainte de a lua decizii în ceea ce privește circulația mașinilor în oraș, nu luați decizii în funcție de ceea ce credeți ca ar fi bine!!

    • Corect spus, o variantă mai simplă ar fi să se dedice acea bandă pentru viratul la stânga iar pentru mersul înainte să se mai facă o bandă, este spațiu suficient.

  • Asa a reusit sa blocheze traficul din oras. Toate iesirile de pe banda prin optionea la stanga au fost blocate. Acum esti obligat sa mergi in sensul lui peste (Cretu) si sa stai mai mult in trafic. Asta inseamna uzura suplimentara a asfaltului, consum mai mare de carburant, poluare si aglomerare Cretuleeeee. Offff lumeeee lumeeee

  • Sensul de la han este deja supraaglomerat, cu măsurile astea se va bloca de tot. La fel și porțiunea de stradă din fața spitalului.

  • De cand o devenit primarul Cretu agent de circulatie sa ne oblige sa circulam cum vrea pixul sau ?

  • Eu sunt gunoierul Bistriței. Dacă n-aș fi eu, tu ai puți a nespălat. Dacă n-aș fi eu, tu ai mirosi tot timpul a caca. Dacă n-aș fi eu, tu nici n-ai putea ieși din casă. Este 1 mai. Hai să sărbătorim împreună! Crețule, mergem la un mic? Crețule, dai și tu o bere? Deși ca gunoier al Bistriței merit de la tine și de la PSD mai mult. Dacă n-aș fi eu, nimeni nu v-ar vota. Nici prostul de Alan Dala.

  • Dacă dl primar ar fi bazat pe scula lui (mă refer la cheia tubulară de 10), ar face o pasarelă acolo pt cei care virează la stânga. De genul cum s-a rezolvat problema la polus center cluj. Începutul e mai greu. Dar mai urgente ar fi niste pasarele peste calea ferată pe str. Gării, Cuza Vodă, Ioan Slavici, Lucian Blaga.

  • YAKO ti s-a stricat mansarda ? Te crezi in Japonia ? Ba baiete aici trebuie pastrat aerul de burg medieval nu sa faci pasarele ca in gara la Dej TRIAJ . Esti dus cu pasarela !

    • Am înțeles, aerul de burg medieval se păstrează prin zone sufocate de mașini din secolul XXI, care eliberează tone de noxe în aerul de burg 🙂 Atunci măcar să scoată mașinile din oraș, trecem la căruțe, că doar aerul curat de burg contează. Pe de altă parte, zona aceea nu are nicio treabă cu burgul medieval, toate orașele din lumea asta au pasarele si amenajări moderne în afara centrelor vechi.

  • Mă mir cam de multișor, aproape trei mandate, de unde răsar aceste idei năstrușnice, dar mă mir degeaba, că mai există în capul domnului Primar, că am crezut că le-a epuizat toate în 11 ani, dar aceasta-i realitatea, însă speranța noastră este doar că, în cel mai scurt timp scăpăm de acest depozit de idei !!! Oameni buni haideți cu toții la vot, avem o șansă excelentă de a scăpa de cel care ne-a șicanat atâta vreme. Nu vă mai amintesc cu ce, deoarece sunteți sătui de prostii.

  • Eu sunt gunoierul Bistriței. Stau în cocioaba de la margine, cum treci spre Zăvoi. Mi-am pus pe pereți trei icoane: cu Andreicuț mitropoleitul, cu Radu haiducul și cu Crețu cel mare. Toți proletari sută la sută. Proletari de-ai mei. Că țin cu săracii. Săraci cu duhul. Acuma îl caut pe Alan Dala ca să-i cer și lui un autograf. Dacă-l vedeți să-i spuneți, rogu-vă, că el se face că nici nu știe.

  • Proastă idee primare ( încă ) .
    De sărbători , de fiecare dată când s-a închis cu parapeți metalici intrarea respectiva , tot traficul era blocat în zona .
    Ascultați vocea cetățenilor domnilor aleși locali. Suntem , noi , vocea celor care plătim impozite la primărie , din banii cărora vă luați salariile ( prea mari pentru ce nerealizări aveți )

  • La un moment dat erau semafoare la acea intersecție, mai țineți minte? Aproximativ prin 1995, dar au fost scoase după 2-3 luni. Astăzi, doar stâlpii semafoarelor ne mai amintesc de acel trist experiment 🙁

    • … mai oameni buni, el vrea sa inchida acolo ca sa poata sta taximetriștii pe doua benzi liniștiți… :))) ca doar daca nu se va mai vira la stanga benzile alea de circulație de langa omv „raman degeaba”….

