Actualitate

Cum vor învăța elevii de la ”Lucian Blaga” Bistrița în timp ce școala e în șantier (FOTO)

Prima școală construită la Bistrița imediat după Revoluție – Gimnazială ”Lucian Blaga” – își va primi, în prima zi, cei 600 de elevi, cu moloz în curte și sunet de picamer. Aici este un adevărat șantier fiindcă Primăria Bistrița a obținut o finanțare de 20 de milioane de lei bani europeni și a dat drumul lucrărilor abia vara aceasta. Elevii vor învăța atât dimineața, cât și după-amiaza, dar sacrificiul merită. Peste doi ani, școala va arăta ca o bijuterie.

Directorul unității, Mihai Cosma, spune că lucrările erau necesare fiindcă au trecut aproape 30 de ani de când s-a construit această școală.

”S-a făcut în mileniul trecut  cu materialele de atunci și era necesară modernizare. Poate prin asta vom reuși să mai atragem copii fiindcă nu stăm foarte bine. Nu la toate nivelrle avem  trei clase paralele, ci și două. O școală gimnazială funcționează bine când sunt patru clase paralele. Acesta este obiectivul pentru conducerea școlii. Eu când am venit aici erau opt. Nu știu exact din ce motiv a scăzut numărul de elevi. Suntem în preajma unei școli foarte bune, cu tradiție, cu aprecieri din partea orășenilor – Gimnazială nr. 1 – și asta este. Este la periferie, de fapt a fost fiindcă acum se fac blocuri aici în sectorul nostru. Și acesta cred că e un motiv că am rămas cu mai puțini elevi spre deosebire de Gimnazială nr. 1”, a spus prof. Cosma.

Așa se face că anul școlar începe în șantier. ”Am găsit înțelegere de la colegi, cadrele didactice. Încă din luna iunie, când am fost siguri că urmează reabilitarea, ne-am gândit cum să facem, desigur cu avizul ISJ. Intenția e să lucrăm în două schimburi: ciclul primar și clasa a VIII-a să vină dimineața de la opt până își termină programul, iar clasele V, VI și VII să vină de la 12.00. Vom avea o perioadă mai aglomerată până la 14.00 când este și clasa a VIII-a și pe urmă rămân doar clasele V, VI, VII și cele trei step by step pe care le avem. Părinții au înțeles situația. Cei care au probleme și nu pot face față acestei situații cu programul în două schimburi și-au mutat copiii. Au fost vreo 2-3. Sperăm să nu avem probleme cu aducerea copiilor din Sigmir. Va trebui să avem mai multe curse asigurate de Primărie pentru că avem copii de la Sigmir șli în clasele V, VI, VII care vin după-amiază. Până acum, colaborarea cu Transmixt a fost foarte bună. Am comunicat cu șpoferul, cu șeful de coloană de acolo. E în regulă. Până acum aveam două clase simultane la Sigmir, acum avem o clasă, vom vedea dacă rămâne sau va trebui să îi aducem aici”, a spus prof. Cosma.

În ce privește șantierul din școală, prof. Cosma spune că școala a fost predată constructorului MIS Grup.

”Și-au făcut graficul lor. Am avut o rugăminte legată de separarea curții, să rămânem și noi cu puțin spațiu în aer liber, ne-au făcut separare. Au și experiența campusului de al CNLR. Suntem la început. Am primit lista de dotări și este entuziasmant ce curprinde. Bănci individuale pentru toți copiii, scaune, ca să nu mai vorbesc de laboratoare, cu table smart, cu mobilier nou, inclusiv pentru cabinet de limbi moderne, artă, sala festivă cu o sonorizare specială. Va fi un an de sacrificiu, dar merită. Sperăm să fie un an și nu mai mult”, a spus prof. Cosma.

În cursul verii au fost făcute igienizări, o echipă de la Primăria Bistrița a lucrat la grupurile sociale. S-a făcut dezinsecție, deratizare și tot ce a fost nevoie pentru ca școala, așa cum e ea acum, să-și primească elevii în siguranță.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.