(INTERVIU) Sergiu Petrușca, elevul cu care s-a mândrit în ultimii ani Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița, mai ales după ce s-a întors cu o strălucitoare medalie de aur de la Olimpiada Internațională Științele Pământului, va studia din toamnă a Universitatea Cambridge din Marea Britanie. Într-un interviu acordat Timp Online, Sergiu a vorbit cu recunoștință despre profesorii care l-au inspirat și despre colegii care l-au motivat să ajungă atât de departe, despre bucuria de a descoperi câte ceva la fiecare pas.
Reporter: Sergiu, care este povestea ta?
Povestea mea și probabil povestea fiecărui elev eminent de la noi din țară este a celui pe care curiozitatea nu îl poate lăsa să stea degeaba. Pentru toți elevii eminenți de la noi din țară, curiozitatea este motorul principal în performanță și curiozitatea nu o găsești într-o familie extraordinar de bogată, într-un oraș extraordinar de dotat, cum nu o găsești probabil nicăieri dacă ne luăm după lucruri materiale. Curiozitatea o găsești dacă, probabil, părinții te-au inspirat să citești când erai mic, te-au dus în pădure să observi cât de frumoasă e natura, probabil ai găsit o pasiune și cineva ți-a spus că poți face lucrul respectiv. Când găsești ceva de care să te atașezi și curiozitatea să aprofundezi și respectivul domeniu este tot ceea ce ai nevoie ca să ajungi din punctul meu de vedere de succes.
Tu când ai descoperit că ești un copil curios?
Țin minte că mama lucra la acte și eu eram extrem de curios, cred că nu aveam nici patru ani, și eu am rugat-o să mă învețe să scriu pentru că nu înțelegeam ce face acolo. Nu puteam efectiv să nu înțeleg ce face acolo. Așa că am învățat să scriu și să citesc la patru ani. Știind să citesc, am aculumat mult mai repede informația. Acest lucru mi-a dat libertatea asta să-mi pot dezvolta imaginația. Când am mers la școală, eu știam lecțiile dinainte. Evident și doamna învățătoare Titieni m-a ajutat extrem de mult pe parcurs, iar în gimnaziu știam deja că îmi plac matematica și româna, materiile importante de la școală. În gimnzaiu am dat de cea mai bună dirigintă pe care am putut-o avea vreodată – de doamna Măriuca Sabău de la Generală 1 – care a fost deschizătorul meu de drumuri spre partea reală. A făcut pregătire cu noi încă din clasa a V-a, ne dădea muncă suplimentară, ne verifica problemele. Când nu știam o problemă, stătea nopțile și ne aducea rezolvările a doua zi, un om cu adevărat deosebit. A fost diriginta mea de suflet. Traseul meu în gimnaziu a fost axat pe matematică. La început cochetasem cu româna, am fost și la olimpiadă – cred că în clasa a V-a am luat locul întâi la locală și apoi mențiune la județ – și am fost destul de surprins fiindcă deja devenisem mai mult matematician. În clasa a V-a, am avut norocul să se țină naționala de matematică la Bistrița. Eu ieșisem pe locul II și nu mă calificasem inițial, dar pentru că s-a ținut la noi în județ, s-a ajuns la concluzia că ar fi bine să mai intre încă doi elevi. Era vorba despre mine și de Paul Tîrlișan. Amândoi am ajuns ulterior departe.
Ai simțit că momentul acela a fost important?
Da, pentru că a fost prima olimpiadă națională care m-a introdus în spiritul acela. Am întâlnit oameni din toate județele, care erau pasionați de aceeași materie. Am simțit că sunt printre cei mai buni, că mă aflu într-o sală în care sunt copii din toată țara, iar lucrul acela m-a impresionat. După aceea, în gimnaziu, într-a VI-a, am dat și de fizică și am cochetat puțin cu ea. În clasa a VII-a, nu m-am calificat la naționala de matematică, dar m-am calificat la chimie la Raluca Ripan, olimpiada neoficială de chimie de clasa a VII-a. M-am pregătit cu doamna profesoara Elena Cosma, extrem de importantă și ea pentru mine, ca și doamna Măriuca Sabău. Ambele sunt pensionate acum, iar eu mă bucur enorm că le-am prins. Doamna Cosma mergea tot timpul cu halatul prin sala profesorală pentru că venea din laborator. Tot timpul îi ziceam chimista. Prima oră de chimie a fost minunată în clasa a VII-a. Ne-a făcut experimente – ceea ce ar trebui să facă orice școală – și noi am rămas impresionați. Ne-a cucerit pe toți. Materia mi s-a părut foarte interesantă. Am mers pe chimie, am luat locul 27 pe țară, am fost la națională tot cu Paul Tîrlișan. În clasa a VIII-a din nou nu m-am calificat la naționala de matematică, și a fost o mare dramă, dar la chimie ieșisem primul pe județ. Am mers la națională pe vremea când județul nostru avea doar un loc la fiecare clasă. Eram eu și patru elevi de la ”Andrei Mureșanu”. Am ieșit pe locul 12. Nu realizam gravitatea situației. Eu mă vedeam așa, pe la mijlocul clasamentului, cât să iau și eu ceva. Fiind pe 12, am putut participa la tabăra de chimie de care eu nu știam înainte. Primii 15 de la fiecare clasă sunt invitați în tabăra de chimie de vară. E o tabără voluntară a profesorilor de chimie. A fost foarte fain. Ne-au chemat la Târgu Mureș undeva în septembrie.
