Actualitate

Vicepremierul Daniel Suciu: 11,5 mil. euro pentru istoria de 100 de ani a CNLR. Ce înseamnă pentru ”Liviu”

Vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a anunțat că Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul “Consolidarea și modernizarea Corpului A (corp liceu) Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu”, municipiul Bistrița”, care se va derula prin Compania Națională de Investiții (CNI):

”Noi ne ținem de cuvânt! Nu m-am lăsat și astăzi, în ședința de guvern, am aprobat indicatorii pentru reabilitarea Colegiului Național “Liviu Rebreanu”! Peste 54 de milioane de lei (11,5 milioane euro) pentru istoria de 100 de ani a liceului. Urmează în cel mai scurt timp licitația organizată de CNI.

”Ce înseamnă pentru ”Liviu”? Pe lângă reabilitarea clădirii în sine și a parcului dendrologic din curte, dotări IT noi pentru toate spațiile. De asemenea, toate cele 28 de săli de clasă vor fi modernizate în totalitate, cu mobilier și dotări audio-video. Amfiteatrele de la etajul 1 și 2 vor fi păstrate și modernizate, dotate cu videoproiector, tablă interactivă, unitate multimedia. Laboratoarele de informatică vor fi relocate si dotate integral, iar sala de festivități la fel. Mă bucur că putem onora așa tradiția colegiului în care au studiat Miron Cristea, Alexandru Vaida Voevod, Liviu Rebreanu și zeci de generații de minți luminate ale județului”.

După realizarea lucrărilor, elevii şi cadrele didactice vor avea la dispoziţie echipamente și mobilier modern în: 28 de săli de clasă, 7 cabinete, 3 laboratoare de informatică, 2 laboratoare de fizică, câte un laborator de chimie, biologie și tehnologia informației, bibliotecă. De asemenea, liceul va beneficia de un ascensor cu platformă hidraulică pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități locomotorii la toate nivelurile clădirii, dar și de instalații moderne de securitate (antiefracție, supraveghere video, acces controlat, etc.). Lucrările, în valoare de peste 54 de milioane de lei, vor fi realizate de MDRAP prin Compania Naţională de Investiţii, iar durata estimativă pentru realizarea proiectului este de 30 de luni.

23 comentarii

  • Povesti. Începeți lucrările să vedem, numa promiteți și vă lăudați

    • Cat de tare poate sa te roada chestia asta incat sa lasi mereu doar hate si ura. Nimic nu e bine, nimic nu se face, nimic, nimic…

      Personal ma bucur mult cand vad ca se face ceva in oras, lucruri bune.
      Dupa ce se va face nu o sa mai comenteze nimeni

    • Povestile au si fapte! Proiecte, fonduri, accesari de fonduri, modernizari si nu numai!
      Sunt bucuroasa sa vad ca in Bistrita se intamola lucruri! Doar cei care nu vor sa vada, nu o vad!

    • Marius, uite eu abia astept sa plece ciuma rosie!!! sa vina domnule astia de n-au facut nimic niciodata, cu oameni „noi” adica tot noi, sa nu mai faca nimic fiindca sunt experti in neasumare. Va exista din nou O Udrea, o Crinuta, un Olteanu care nici usturoi n-au mancat nici gura nu le miroase, sunt putrezi de bogati…..da ei nu tu coruptie, nu tu incompetenta………………………….

    • Cum n-au facut Radule? Nu au taiat salarii? Nu au taiat pensii? Asta chiar este nimic? Nici nu au ajuns la putere si deja se si gandesc cum sa le taie din nou!

  • Cu vreo 20 de milioane de euro, un investitor privat îl face de la zero.
    E drept, ala n-are nevoie de comisioane si parandaraturi.

    • firmele de partid prind lucrarea si mai dau si la cei care finanteaza…. vor venii si firme din tara care tot de psd apartin… banul conteaza

  • E un inceput si e foarte bine,orice lucru inceput ,mai repede sau mai tarziu va fi finalizat.Si eu cred ca lucrarile vor incepe cel mai repede peste doi ani,stiind procedurile anevoioase,iar in final panglica o vor taia altii,asa cum si azi vicele Mniculai se lauda cu Scoala Lucian Blaga inceputa in 1990 si terminata in 1993,cand el era la gradinita in Cosbuc ,dar avea o intuitie…Singura dorinta ar fi ca de fiecare data politruci sa inceapa cu formula: ,, cu voaia lui D-zeu si cu banii din taxele si impozitele d-voastra,sunteti de acord sa incepem….”
    PAREREA MEA !

    • Asai cum spui Ioane…cu banii din pozitele noaste…mai mult decât cu traficul de influență!!! Ce ar spune un maramureșean daca ar avea un liceu mai dărăpănat decât Liviu și sta de 20 de ani să primească bani?

  • Voi astia de pe hate nu stiti numai sa criticati! Va e ciuda ca cineva, fie el si suciu, a miscat lucrurile?? Vorbim de un monument istoric, o cladire foarte mare. Daca punem la socoteala ca discutam si de dotari, suma este rezonabila. Dar astia care va pricepeti la toate, deja ati si luat devizul la puricat sa vedeti? Sau cum ramane cu “educatia nu are pret”? Felicitari Daniel Vasile Suciu, asta ramane dupa tine! Dupa latratul celorlalti absolut nimic!

  • Noroc că mai sunt trei rânduri de alegeri până la anul. Minitehnicus asta s-a mai lăudat și înainte de europarlamentare cu același lucru și acum vedem c-a fost minciuna. De aia au primit 15% in Bistrița. Cam atât și merită. Mincinoși și comisionari.

