”Duminică 1 iulie batem toba şi încingem vioara şi chitările la Bistriţa Medievală! Pentru cei care au BAC-ul a doua zi la română garantăm o infuzie de energie şi emoţie care va descătuşa inspiraţia creatoare şi interpretativă generând o explozie euforico-sentimentală de idei şi cuvinte care, contopindu-se exhaustiv şi introspectiv la nivel subconştient vor declanşa un melanj zdrobitor în pasta pixului-instrument ce va năuci, zăpăci, aiuri pixelii neîncrederii din percepţiile mentale ale profesorilor din comisie iar camerele de supraveghere vor fi mândre că au fost martorele unui asemenea eveniment! Se vede că ne-am luat BAC-ul, nu?”, este mesajul glumeţ al trupei pe pagina sa de facebook.
Fotmaţia Hara, înfiinţată în 2000 la Cluj-Napoca, îl are drept lider pe profesorul Flavius Buzilă (voce şi chitară acustică), originar din Bistriţa. Colegii săi de trupă sunt Marius Aştilean – vioară, Valentin Muşat – chitară electrică, acustică, Nunu Racris – tobe, percuţii.
Componenţii trupei vor promova duminică, de la ora 21.30, pe pietonalul Liviu Rebreanu, proiectul Interetnik, un mozaic muzical multicultural inspirat din interferenţele dintre folclorul românesc şi muzica etniilor conlocuitoare. ”Muro Shavo”, ”Hora Ursarina”, ”Shikana”, sunt câteva dintre cele mai cunoscute piese ale albumului Interetnik.
Asociaţia Cultural-Artistică ”Hara”, al cărei preşedinte este Flavius Buzilă (foto), derulează un proiect de promovare turistică a Bisericii Evanghelice. Principalul punct de atracţie va fi organizarea în 15 şi 16 septembrie, în centrul istoric al Bistriţei, a unui festival medieval.
Adaugă comentariu