Proiectul a trecut cu 17 voturi „pentru”. La şedinţă au participat toţi cei 21 de consilieri.
Consilierul PER Alexandru Toniuc a anunţat că se abţine de la votarea acestui proiect. „Activitatea clubului trebuie sprijinită, modalitatea folosită, prin acest contract, este cea potrivită. Legat de sumă, nu am niciun fel de comentarii, dacă dăm un milion înseamnă că ne permitem. Aş fi contribuit, dacă aş avut posibilitatea, la unele îmbunătăţiri. Interesul este să-i sprijinim pe jucătorii tineri. Clubul se plânge că are insuficiente suprafeţe de joc, poate putem să-i ajutăm mai mult, dar să ştim sigur că rămân ale lor şi nu le folosesc pentru alte afaceri. Clubul Gloria a avut terenuri şi le-a înstrăinat”, a spus el.
Toniuc a precizat că nu e normal ca majoritatea sumei să se ducă pe onorarii, fond de premiere şi consultanţă. „Puteam sublinia mai mult interesul public. Dacă tot dăm bani pentru fond de premiere, puteam cere ca acest fond de premiere să fie folosit pentru jucătorii locali. Dacă vrem performanţă, trebuie să ne interesăm de activitatea copiilor, juniorilor. Mai repede aş fi plătit transport, cazare şi masă decât să fiu în aceeaşi oală cu nişte geambaşi de jucători. Modul în care se fac plăţile în lumea fotbalului e destul de dubios. Interesul publicului local trebuie să fie mai bine marcat. Nu înţeleg această hotărâre în regim de urgenţă”, a comentat el.
În urma şedinţei extraordinare a Consiliului Local de votare a bugetului pentru 2012, din luna februarie, Gloria a primit 1.000.000 de lei de la bugetul local. Iniţial erau prevăzute 2.000.000 de lei pentru gruparea din Parcul Municipal, dar consilierii au decis că jumătate din aceşti bani rămân în fondul de rezervă al municipalităţii şi că vor fi distribuiţi clubului în cazul în care promovează în Liga I. În această vară, la finalul sezonului 2011/2012, Gloria a revenit în prima ligă.
Consiliul Local a alocat 300.000 de lei pentru o serie de lăcaşe de cult din oraş, în vederea realizării unor lucrări de reparaţie şi construcţie.
Consilierul local PDL Gheorghe Tuţă a propus suplimentarea sumei cu 200.000 de lei: 30.000 de lei pentru Biserica Sfinţii Trei Ierarhi de pe str. Al. Odobescu, 70.000 de lei pentru Parohia Ortodoxă Sf. Ioan Botezătorul de pe str. Mărăşeşti, 70.000 de lei pentru Parohia Ortodoxă Sf. Mucenic Gheorghe de pe Calea Moldovei şi 30.000 de lei pentru biserica-monument de la Slătiniţa. El a solicitat diminuarea fondului de rezervă al municipiului pentru alocarea acestor sume către biserici.
Primarul Ovidiu Creţu a precizat că în fondul de rezervă sunt banii necesari, prevăzuţi însă pentru fondul de salarii din trimestrul II, dar că suma propusă poate fi folosită pentru culte dacă va decide Consiliul Local.
Consilierul PSD Constantin Rus a afirmat că bisericile au nevoie de miliarde, dar că banii din fondul de rezervă ar trebui păstraţi pentru zile negre. „Să nu ne atingem de fondul de rezervă pentru a ajuta anumite biserici, ar fi o mare greşeală”, a concluzionat el.
De aceeaşi părere a fost şi Andrei Rusu (PNL): „Ceea ce s-a alocat este arhisuficient. Dacă banii erau solicitaţi pentru modernizarea infrastructurii sau a iluminatului public, eram de acord, dar aşa, consider că este o propunere nelalocul ei”.
Viceprimarul George Avram a spus că Vasile Moldovan (PDL) este în incompatibilitate şi nu ar trebui să voteze, însă primarul Ovidiu Creţu a precizat că fondurile sunt alocate unor instituţii, nu unor persoane private, în speţă ginerele lui Vasile Moldovan.
„Dacă luăm un milion din fondul de rezervă şi îl dăm la Gloria nu afectăm fondul de salarii, dar dacă luăm 200.000 pentru biserici îl afectăm. Nu pot înţelege asta”, a spus Gheorghe Tuţă, a cărui propunere a fost respinsă iar proiectul a fost aprobat în forma lui iniţială.
si uita asa s-a mai dus 1milion pe apa sambetei. prin iarna o sa le mai dea unul ….si uite asa fac iar burta mare ,,bosii,, de la Gloria . binenteles ca pe banii mei si ai tai si ai tuturor care muncim . sa traim bineeeeeeeeeeeeeeeeee…………!! dar nu stiu cind !!!
Draga Raul Adrian, performanta sportiva trebuie sustinuta financiar. Cei care n-au fost in stare sa ajunga la nivelul de performanta al Gloriei, n-au primit mare lucru. Ca tie nu-ti place fotbalul sau nici macar sportul, e alta discutie. Sunteti mult prea invidiosi pe Gloria Bistrita. Vreti doar pomene, cu bilete gratuite cand vine Steaua sau Dinamo. Ar trebui sa fiti mandri si sa apreciati munca de acolo, nu sa va agatati de fiecare amanunt negativ pentru a face rau prin cuvinte.
pai atunci daca dam banul nostru acolo ….de ce nu poate fi a noastra ????? noi sintem partasi doar la pierderile lui Padureanu ,. dar cind cistiga …………ce cistigam noi ????? in afara de sloganul ,,ca este echipa orasului,, !!! e o intrebare grea.
Despre ce rezultate remarcabile vorbim? Sunt alte sporturi unde avem campioni nationali si chiar mai mult. Ei nu muncesc? Nu merită nimic? Vin vremuri grele dragilor iar fiecare leut chivernisit va valora mult, foarte mult.
Dumneavoastra sunteţi cumva acel Munthiu implicat în susţinerea tinerilor cu mulţi ani în urmă prin mijlocirea unor tranzacţii care au implicat spaţii destinate tinerilor?!?!