Actualitate

Traficant de droguri, prins în flagrant la Bistrița. Tânărul a fost arestat. Ce captură au făcut polițiștii

”Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, sub coordonarea DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Poliția Municipiului Bistrița, au desfășurat în 16 iulie o acțiune de prindere în flagrant a unui bărbat bănuit de trafic de droguri de risc.

Astfel, pe raza municipiului Bistrița, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Bistrița, în care se afla încă o persoană. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că acesta are permisul de conducere suspendat”, informează Inspectoratul de Poliție Județean, care precizează că ”o captură de aproape 3 kilograme de canabis a fost realizată, în trafic, de polițiștii și procurorii din Bistrița-Năsăud”:

”La controlul efectuat au fost descoperite și ridicate 11 plante de canabis (aproximativ 1.000 de grame), mai multe pungi cu substanță vegetală sub formă de muguri, de aproximativ 1,6 kg, 0,5 grame de cocaină, 0,9 grame de amfetamine, 11 recipiente conținând fertilizatori, un cântar electronic, un cuțit, un tub perfuzii, obiecte purtătoare de urme vegetale și bani (3.150 de lei, 410 euro și 40 de lire sterline).

Bărbatul de 31 de ani a fost condus la audieri, iar ulterior a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a acestuia, fiind cercetat pentru efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, trafic de droguri de risc și conducere fără permis.

În cursul zilei de astăzi, acesta a fost prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile”.

VEZI ȘI:

Scene din filmele de acțiune pe Aleea Trandafirilor din Bistrița (FOTO)

 

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.