  • Pai la str.Garii se face centrul intremodal care are pasarela de trecere pana la str care intra la Netex, ce mai vreti? Aveti rabdare nu toate se pot face cat ai clipi.

  • Gunoierule, esti simpatic ai un vot de la mine.
    Legat de coloana vertebrala a consilierilor locali astia nu voteaza decat la comanda partidului, nici macar nu se ostenesc sa citeasca actele care li se pun la dispozitie inainte de sedinte. Ce credeti ca are macar unul singur curaj sa voteze altfel?
    Sa ai cel putin 1900 lei ca dai si tu pe acolo de doua ori pe luna mai vii cu pretentii si te opui la ce nu este in regula? Votezi cum se dicteaza. Bine ar fi sa dea socoteala pentru multele aberatii votate. SPERAM SA SE INTAMPLE ODATA SI ODATA.

  • Nu mai comentati degeaba, nimic nu va place orice se face, mergeti la vot si schimbati ceva daca nu va mai convine nimic. Nu mai mergeti la gratare facet si voi ceva bun odata la 4 ani.Altfel ciocu mic.
    Daca va iesi Criti Niculaie primar o sa fie ajutat de Radu M si o sa faca multe lucrurii nu se vede in judet cate s-au facut?

  • Reducerea traficul pe Calea Moldovei s-ar putea face prin executarea de iesiri dinspre mall-ul Bistrița Retail Park inspre strada Sucevei.
    Astfel masinile care au de mers in str. Andrei Muresanu sau inspre actualul drum de centura, nu ar mai merge pe Calea Moldovei ar iesi direct in str. Sucevei.

  • Uf.
    Nimic strategic, o gândire articulată.
    Peticim bucăți, dar nu gândim global(la scară largă) traficul în Bistrița.
    Un gărduleț aici, un mic sens giratoriu acolo, dar măsuri care nu fac decât să deplaseze spre un alt punct problemele.
    Traficul trebuie adresat cu o gândire care anticipează dezvoltarea orașului ulterioară.
    Cel mai bun început pe care pot să-l aibă edilii sunt datele.Ori Google Maps oferă posibilitatea de a face studii științifice pe date statistice foarte exacte de exemplu.
    Pentru aia ar trebui la Primăria Bistrița un post de Data Scientist, o gândire pe care toate orașele inteligente de pe planetă au adoptată de a face accesibile publice datele din administrație(seturi de open public source data) publicului interesat în ameliorarea condițiilor de viață.
    E de domeniul evidenței că blocarea acelui sens , va redirecționa problema în sensul giratoriu de la Han, că poate că în timpi va genera blocaje în domeniul rutier destul de periculoase dată fiind proximitatea cu Spitalul Județean(cine răspunde pentru mărirea timpului de transport la Spital a unui accidentat care e blocat într-un dop non sens de autovehicule).
    Problemele se adresează odată ce apar și se acumulează, nimeni nu face o anticipare a eventualelor efecte secundare, nimeni nu face o metrică a fenomenului de aglomerație.
    Nimeni nu face un portret real al traficului pe intervale orare, puncte de interes care generează acel trafic(pot să fie instituții-școli, primărie- atunci problema s-ar adresa simplu prin simpla introducere a unui minibus școlar care să preia copiii de pe un traseu- egal -20 mașini în trafic de exemplu sau servicii online care nu necesită deplasarea fizică) .
    Pentru asta e nevoie de creiere.
    Politicienii cu teologia nu prea le au în sens de proiectare. Ar trebui energie tânără, absolvenți de universități tehnice, IT, arhitectură , urbanism care sunt la zi cu cele mai noi tendințe pe plan mondial și măcar pot citi articole în engleză, limba de vulgarizare a științei.
    Trebuie măsuri radicale uneori, oameni cu curaj.
    Dacă masa respectivă de oameni nu e activată, nu poți vorbi de un progres real.
    Sunt mii de povești despre orașe care au înflorit și altele care au murit.
    Și lecții de învățat.
    Exemple.
    Unele de succes
    Curitiba, transformarea magică a unui oraș vs Bresil capitala.
    Mentalitate de abordare a problemelor diferită, soluții pe termen lung diferite
    https://www.theguardian.com/cities/2016/may/06/story-of-cities-37-mayor-jaime-lerner-curitiba-brazil-green-capital-global-icon
    Altele de groază. Pe declinul Detroitului sunt numeroase articole.
    Unii fac clasamente
    https://www.smartcitygovt.com
    Etc.
    Ce e greu de înțeles, că la un număr mare de vehicule propui soluții de transport colectiv și accessibilitate mărită la servicii, că încurajezi populația să utilizeze acele servicii, în loc să-și plimbe mașina după ștampile sau să-și conducă copiii la școală în lipsa măsurilor de transport școlar sau să faci să traverseze un coridor europeean de trafic prin oraș nu e o idee strălucită.
    Bun, dacă avem politicieni așa cum sunt , pupincuriști lingușitori și egomaniaci care cred că le știu pe toate din pix, unde sunt funcționarii , specialiștii universitari etc??
    Se ascund în spatele primarului ???
    Că doar și ei trebuie să-și trambaleze curu la servici, odraslele la școală, inhalează același aer care cu timpul le va produce cancer pulmonar. Pentru un oraș pentru care traversarea pedestră e o glumă pentru un nord american care face jogging(ajungi la capăt mai repede decât să citești o revistă) problema traficului și aglomerației e un exemplu perfect de puturoșenie intelectuală și fizică ca fenomen de masă.