Era finalul clasei a VIII-a deci.
Da. Eu luasem deja Evaluarea Națională, am aplicat deja pentru mate-info la Liviu Rebreanu – am vrut neapărat acolo fiindcă am văzut ce a făcut Rareș Buhai care venise din Generală 1 și a avut un parcurs extrem de frumos – și mi-am zis că, dacă vreau olimpiadă, trebuie să merg la Rebreanu. Chiar înainte să înceapă liceul am fost în tabăra de chimie. Am stat în cameră cu un olimpic internațional, Paul Gerea din Constanța, care a fost cel mai bun coleg de cameră pe care îl puteam avea. Nu cunoșteam pe nimeni acolo, dar Paul ne ajuta, ne dădea să scriem reacții. Tabăra e așa: ai cursuri dimineața, excursii seara și apoi trebuie să repeți că ai mini-olimpiada la final. În esență, te distrezi și înveți cât mai mult cu putință. Veneau toți olimpicii internaționali în cameră să vorbească cu Gerea și mi-am zis: waw! Acolo am început să-mi fac prieteni de la națională pe care i-am avut în toți acești ani. Naționalele au însemnat nu doar competiția, ci reîntâlnirea cu prietenii din țară.
Deși aparent, într-o olimpiadă, sunteți competitori.
Întotdeauna o să existe atmosfera de competiție, dar, în momentul când atingi maturitatea concursului, realizezi că e irelevantă. Adică ajungi ca tu cu generația ta, cu cele dinaninte și de după, să fii prieten. Ne bucuram de rezultatele tuturor. Știam că, până la urmă, examenul este de moment și cineva poate să iasă mai sus sau mai jos, dar ne respectam între noi. E legea nescrisă a olimpiadei. Suntem prieteni între noi și am venit aici ca să facem un anume lucru.
Cum a fost în liceu?
În Liviu Rebreanu, am găsit cea mai bună trecere de la profesorii de gimnaziu la cei de liceu. La chimie, am dat de doamna profesoară Adina Sărmășan. A fost suportul meu moral și complet pe timpul anilor de liceu. A fost – pot să zic – profesoara mea din timpul liceului și a fost minunat. Și eu și dânsa suntem elevii doamnei Cosma și știam deja cum să muncim ca să nu ne contrazicem la metoda matematică din spatele problemelor. Pe clasa a IX-a, am mers la patru olimpiade. M-am calificat la chimie la națională, la informatică de asemenea. Am mers la informatică la națională în Craiova, sâmbătă și duminică, după care a trebuit să merg la Bacău. M-a luat tata cu mașina fiindcă luni și marți erau probele la chimie. Am venit cu o mică dezamăgire pentru că am locul 27 la informatică și tot același loc la chimie la care m-am pregătit mult mai mult. A fost din cauza oboselii, dar am compensat după aceea cu Științe pentru juniori, olimpiadă care a combinat biologie, chimie și fizică. Această olimpiadă mi-a dat aripi și încredere că pot fi de vârf. Am mers la națională, am luat locul II, iar la lotul de la București – după trei baraje – m-am calificat la internaționale și am luat aur la Bali în decembrie 2016.
Cum a fost acolo?
