Actualitate

Unde se va deschide prima fabrică de bere artizanală din Bistrița

Berea artizanală sau berea de casă obținută prin fermentație naturală și cu ingrediente naturale va fi produsă și la Bistrița. Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud și-a dat acordul ca o firmă să monteze două echipamente pentru obținerea berii artizanale cu o capacitate totală de 700 de litri/șarjă.

În România, berea artizanală a dobândit popularitate și a intrat cu adevărat pe piață abia în ultimii nouă ani. Conform cercetării realizate de Asociația Berarii Europei, începând din 2010, când nu exista nicio microberărie, numărul microberăriilor din România a ajuns în 2017 la aproape 20 de astfel de mici companii. Acum, o astfel de companie produce până la 4.000 de hectolitri de bere pe an și se bucură de o cerere pe măsura producției.

Linia de producere a berii artizanale va fi montată de SC Victoria Brewery SRL care a cerut Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud schimbarea destinației parțiale din spălătorie auto prin montarea unei linii tehnologice de producere bere artizanală, fără modificări constructive. Aceasta va fi amplasată pe Calea Clujului, nr. 2 din Bistrița.

Spațiul pentru producția de bere artizanală va fi amenajat pe o suprafață de 150 m2 cu următoarele funcţiuni și va conține o zonă de producție, un birou, un hol, un vestiar și un grup sanitar.

Un echipament va avea capacitatea de producție de 500 l bere/șarjă (cantitatea de apă necesară pentru o șarjă este de aproximativ 1000 l, din care 500 l vor fi folosiți direct în producție și 500 l pentru igienizarea echipamentelor) și un echipament va avea capacitatea de producție de 200 l bere/șarjă, o moară electrică (pentru măcinarea malțului), o mașină de spălat și suflare manuală pentru sticle, o mașină manuală de spălat butoaie (keguri), un generator electric de abur, un echipament pentru umplerea manuală a sticlelor, o mașină de capsare manuală pentru sticle. Pentru depozitarea berii se vor achiziționa 51 de butoaie de 20,5 litri.

Materiile prime folosite pentru producerea berii vor fi malțul (din orz sau grâu ), hamei, drojdie și apă;

Etapele de fabricare a berii artizanale sunt următoarele: măcinarea malțului (cu o moară cu capacitate redusă), programarea electronică a echipamentului, plămădirea, filtrarea mustului, fierberea mustului și adăugarea hameiului, răcirea mustului fierbinte, fermentarea și maturarea, igienizarea/spălarea sticlelor și butoaielor ( keg-uri ) de bere, umplerea sticlelor și a butoaielor cu bere, capsarea sticlelor de bere.

Berea artizanală nu este o bere filtrată sau pasteurizată, precum berile industriale. Odată cu filtrarea și pasteurizarea, berea este golită de drojdie, enzime, proteine și o mulțime de alte componente benefice care îi și conferă o anumită aromă, consistență și culoare. Spre deosebire de producătorii industriali, producătorii de bere artizanală îşi permit să se joace cu diverse arome, să caute și să încerce rețete noi de bere.

Berea artizanală are un gust mai puternic, este mai aromată și are mai puțin acid. În ceea ce privește alcoolemia, ea este asemănătoare – berile artizanale, la fel ca și cele industriale, au, în general, în jur de 5 și 7% alcool.

Țările cu tradiție în producția de bere artizanală sunt cele în care găsim și cele mai multe mari fabrici de bere. Belgia, Olanda, Germania, Franța, Cehia, dar și Statele Unite ale Americii sunt țări în care se găsesc nenumărate beri artizanale, unele dintre ele pot fi găsite și în țara noastră, fie în barurile specializate în servirea berii, fie în magazinele de specialitate.

4 comentarii

  • Nu poți spune care este cea mai bună bere, cea mai frumoasă melodie, etc.
    Este o chestiune de preferințele fiecăruia, de gustul fiecăruia.
    Mie îmi plac foarte multe tipuri de beri.
    In special cele belgiene; Leffe, Grimbergen, Hoegaarden.
    Beri cehe: Bohemian
    Germane: Erdinger
    Italiene: Peroni, Nastri Azurro
    Acum beau o bere de care nu am auzit pānā azi: Schöfferhoffer Weizen – 60 DKK (38 lei) la un PUB.
    Berea artizanală are tipul ei de clienți: entuziaștii berii, studenții, hipsterii, USR-iștii etc.
    S-ar vinde bine intr-un centru universitar, nu știu cât de bine se va vinde în Bistrița.
    La un Club din Cluj am băut o bere artizanală “INDIGEN” . Mi s-a părut amară tare.
    Oricum, vă doresc succes!
    Cred că e greu să răzbați în România cu beri “speciale” sau legume ecologice.
    Lumea se uită la preț, nu la calitate.

  • Bravo d-nului Ciobanica mi-am dat seama ca dumnealui o sa fie cand am vazut in localul dansului atata conducta de cupru, in sfarsit o sa bem o bere de calitate fara chimicale.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.