Actualitate

Festivitate pe pietonal: Cei mai noi cetățeni de onoare ai Bistriței au primit diplomele (FOTO)

În prima seară a Târgului Mare al Bistriței, înaintea concertului simfonic susținut de Noua Orchestră Transilvană, pe scena de pe pietonalul Liviu Rebreanu primarul Ovidiu Crețu le-a înmânat diplomele celor mai noi cetățeni de onoare ai orașului: managerul Clinicii Sanovil, Gavrilaș Mureșan, și directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma.

Cei doi au primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Bistrița în urma hotărârilor Consiliului Local din 25 iulie, respectiv 22 august. Gavrilaș Mureșan și Dorel Cosma au devenit astfel cetățenii de onoare nr. 69 și 70 din istoria orașului.

Ovidiu Crețu: ”Ca în fiecare an, cu ocazia sărbătorii orașului, acordăm și onorurile celor mai merituoși cetățeni ai municipiului Bistrița. Începând cu anii 90, Gavrilaș Mureșan a început să dezvolte un sistem medical privat de anvergură, la cel mai înalt nivel. Un medic care a avut ambiția să arate că deși Bistrița nu este un centru universitar poate să facă excelență în acest domeniu, a avut ambiția să arate că se poate. Realizările lui au ambiționat și determinat Spitalul Județean și Consiliul Județean să acționeze ca atare, iar sistemul de sănătate din Bistrița se ridică astăzi la cote maxime în țară. Pe domnul Mureșan îl caracterizează competența și responsabilitatea, adică meserie și muncă. Îl felicit din toată inima. Bistrița, de-a lungul timpului, a prețuit cultura, a apreciat-o și a cultivat-o. Una dintre personalitățile care au influențat și determinat cultura orașului nostru în ultimii 40 de ani este Dorel Cosma. Și nu numai prin ceea ce știm toți, ”Nunta Zamfirei”, care este deja un brand al orașului. El și-a pus amprenta asupra culturii bistrițene și pentru aceasta Consiliul Local i-a acordat titlul de Cetățean de onoare. Felicitări!”.

Gavrilaș Mureșan: ”Sunt foarte emoționat și onorat de faptul că am primit acest titlu, care oarecum recunoaște munca multă în activitatea pe care am depus-o de aproape 30 de ani. Mulțumesc consilierilor locali PNL care m-au propus pentru acest titlu, mulțumesc domnului primar care întotdeauna mi-a fost alături în toate inițiativele, demersurile și problemele și m-a ajutat în măsura posibilului, mulțumesc tuturor consilierilor locali, care au fost de acord cu decernarea acestui titlu, mulțumesc tuturor bistrițenilor, oamenilor locului care prin viața lor au creat un climat ce a permis să mă dezvolt profesional. Faptul că am primit acest titlu, prin muncă curată, a mea și a colaboratorilor mei, demonstrează că se pot realiza vise aici în România, aici în Bistrița. Cu condiția să înveți și să știi o meserie foarte bine, să muncești mult și cu bucurie. Să picurăm aceste lucruri în mintea copiilor noștri, dacă dorim ca ei să stea lângă noi. Știu că oameni ca și mine sunt mulți în acest oraș, în județul nostru, oameni care își cunosc bine meseria și care muncesc mult, oameni care prin existența lor mă fac să fiu optimist în ceea ce privește viitorul acestor locuri, oameni care mă fac să nu îmi doresc să plec de aici”.

Dorel Cosma: ”Trenul vieții ne îmbarcă pe toți și aruncă semințe mai mult sau mai puțin roditoare, depinde cum decide Cel de Sus. Trenul vieții a decis să fiu debarcat într-o zonă binecuvântată, căci cum altfel poate fi Bistrița, oraș pe care l-am purtat în suflet oriunde am fost. Viața m-a dus în multe locuri, dar când te apropii de Bistrița, casa ta, inima bate mai tare. Stațiile încep să fie din ce în ce mai rare și un astfel de premiu ne și avertizează că timpul zboară și că încet-încet trebuie să vină din spate tineretul, care să ducă mai departe poate ce am realizat noi. Îi mulțumesc domnului primar pentru încrederea avută în cel care astăzi a devenit cetățean de onoare, mulțumesc Consiliului Local pentru vot, le mulțumesc bistrițenilor, care prin aplauzele lor la evenimentele culturale ne-au dat spor și elan”.

Aici lista cetățenilor de onoare ai Bistriței

După festivitate, Noua Orchestră Transilvană dirijată de Romeo Rîmbu a susținut un concert alături de soliștii Luiza Nancu – prim violoncelistă a Operei din Sevilla, Petrică Nancu – prim trompetist al Operei din Sevilla, Ovidiu Purcel – tenor, solist al Operei de Stat din Dusseldorf, Noemi Vereș – soprană a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

În Complexul Heidenfeld din Viișoara a avut loc primul spectacol folcloric al Târgului Mare. Pe scenă au urcat Ansamblul ”Cununița”, Ansamblul ”Măgura Șieului” Șieu, Crina Bertel, Tudorica Brumă, Silvia Ivan, Emilia Popdeac, Marioara Dragotă, Ileana Melean, Măriuca Rădulescu, Crina și Alecsia Prața, Cristian Pomohaci.

3 comentarii

  • Felicitări d-lui dr. Mureșan, acest om merită cu adevărat, face ceva pentru aproapele său! Bravo! Bine că în sfârșit a fost declarat cetățean de onoare! 69????!!!!Dar dl. doctor nu uitați că sunteți medic și trebuie să vă faceți datoria!

  • Pentru profesorul distrat!
    1 este o cifra , 6, 9 sunt deasemenea cifre, 23, 44, 69 sunt numere, …asta pentru toti cei care nu stiu ce-i acela un numar. In alta ordine de idei, felicitari celor doi noi cetateni de onoare a orasului nostru!

  • „Nunta Zamfirei” este un brand ale cărui începuturi datează din anii ’80 fiind înființat în Cooperația Meșteșugărească (UJCM)la inițiativa lui Dănău Ioan-profesor (care era organizatorul principal, numit apoi director) și Șomfelean Constantin- inspector cu probleme organizatorice, de anvergura unui festival care a devenit cu participare internațională. Primele ediții s-au desfășurat în Sangeorz-Băi. Dorel Cozma nu a avut nici un merit organizatoric în anii de început ai acestui festival. Așa că…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.