Primăria Bistrița a găsit soluția prin care șoferii care vin dinspre Unirea și vor să o facă la stânga pe lângă OMV spre strada General Grigore Bălan să nu mai blocheze traficul în zona aceea extrem de aglomerată. Nu a interzis accesul la stânga, așa cum s-a spus la un moment dat, nici nu a făcut un nou sens giratoriu. Pur și simplu a creat o a treia bandă pe care se pot încadra cei care vor să vireze la stânga.
”La intersecția General Grigore Bălan cu Calea Moldovei, acolo cred că varianta mai bună trebuie să o clarificăm cu Poliția Română, să continuăm cu stâlpișorii și să interzicem la stânga. Știu că, de câte ori vii de sus, cineva oprește să intre. Nu are de mers mai mult de 100 de metri până la primul sens giratoriu. Poate să facă stânga și să meargă în zona respectivă”, a spus primarul Ovidiu Crețu.
Primarul a răspuns astfel solicitării consilierului PNL Ioan Peteleu care a cerut să fie amplasat un sens giratoriu provizoriu din elemente de plastic.
”Până la realizarea sensurilor giratorii de la intersecția Calea Moldovei- General Grigore Bălan și Calea Clujului- DJ 151, cred că s-ar putea pune niște elemente provizorii și semne de sens giratoriu pentru că acele intersecții sunt foarte aglomerate mai ales în zona Calea Moldovei, sensul de intrare în oraș se blochează frecvent pentru că este acolo o prioritate care trebuie acordată. Ținând cont de numărul mare de mașini care ies din zona magazinelor nou construite și vin înspre oraș, practic acea bandă e blocată pe o lungime foarte mare, la fel și la intersecția cu Calea Clujului cred că s-ar putea pune niște elemente provizorii, cum sunt puse și la Lucian Blaga- drumul de centură. Toate lucrurile acestea o să dureze. De-abia este la nivel de studiu de fezabilitate sau proiect celălalt care prevede Calea Moldovei și secția cu General Grigore Bălan”, a spus atunci Ioan Peteleu.
acolo trebuia INTERZIS accesul la stanga. nu strutocamila asta…tembela. Dar cand ai capul cret si-un vice mai de la padure la ce sa te astepti !!!
oricum banda nu e suficienta pentru a prelua traficul spre stanga si se va crea ambuteiaj ..pe acea banda incap 2-3 masini ,restul raman pe banda si se blocheaza traficul inspre han dar acum s-a gatuit si traficul dinspre han spre iesire..
Mai suportam pana la alegeri…………………
Ceva ceva a ieșit acolo, era un stâlp că putea fi mutat și banda de racordare mai lunga pentru că e folosita de rechinii de la Electro pentru întoarcere…in rest se vede că cine a propus asta și a meritat salariul pe 12 minute din dintr o luna
ca privati muncesc pentru bugetari inclusiv securistii?
adica la 3 boabe de transpiratie de la privat apare o bobita bugetara!
Trebuie obligatoriu interzisa virarea la stanga, spre Gen. Balan, pentru fluidizarea traficului si eliminarea accidentelor, iar amplasarea unui sens giratoriu la nici 100 m de cel de la Han ar fi o cretinitate de rasul curcilor.
Tot mai bine ar fi fost rezolvată problema fluentei traficului prin amenajarea unui sens giratoriu la intersectia străzii General Grigore Bălan cu Calea Moldovei. Solutia cu a treia bandă pe care se pot încadra cei ce vin dinspre Calea Moldovei si care vor să vireze la stânga, nu asigură un flux de circulatie deoarece taie calea celor ce vin dinspre strada 1Decembrie.
Voi sunteti soferi care comentati? Aha…sa virezi un pic e prea mult, la ce viteza bagau baietii de la OMV pana la trecere de pietoni, de nici acolo nu opreau. Mai bine aglomerezi calea Sucevei pierzand prioritatea decat sa virezi un pic?!
Eu consider mai buna solutia asa decat sens giratoriu.
P.S. in alte vremuri atat mai huleati sensurile giratorii….
Sensurile giratorii sunt bune si necesare , dar nu oriunde si oricum asa cum a făcut Cretu care a împânzit orasul cu asemenea amenajări, care în anumite intersectii înguste, mai mult blochează circulatia în loc s-o fluidizeze.
Totusi, în cazul de față, la intersectia străzii General Grigore Bălan cu Calea Moldovei, este suficient spațiu pentru amenajarea unui sens giratoriu amplu care să permită crearea unui flux continuu al circulatiei indiferent de directia de mers.
Pasarela pt viraj la stânga. Totuși cred ca cer prea mult și nu suntem în alte tari civilizate. La fel pasarela pe Lucian Blaga. Sper totuși ca pana o sa aibă copiii mei permis sa se realizeze
Vor fi si multi neatenti care vin cu viteza din spate si nu mai apuca sa vireze usor dreapta si vor da exact in stalpii despartitori. Este pusa exact in mijlocul acelei benzi de mers. Un sens era mai bun decat prostia asta. Asa mult este pana la sensul cu nasaudului si 1 decembrie???
ca acolo tot timpul sunt masini care asteapta
Vitezomanii vor da in stalpisori… sunt pusi in mijlocul sensului de mers spre unirea
Cretule de ce nu te-ai facut militian de circulatie ? Cu stalpisorii tai in cap erai mai bun decat la carma orasulu cu drujba in mana ..
E o catastrofă!!! Dacă mergi noaptea din oraș înspre KFC intri direct în separatorul de sens care îți apare brusc în mijlocul benzii. Accidentele o să apară curând. Nu se câștigă nimic la intrarea în oraș; se pierde și este pusă în pericol ieșirea. Circ din ăsta, să faci din două benzi trei, nu mai vezi pe fața Pământului! Sunt curios cui i-o fătat mintea prostia asta. Are curaj să iasă în față?
rezolvare de kkt