  • https://medium.com/dataseries/big-data-and-smart-cities-why-we-need-them-now-a194b2498fb1

    Nanjing China- sensori în 10000 de taxiuri, 1.000.000 mașini private 7000 de autobuze. Îi ajută să redirecționeze traficul.
    Exemple imaginate.
    Exemplu simplu, accesul dinspre spre oraș la ore de vârf s-ar putea face la ore de dimineață, pe Strada Grănicerilor lângă Unitatea Militară drum cu sens unic dinspre est- spre centru la acea oră semnalizat corespunzător și intrare din Unirea de la Mol , în timp ce seara să fie priorizată ieșirea celor care vor să ocolească zona comercială (sens de circulație schimbat semaforizat și bine indicat)
    Etc.
    Totul sincronizat în funcție de datele de trafic. Waze, Google.
    Nu.
    La noi ne gândim cu gărdulețe și bariere fizice.
    E ca-n fizică
    Un spațiu deschis e mai ușor de adaptat în orice moment spre o nevoie apărută stringentă, decât un spațiu blocat cu tot felul de obstacole fizice, când e vorba de trafic.

  • Atatia prosti sunteti, in loc sa va bucurati ca blocheaza iesirea aia nenorocita unde se aglomereaza degeaba va plangeti ca “cica” va aglomera traficul din sensul giratoriu.

    Cretini ma, cretini, sensul ala fluidizeaza traficul, fata de iesirea aia fara prioritate, dar comentati ma, ca atata stiti.

    Sunt anti-psd, da’ conducerea de aici e parca independenta de dragnea si tampitii lui, macar asta face cate ceva, dar voi tampiti stiti numa sa comentati, solutii nu aveti.

    Jalnici bistriteni.

    • La rece, ar trebui date.
      Numărul de vehicule care au intenția de a vira la stânga, de ce virează la stânga(conduc spre Armatei Roșii? sau local) timpul mediu de așteptare,numărul de accidente petrecute…etc
      De unde ai putea știi matale că pe termen lung, o soluție de preluare a unei părți din trafic pe o Grănicerilor dublată lărgită (există teren la unitatea militară care ar putea fi împrumutat- unitatea mutată într-o locație care fitează cu destinația militară în afara orașului, în caz de conflict localizarea lângă spitalul județean nu ajută în scenariu de bombardament, singurii care prezintă pericol-cei de la est nu dau doi bani pe pierderi colaterale )
      Deci o Grănicerilor comunică cu bul . Armatei Roșii să spunem, nu ar fi din punct de vedere rutier sau urbanistic integrat o soluție mai bună?
      Iar tot terenul unității militare, care ar fi localizată ar fi folosită pentru dezvoltare urbană, un întreg cartier s-ar putea dezvolta, costuri reduse de infrastructură pentru noile blocuri, în loc să tragi apă la unirea etc..ai deja proximitatea cu centrul ?
      Îmi pare o soluție de bun simț din perspectivă de amenajare.
      Fiecare cu viziunea lui.

    • Așa e, UM ar putea fi mutată cu totul la cazarma din Prundu Bargaului, acolo sunt destule cladiri care stau goale, există acolo și depozit de combustibili, echipamente, muniție etc. Pe locul armatei din Bistrița s-ar putea dezvolta orașul, un cartier, o șosea, o grădiniță, un loc de promenadă.

  • cand e aglomerat e bine sa fie inchisa, cand nu e aglomerat e bine sa fie libera…circul si am vazut care e sprirul in acea intersectie
    acea intersectie e folosita de RECHINI sa intoarca si de alti bargauani care vor sa ajunga mai repede acasa!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.