Social

Bistriţa-Năsăud, sub cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii

Majoritatea regiunilor ţării se află, în intervalul sâmbătă, ora 11.00 - duminică, ora 22.00, sub cod galben de averse cu caracter torenţial, însoţite de grindină şi intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei şi în zonele montane, se precizează în atenţionare.

Potrivit meteorologilor, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 50 de litri pe metru pătrat.

În sudul şi sud-estul ţării, vremea se va menţine caniculară, cu temperaturi maxime de 35-36 grade şi depăşirea pragului critic de 80 al indicelui de confort termic (ITU), iar manifestări asociate instabilităţii vor apărea spre orele serii de sâmbătă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.