Recomandări Social

Copilul de 4 ani căzut în râul Bistrița a fost găsit mort

Un băiat de 4 ani a căzut marți într-un pârâu afluent al Bistriței, în zona localității Livezile, și a fost dus de ape în râul Bistrița, în căutarea sa pornind echipaje de pompieri, voluntari de la SVSU Bistrița și SVSU Livezile, polițiști, jandarmi și localnici. Marți, căutările nu au dat niciun rezultat.

Miercuri 8 mai, încă de la primele ore au fost constituite echipe de căutare, pompieri militari și voluntari, dar și localnici, pe raza mai multor localități tranzitate de râul Bistrița, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

Copilul a fost găsit de aparținători în apă, aproape de malul râului, pe raza cartierului Unirea din municipiul Bistrița.

Băiatul în vârstă de 4 ani era mort. ”Din păcate, echipajul SAJ alocat la locul unde a fost găsit copilul a fost nevoit să constate decesul acestuia”, a comunicat ISU.

”La locul solicitării, echipajul cu medic al SAJ a găsit un copil de 4 ani înecat, cu rigiditate cadaverică, fapt ce nu a impus resuscitarea cardio-respiratorie, declarându-se decesul la fața locului. De asemenea, la fața locului s-a acordat asistență medicală mamei acestuia care a prezentat un atac de panică, dar care a refuzat transportul la spital”, a precizat Serviciul de Ambulanță Județean.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale cercetează împrejurările în care copilul a decedat. ”La data de 7 mai, polițiștii au fost sesizați prin 112 de către o femeie de 32 de ani, din Livezile, despre faptul că fiul ei de 4 ani a căzut într-un pârâu, fiind dus de apă. Copilul se juca împreună cu un verișor în curtea din spatele locuinței, în apropierea unui pârâu, afluent al râului Bistrița. Au fost formate echipe din polițiști, pompieri, jandarmi și voluntari, care au efectuat căutări pe malul pârâului și pe râul Bistrița. Din păcate, în această dimineață, în jurul orei 8.40 copilul a fost găsit decedat, pe raza cartierului Unirea. În continuare, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale vor efectua cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc tragicul eveniment”.

Marți 7 mai, căutările s-au desfășurat astfel:

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud, la ora 12.45: ”Căutările se desfășoară după cum urmează: 12 subofițeri și un ofițer de la Detașamentul de Pompieri – de la locul căderii în apă spre aval în pârâu și pe râul Bistrița, alaturi de SVSU Livezile, SVSU Bistrița de la podul din Unirea în amonte. SVSU Bistrița are un punct de observare la puntea de trecere în Bistrița, lângă sediul Serviciului de Ambulanță”.

Ulterior (ora 14.45), ISU a comunicat: ”Efectivele au fost suplimentate – 15 subofițeri și 3 ofițeri din ISU BN, SVSU Livezile și Bistrița, echipaj SAJ cu medic, polițiști, jandarmi și localnici sunt împărțiți în mai multe sectoare de căutare pe o distanță de circa 9 km, pe ambele maluri și pe cursul apei ajutorul bărcii pneumatice din dotarea Detașamentului de Pompieri Bistrița. Se fac eforturi susținute pentru a găsi cât mai repede copilul, dar debitul este crescut, iar apa este învolburată. Sectoarele de căutare sunt împărțite din locul unde a fost văzut ultima dată copilul și până în în partea de sus a municipiului Bistrița”.

La ora 18.30, ISU a precizat: ”Căutările băiețelului în vârstă de patru ani căzut într-un pârâu din localitatea Livezile continuă. Încă de la începutul operațiunilor, mai multe echipaje de pompieri militari din cadrul ISU, pompieri voluntari din SVSU Livezile și SVSU Bistrița, Serviciul de Ambulanță, polițiști, jandarmi și localnici caută băiețelul pe mai multe sectoare. Distanța abordată inițial a fost de 9 km, ulterior aceasta s-a extins pentru că misiunea se desfășoară în condiții dificile, apa este învolburată, iar debitul râului este crescut și rapid. Echipele mixte caută atât pe cele două maluri, cât și pe cursul apei, cu ajutorul bărcii pneumatice”.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost emise avertizări hidrologice: cod portocaliu până miercuri 8 mai la ora 06.00 și cod galben până miercuri 8 mai la ora 16.00, pe Someșul Mare și afluenți, cu precizarea că fenomene hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul Bistrița.

Foto: ISU BN

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.