Politică

Ţintean crede că în judeţ peste 55% dintre alegători vor vota pentru demiterea lui Băsescu

Liderul filialei judeţene a PNL, deputatul Ioan Țintean, are convingerea că în 29 iulie, la referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, se vor prezenta aproximativ 60% dintre locuitorii judeţului. El a declarat că românii trebuie să pună capăt crizei politice dintre preşedinte şi popor.

”Ținând cont de intervenţiile interne şi externe şi pentru a elimina orice suspiciune cu privire la o conducere abuzivă a României, USL a mers pe un act de curaj, acela că referendumul este valid dacă votează 50 plus unu din cetăţenii cu drept de vot. Nu există în niciun alt stat din Europa o asemenea prevedere. S-a făcut şi modificarea ca programul de votare să fie prelungit pentru a respecta dorinţa cetăţenilor de a participa la vot. Este zi de vară, sezon estival, oamenii poate ies la picnic, iar perioada de votare a fost prelungită astfel încât cetăţenii să se poată întoarce şi să-şi exprime votul. S-a dorit să se confirme pe deplin faptul că nu există nicio teamă că referendumul va fi invalid. Dorinţa românilor de a hotărî încheierea stării de conflict este atât de mare încât nu se pune problema că ne e frică de acel prag”, a spus Țintean într-o conferinţă de presă a USL.

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud a afirmat că ”acest referendum nu înseamnă altceva decât dorinţa românilor de a pune capăt unei crize politice între preşedinte şi popor, care durează de mai bine de trei ani”. ”În 29 iulie românii sunt cei care vor hotărî dacă doresc să pună capăt acestei crize, al cărei artizan principal este Traian Băsescu prin strategii împotriva vionţei poporului – amestec în conducerea guvernamentală, acţiuni de reducere a drepturilor cetăţeneşti prin tăieri de salarii, de desfiinţare a spitalelor, în timp ce camarila care îl înconjoară a beneficiat de fonduri însemnate pentru investiţii de care România nu avea nevoie: patinoare, piste de raliu, telegondole şi aşa mai departe. Adică locuri unde se pot ascunde bani”, a comentat el.

Ioan Țintean crede că la nivel naţional se vor prezenta la vot 56-57% dintre români, iar 67-68% dintre ei vor vota pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu: ”În zona de sud-est a ţării e chiar o întrecere referitoare la prezenţa la vot, acolo se mizează pe o prezenţă de 75-80%. În Bistriţa-Năsăud cred că peste 55-56% vor vota pentru demitere, iar la vot vor veni aproximativ 60% dintre alegători”.

Deputatul PNL a precizat că Guvernul a luat în scurt timp o serie de măsuri economice benefice, iar ”românii încep să simtă”. ”Se face simţită implicarea Guvernului în viaţa românilor. Există o mare disperare în zona PDL şi Traian Băsescu. Au început să iasă la suprafaţă tot felul de nereguli, cum sunt cele de la Loteria Română. Vorbeam nu de mult de clientela politică şi de faptul că ea a folosit bani în interesul partidului. Au început să se dea în gât ei pe ei. Au dus beneficiul Loteriei Române într-o zonă de pierdere. A venit vremea să dovedim populaţiei care doreşte să-l trimită acasă pe Traian Băsescu că este adevărat ce s-a spus, că ceea ce s-a făcut în aceşti ani a fost să-şi umple buzunarele, prin intervenţii în justiţie şi la instituţiile de control, ca să-şi ferească pielea”, a adăugat Țintean.

El s-a referit şi la plângerea penală depusă de USL împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi a altor 14 persoane, printre care şi preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean. ”Au făcut afirmaţii referitoare la o lovitură de stat, la mineriadă, la distrugerea statului de drept, la acapararea justiţiei, la răsturnarea democraţiei. Toate aceste lucruri trebuie să le dovedească. Noi dovedim prin faptul că nu am dat nicio lovitură de stat, că n-am schimbat procurori, şefi SIE sau SRI. Am schimbat preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, dar legal, democratic. Ei au făcut declaraţii publice pe care trebuie să le probeze”, a spus Ioan Țintean, care a ţinut să precizeze că fiica sa nu va fi numită director al vreunei instituţii, ”chiar dacă merită”, deoarece ”este fiica mea”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.