  • Sectanții au facut in șase luni liceul lor ( Logos ) cu 900 000 de euro .Intâmlplator am trecut prin zona si l-am vizitat arată foarte bine. Deci se pot face lucruri bune si in timp record daca se vrea. Cu 11 000 000 € daca nu ajung pe mâna vreunui pădurar sau prieten de partid chiar se poate face o lucrare reprezentativă.

  • Pacat ca sunt oameni care denigreaza orice, oricum si oricand.
    Se intampla lucruri bune pentru Bistrita, pentru comunitate, pentru educatie.
    Daca aceste lucruri erau facute sub PNL, cred ca toate erau laudate si slavite!
    Felicitari acestor oameni care FAC ceva pentru oras.
    Felicitari acestor oameni ca NU RENUNTA!
    Restul sunt doar vorbe goale.

    • Ma bucur ca o sa se facă, e liceul care a avut mereu copii deștepți și s a mândrit cu ei și peste hotare

    • Cuvintele cheie „peste hotare”.
      Cât de penibilă poate fi ideea să bagi bani eforturi cu nemiluita în proprii copii , neglijând pe ai altora( cu acelaşi potențial intelectual dar din zonele nefavorizate) ca apoi să la exporți creierele şi să-i faci plătitori de taxe , creatori de valoare pentru alte economii…
      Pentru că e dificil să reuşeşti în propria țară, ca şi persoană, sufocat de nepotisme, corupție şi minciună endemică.

    • A făcut cineva o statistică câți dintre absolvenții de la Liviu Rebreanu lucrează în Bistrița?
      Se merge pe o mentalitate electorală injectarea banilor în ceea ce se consideră şcoli de elită, neglijându-se la bază ideea de a ridica unitar calitatea învățământului . Desigur e necesară asigurarea unor condiții..dar dacă o gândeşti ca şi o măsură prin care copii actualilor bugetari trebuie să preia puterea de la părinți ..se perpetuează un model ciclic închis.
      Piața educației ar trebui să fie deschisă, iar ideea principală identificarea celor buni la carte şi interesați, indiferent de ascendența socio-economică a părinților.
      Altfel mobilitatea socială s-ar îmbunătăți.
      Se pot lua multe măsuri prin adresarea formării cadrelor didactice( actualizarea cunoştințelor până la nivelul ultimului cătun) identificarea talentelor native prin teste standardizate tot aşa, de la vârste tinere .
      Altfel e doar un model de fală.
      Chiar există arhive , evidențe ( se fac reuniri de generații) extrem de interesant câți dintre elevii absolvenți de la Liviu Rebreanu activează în ecosistemul economic local.
      Politicienii joacă seducția electorală mai degrabă vor să satisfacă cerințele părinților cu un anumit tip se mentalitate decât nevoile reale ale copiilor.

  • Hai domn ministru lasa vrajeala cu tinutul de cuvant. Banii astia multi de care vorbesti se vor duce la firmele de casa ale PSD. Adica la voi.

  • „Dacă tăceai, filozof rămâneai”. Acest Daniel Suciu, vrând să facă le desteptul, a comis o regretabilă eroare, spunând că în clădirea ce urmează a fi reabilitată a fostilui Gimnaziu Evanghelic au studiat Miron Cristea, Alexandru Vaida Voevod, Liviu Rebreanu, din simplul motiv că pe vremea aceea, cladirea respectivă nu exista. Ea a fost dată in folosinta abia in 1911. Este adevărat că Miron Cristea si Alexandru Vaida Voevod au studiat la Gimnaziul Evanghelic din Bistrița insă in vechea clădire de lângă Biserica Evanghelică, care nu maai există. Cât despre Liviu Rebreanu, el a fost elev la școala de băieți din Bistrița („Polgári fiu iskola”) cea de pe strada Odobescu, unde in prezent functionează Liceul de Muzică. Prin urmare, Liviu Rebreanu, nu are nici o legătură cu Gimnaziul Evanghelic din Bistrița.

    • Corect Liviu,
      Frumos copiat. Ar fi fost si mai frumos, sa spui si de unde ai copiat informatia.
      Inca o informatie falsa a d-lui Suciu: Gimnaziul Evanghelic nu exista din anul 1910, el a fost fondat in sec. XVI. In 1910 s-a mutat din cladirea din Piata Centrala in cladirea noua pe Aleea Macelarilor, adica Bulevardul Republicii de astazi. Deci nu are o istorie de 100 de ani, ci de peste cinci secole. Doar cladirea in care functioneaza astazi CNLR are o istorie de 109 ani.

      Sasul

  • D-l Suciu pare sa nu stie ca Gimnaziul Evanghelic din Bistrita a existat in perioada 1531-1944. Din 1910 -1944 a functionat in cladirea noua de pe Bulevardul Republicii de astazi.
    Ceea ce priveste istoria CNLR, ea inca nu este una de 100 ani , deoarece Liceul „Alexandru Odobescu” al carui urmas in drept este CNLR, a fost infiintat in anul 1923, si a functionat in cladirea fostei scoli medii de stat maghiara de pe Strada Odobescu (fosta Michaelis) pana in anul 1945, cand s-a „mutat” ( de fapt cladirea a fost luata cu japca) in cladirea Gimnaziului Evanghelic de pe bulevard, dupa evacuarea sasilor in septembrie 1944. Deci in aceasta cladire a functionat de abea din 1945 o scoala romanesca!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.