Declarată monument al naturii în anul 1933, floarea de colț înfrumusețează și acum crestele Munților Rodnei fiind unul dintre motivele pentru care mulți oameni pornesc zilele acestea în drumeții. A făcut-o și Albert Gavrilă împreună cu câțiva amici împreună cu care a pornit în căutarea florii, dar a dat și peste alte minunății.
Floarea de colț (Leontopodium alpinum) – o adevarată perlă a munților noștri, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din întreaga floră montană, crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării.
Întâlnită în România pe stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Rodnei, ai Vrancei, Munții Bucegi, Munții Făgărașului, Munții Maramureșului, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu, floarea de colț este simbolul iubitorilor de drumeție la munte. În tradiția populară românească, reprezintă un simbol al dragostei și se spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor.
Această ”steluță” este, totodată, simbolul tinereții, al tuturor virtuților și harurilor sufletului omenesc. Din cer, peste crestele munților și peste colții de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe, catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții.
Floarea de colț este este o plantă perenă cu tulpină dreaptă, în vârful căreia se dezvoltă o inflorescență de forma unui disc. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau formă unei steluțe. Crește în Carpați îndeosebi pe creste și în zone greu accesibile. Popular se mai numește și albumeală, steluța sau Floarea Doamnei și a fost declarată monument al naturii în anul 1933.
Iată cum descria această floare omul de știință Ion Simionescu:”E o plantă de stepă. Ca și smardarul e venită de departe din Asia. Prin stepele Tibetului crește ca iarbă deasă și înaltă cât un cot. Frumusețea ei constă în frunzele pâsloase . Ciobanii din munții Rodnei îi zic steluța. Nici miros nu are, nici corolla strălucitoare. Pare uscată și o poți păstra așa cum ai cules-o dacă nu e trecută ani de zile. Aici e tocmai cauza pentru care e căutată.”
Foto credit: Albert Gavrilă
O am in gradina si sa stiti ca are miros,cind e mai multa si inflorita la maxim are si miros !!!
Locuri Minunate are România. Foarte frumos! Felicitări!
Felicitari, superb.
O Romanie cum nu sunt alte tari.
Pacat ca unii locuiesc in ea.
Felicitari si sanatate romanilor adevarati.
Suedezul Linneus i-a dat numele de la cuvintele grecești léon = leu și pódion = picioruș, deoarece forma inflorescenței se aseamănă întrucâtva cu piciorul leului (Flora RSR, vol. IX, p. 248). Dar mie mi se pare mai interesant ce spune despre această plantă Florian Forcius în Flora fanerogamă năsăudeană, publicată la Sibiu în anul 1881: „O culeg păstorii din Munții Rodnei să o vândă domnilor care vin la scaldă. Trebuie pusă sub ocrotire” Să n-audă și Bistrița!
Superb. O încântare. Mi-e dor de meleagurile copilariei mele. Feliciari!
Revin mereu asupra acestor minunate imagini, cu bucuria de a revedea locurile atat de dragi mie.