Sport

Gloria a încheiat stagiul de la Braşov cu o victorie la scor astronomic: 12-1 cu Săgeata Drăguş

Adversara echipei bistriţene în ultima partidă de verificare din cadrul stagiului de la Braşov a fost Săgeata Drăguş din Liga a V-a, meciul disputându-se pe terenul din comuna braşoveană Drăguş.

Duminică 1 iulie, Gloria s-a impus cu scorul de 12-1 (11-0) în meciul disputat pe terenul din localitatea Drăguş, inaugurat cu această ocazie.

Pentru ”alb-albaştri” au înscris Marius Curtuiuş (golgeterul echipei în sezonul precedent al Ligii a II-a) de patru ori, în minutele 5, 13, 24 şi 41. Alexandru Ciocâlteu (jucător aflat în probe) a reuşit tripla, în minutele 9, 30 şi 34. Valentin Trestenicu a marcat de două ori, în minutele 44 şi 45, Andrei Enescu şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor în minutul 32 iar Florin Fizeşan a dus scorul la 12-0 în minutul 50. Săgeata Drăguş a marcat golul de onoare cu trei minute înainte de fluierul final, informează site-ul oficial al Gloriei.

Întâlnirea a fost condusă la centru de cunoscutul arbitru Robert Dumitru din Braşov, iar lovitura de începere a fost dată de fostul internaţional Ionel Ganea, originar din Făgăraş, care a evoluat la Gloria Bistriţa în sezonul 1998/1999.

Gloria: Oghinciuc (Lăzăreanu 46) – Traşcă (Petrescu 46), Săndei, Ionescu (Peica 46), Fl. Pop – Trestenicu, Marcio, Fizeşan, Enescu – Ciocâlteu, Curtuiuş (Fotescu 46).

Celelalte meciuri ale Gloriei în cantonamentul de la Braşov: 1-0 cu Pandurii Târgu Jiu (gol Laio Azeredo dos Santos), 1-2 cu Concordia Chiajna (gol Florin Țârcă), 1-1 cu Milsami-Ursidos Orhei (gol Cornel Predescu).

În perioada 6-15 iulie formaţia antrenată de Nicolae Manea va efectua un stagiu de pregătire în localitatea austriacă Heiligenkreuz, unde va disputa cel puţin patru jocuri amicale.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.