Social

Accident rutier la Șieu Măgheruș. Trei mașini au fost implicate (FOTO)

Un accident rutier s-a petrecut marți dimineața la Șieu Măgheruș, în el fiind implicate trei mașini, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița. Un echipaj de pompieri și o ambulanță SMURD au fost trimise la intervenție.

”În urma verificărilor efectuate de polițiștii Secției 4 la fața locului a rezultat următoarele: pe DN 17, în Șieu Măgheruș, un tânăr de 24 de ani din Beclean care conducea o autoutilitară pe direcția Bistrița-Dej nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa, intrând în coliziune cu acesta. Autoturismul era condus de un bărbat de 37 de ani, din Șieu Măgheruș, iar din impact a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era condus de un bărbat de 30 de ani, din Beclean. În urma accidentului nu au fost înregistrate victime. Toți cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Șoferul vinovat a fost sancționat contravențional”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

4 comentarii

  • Obligatia celui care schimba directia de mers este sa se asigure atat din fata cat si din spate. La fel e cand il vezi pe cel din fata ta ca se pregateste sa vireze la stanga, iar din fata vine alt autovehicul, franezi din timp sa nu-l „busesti” sau mai rau, sa-l arunci in masina ce vine pe contrasens. Ca la noi, e si in celelalte tari! De aceea ar fi bine sa te pui la curent cu regulile de circulatie, altfel ne pui in pericol.

  • daca tu opresti…masina ti-e oprita, semnalizezi ca vrei sa o iei la stanga …daca e linie discontinua si din spate iti vine unul rapid care a semnalizat ca vrea sa te depaseasca …si tu pornesti si il lovesti ATUNCI TU ESTI VINOVAT…
    DE CE?
    tu ai plecat de pe loc si trebuia sa te asiguri cand iti schimbi directia de mers!!!! (daca nu e intersectie…. adica vrei sa intri intr-o curte…. )

  • Din pacate vad mult minti „iluminate ” ce isi dau cu parerea dar habar nu au. Din moment ce in fata ta se afla pe carosabil o masina care are semnalizarea pusa pentru schimbarea directiei de mers la stanga tu trebuie sa incetinesti SA OPRESTI SI SA NU IL DEPASESTI din moment ce a semnalizat inaintea ta. Ceea ce sa intamplat se incadreaza la nepastrarea distantei intre autovehicule. Deci clarr duba a fost vinovata de producerea accidentului. Probabil ca nai timp sa franezi daca dimineata tu iti verifici instagramul sa vezi ce like-uri ti-au mai dat gagicile peste noapte. Dupa voi cine e vinovat mai exact?

  • Daca imi permiti…. esti prost! 4 stai jos:))
    Cine ti-a spus tie ca nai voie sa virezi la stanga sa nu cumva sa vina cineva sa te loveasca mai bine nu isi irosea timpul. Tu ai auzit de distanta de siguranta intre autovehicule? Sau e ceva total nou si neasteptat pt tine.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.