Extraordinar. Pentru că acolo am văzut lucrurile la nivel internațional. În cameră, am stat cu un coleg din București și cu alți doi din Hong Kong și din Brazilia. Cred că noi, cei din România, am fost cei mai prietenoși. Ne-am făcut prieteni în toată lumea. Ne-am împrietenit cu toți din America de Sud, cu europenii, cu africanii. O fază comică era că eram în autobuz, ne uitam la restul copiilor, iar fetele au început să vorbească despre un anumit băiat din spate care era în Cipru. Noi credeam că numai noi și echipa Moldovei știm română, iar ei nu erau acolo. La care băiatul din spate: Știu română, sunt din Beclean. Mama lui era de acolo și ei s-au mutat în Cipru. A fost un moment foarte comic.
V-ați distrat, dar a rămas în CV-ul tău această performanță.
A fost neașteptată. România mereu se așteaptă la medalii, dar culoarea lor e de moment. Nu am fost mai relaxat niciodată ca atunci – deși nu înțeleg cum am reușit – era internaționala și totuși era miză, dar eu nu aveam nicio treabă. Chiar mă gândesc în spate cu teroare (râde). Adevărul e că aveam într-o zi probă, o zi pauză. Nu aveam profesorii lângă noi. Erau cazați în alt loc. Noi, elevii, eram între noi, nu aveam telefoane, nu aveam nimic. Eram cu cărțile noastre în ghiozdane. Tot timpul ne plimbau. Era mai multă vacanță cu trei probe acolo. A fost așa de frumos încât nici nu am simțit stresul decât la premiere când au strigat țările de la bronz în sus. România nu era strigată, au ajuns la argint și nu mai ajungeau la România. Când a strigat România, a strigat cinci și noi eram șase. Eu am rămas pe dinafară. Nu știam ce se întâmplă. Când au strigat aurul, am știut că trebuie să merg. Nu m-am așteptat. Eu, și dacă luam bronz, și dacă luam argint, eram extrem de fericit. Performanța că am luat aur a fost o surpriză plăcută și m-am bucurat extrem de mult pentru asta.
În liceu ai continuat cu olimpiadele.
Da, în fiecare an am mers la chimie la națională. De acolo am aflat că foarte mulți dintre olimpici merg la facultate în Anglia și America. SUA nu mi se potrivește – deși universitățile sunt superbe- și atunci m-am interesat mult mai mult de Anglia și am văzut că pot să duc chimia foarte bine. În clasa a X-a am luat locul 13, am fost iar la tabăra de chimie unde am luat locul doi sau trei, apoi, într-a XI-a am luat locul III și atunci am realizat că trebuie să mă interesez foarte bine de universitate. Într-a XI-a am obținut premiul special pentru practică pentru care trebuie să îi mulțumesc doamnei Hădade din Cluj care face pentru olimpicii care s-au calificat la olimpiadă din zona de nord-vest, prin intermediul UBB,o pregătire centralizată. Ne-a chemat la Cluj și am putut face curs de analitică, organică, anorganică. La organică, doamna Hădade a fost foarte răbdătoare cu toți, ne-a explicat cum să facem ca să ne descurcăm bine în laborator fiindcă la organică – unde sintetizăm medicamente – practica nu se poate face într-un laborator obișnuit – și faptul că am luat premiul special la practică în clasa a XI-a a însemnat foarte mult pentru mine. Eram în al șaptelea cer. A fost mai important față de premiul III. Tot în clasa a XI-a am cochetat cu Olimpiada Științele Pământului care e de biologie, fizică, chimie și geografie. Mi-a plăcut foarte mult geografia. Nu mă așteptam să îmi placă vreodată. Mi-a plăcut extrem de mult geologia, iar acest lucru a contat foarte mult în alegerea facultății. Atunci am realizat că nu aș vrea să merg pe chimie pură. În clasa a XII-a, au venit toate peste mine. Admiterea în Anglia se desfășoară în semestrul I. Am zis așa: cele mai bune universități din Anglia sunt Oxford și Cambridge, apoi cele din Londra, etc. Anglia se știe e o țară foarte bună la nivel universitar. Oxford oferea chimie pură, iar Cambridge un curs combinat de științe. Elevii trebuie să își aleagă trei științe și o matematică în anul I. Am zis că știu ce vreau să fac: merg la Cambridge fiindcă acolo aș putea să mă dezvolt pe mult mai multe laturi, nu doar pe chimie care este ramura de bază. Într-un fel eu văd mai bine chimia într-o plantă sau într-o rocă decât aș vedea-o într-o sinteză obișnuită de laborator.
Despre admiterea la Cambridge și felul în care se desfășoară aceasta, vom vorbi pe larg în cea de-a doua parte a interviului.
Adaugă comentariu