Actualitate Politică

Plan de acțiune al europarlamentarilor PMP (II)

PLAN DE ACŢIUNE AL EUROPARLAMENTARILOR PMP

LEGISLATURA 2019-2024

Din poziția de candidat PMP la alegerile europarlamentare din 26 mai, vă prezint principalele elemente ce ghidează Planul de Acţiune Parlamentară al europarlamentarilor PMP. 

PARTEA II

1. Elemente de politică externă care pot afecta securitatea Uniunii Europene

a. Relaţiile Bruxelles – Washington sau relaţia SUA – UE

Deși SUA reprezintă un partener firesc al UE, dovedit prin istoria proiectelor comune de succes, dar și prin valorile comune, există, în prezent, un climat relative tensionat în relația BruxellesWashington.

– O primă chestiune are în vedere NATO, respectiv cooperarea UE – NATO.

SUA solicită ferm ca statele membre NATO să aloce minimum 2 la sută din PIB pentru apărare, reprezentând o distribuire echitabilă a responsabilității. În același timp, există o tendință în interiorul UE pentru autonomie strategică în planul apărării, ceea ce ar implica atât o dublare a activității NATO, cât și resurse financiare din ce în ce mai mari, în detrimentul angajamentului în cadrul NATO.

Parlamentarii PMP vor susţine solicitarea SUA ca statele member NATO să respecte obligaţiile asumate prin Tratatul Atlanticului de Nord şi să aloce 2 la sută din PIB pentru bugetele de apărare. NATO trebuie să rămână principalul garant al securității europene. Orice evoluție în domeniul apărării în UE trebuie circumscrisă în această realitate.

– SUA au denunţat Acordul nuclear cu Iranul, în timp ce Uniunea Europeană a decis să menţină acest acord.

Parlamentarii PMP vor fi solidari cu poziţia Uniunii Europene, pentru sprijinirea eforturilor în direcția neproliferării și a menținerii Iranului angajat în relații constructive.

– SUA s-au retras din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, considerând că acordul dezavantajază SUA.

Parlamentarii PMP vor fi solidari cu poziţia Uniunii Europene, care nu acceptă redeschiderea negocierilor asupra Acordului şi cere SUA să revină asupra deciziei. UE şi-a asumat postura de lider în ceea ce privește diplomația în domeniul climei.

– SUA denunţă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), convenit între SUA şi URSS în 1987, generează un risc ridicat de securitate pentru statele Uniunii Europene, având în vedere potenţialul militar al Federaţiei Ruse şi posibilitatea ca aceasta să decidă amplasarea de rachete cu rază medie de acţiune (500 km la 5.500 km) în imediata apropiere a graniţei de est a Uniunii Europene, spre exemplu în Crimeea. Decizia SUA este justificată, având în vedere că în ultimii ani Federaţia Rusă a dezvoltat armamente interzise de Tratat. În acelaşi timp, China, care nu este parte a tratatului INF, a dezvoltat acest tip de armament (rachete cu rază medie de acţiune cu încărcătură nucleară), creând o situaţie de inferioritate a SUA în Pacificul de Vest. Mai mult, cu ocazia Conferinţei pentru Securitate de la Munich – februarie 2019, China a respins categoric realizarea unui acord trilateral – SUA – China – F. Rusă cu privire la Forţele Nucleare Intermediare.

b. Uniunea Europeană critică decizia SUA

Parlamentarii PMP vor susţine un aranjament adaptat de securitate NATO – UE, care să descurajeze o abordare agresivă a Federaţiei Ruse faţă de Uniunea Europeană, precum și acțiunile de militarizare întreprinse în vecinătatea sa, inclusiv în regiunea Mării Negre.

– SUA atenţionează Uniunea Europeană cu privire la introducerea unor taxe suplimentare pe unele mărfuri importate din Uniunea Europeană (aluminiu, oţel, autoturisme).

Parlamentarii PMP vor susţine reluarea negocierilor UE – SUA şi ajungerea la un Acord de Liber Schimb SUA – UE, ceea ce ar putea crea cea mai mare piaţă a lumii, cu beneficii pentru ambele părți.

– SUA cer Uniunii Europene să-şi reducă dependenţa energetică faţă de Federaţia Rusă şi să renunţe la proiectul North Stream 2, care poate asigura furnizarea suplimentară către Germania a 50 miliarde metri cubi gaze din Federaţia Rusă.

Parlamentarii PMP vor susţine stoparea proiectului North Stream 2, întrucât nu răspunde obiectivului european de diversificare a surselor de energie, încurajând dependența energetică de F. Rusă. Totodată, vor sprijini compensarea necesarului de gaze naturale cu importuri de gaze lichefiate din SUA, cu o condiţie: SUA să livreze gazele în Europa la un preţ competitiv.

– SUA au decis retragerea din Tratatul privind comerţul cu arme (Tratatul ATT) adoptat de ONU în 2013, care a fost semnat de SUA, dar nu a fost ratificat de Congres şi care are drept obiectiv reglementarea mai responsabilă a comerţului internaţional cu arme.

Parlamentarii PMP vor fi solidari cu poziţia Uniunii Europene, care deplânge decizia SUA, aceasta dovedindu-se încă un eşec în raport cu soluțiile multilateralismului.

Din punct de vedere al securităţii şi a eventualelor ameninţări ale Federaţiei Ruse, relaţia UE – SUA este esenţială şi este singura ce asigură nivelul de descurajare suficient pentru ca Federaţia Rusă să nu fie tentată să intreprindă acţiuni agresive la adresa statelor din flancul estic al Uniunii Europene.

2. Dialogul separat sau toţi cu o singură voce 

În raport cu cele trei mari puteri globale (SUA – China – Federaţia Rusă), statele europene poartă un dialog separat, fără o coordonare europeană prealabilă. Această tendință împiedică acțiunea unitară a Uniunii Europene în plan global. Aceasta este explicația pentru care percepția UE ca actor puternic și credibil este fragilizată.

Este evident faptul că în mod deosebit China şi Federaţia Rusă au o politică de slăbire a coeziunii Uniunii Europene, principalul mecanism al atingerii acestui obiectiv fiind negocierile separate cu fiecare ţară în parte, fie că este vorba despre investiţii ale Chinei în state ale Uniunii, fie că este vorba despre furnizarea de gaze naturale din Federaţia Rusă.

Pentru a-şi păstra relevanţa în raport cu cele trei puteri globale, este esenţial ca Uniunea Europeană să vorbească pe o singură voce în relaţiile cu SUA, China şi Federaţia Rusă.

Parlamentarii PMP vor milita în Parlamentul European pentru coordonarea statelor membre ale UE în raport cu cele trei mari puteri și, în plan extins, în formatele multilaterale. Unitatea este precondiția internă pentru o acțiune externă de succes şi pentru menţinerea şi, în multe cazuri, recâştigarea influenţei externe a Uniunii Europene la nivel global.

SILVIA GALBEN

Partidul Mișcarea Populară

(PE)

2 comentarii

  • Base ar fi bine sa se retraga si sa isi vada de nepoti si familie. Eu i as dori pensie lunga si fericita. Cred ca ii ajunge cat rau a facut tarii. Si asa nu reprezinta o amenintare .. in sondaje sunteti ultimii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.