Actualitate

Curs de instruire cu participare internațională organizat de Penitenciarul Bistrița

În perioada 19 – 23 iunie, în cadrul proiectului „EDUCATE. Educators for Inclusive and Effective Reintegration of Inmate”, 14 reprezentanți din patru organizații internaționale (Italia, Spania, Portugalia și Grecia) vor participa la un curs de instruire organizat de Penitenciarul Bistrița, prin specialiștii Serviciului de Educație și Asistență Psihosocială.

În agenda cursului se vor regăsi numeroase activități circumscrise modelului de reintegrare socială dezvoltat și aplicat de sistemul penitenciar din România, prezentarea unor modele de bune practici de pe plan local și a unor modalități de integrare pe piața muncii a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate.

În cursul zilei de astăzi, delegația va fi prezentă la activitățile pregătite în Penitenciarul Bistrița, urmând ca mâine, Centrul de Reintegrare Socială „Onisim” să fie gazdă. Miercuri, 21 iunie, conferențiar universitar dr. Sorina Poledna, din cadrul Facultății de Asistență Socială a Universității Babeș – Bolyai, va susține la Clubul Coșbook din cadrul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” o prezentare cu referire la modalități de reducere a recidivei. În cursul aceleiași zile, începând cu ora 18.00, trupa de teatru a
persoanelor private de libertate va fi prezentă pe scena de la Sinagogă cu un nou spectacol. Joi, 22 iunie 2017, grupul va vizita Fundația „Inocenți”, dar și Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet. Vineri, 23 iunie 2017, grupul de lucru se va reuni la Penitenciarul Bistrița pentru conturarea concluziilor și trasarea direcțiilor de acțiune viitoare.

Proiectul „EDUCATE. Educators for Inclusive and Effective Reintegration of Inmate” se derulează pe durata a 24 de luni, începând din luna noiembrie 2016, perioadă în care se vor desfășura întâlniri transnaționale, sesiuni de formare pentru personalul de penitenciar, precum și o diversitate de activități orientate spre schimbul de bune practici în problematica reintegrării sociale a persoanelor care au fost în detenție.

Proiectul este cofinanțat din fondurile Uniunii Europene, în cadrul programului Erasmus +, KA2 – Parteneriate strategice, domeniul Educația adulților, Penitenciarul Bistrița fiind partener alături de organizații neguvernamentale din Italia, Grecia, Portugalia și Spania, implicate în activități de reintegrare socială a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate.

În luna martie a acestui an, cinci specialiști în domeniul reintegrării sociale din Penitenciarul Bistrița au participat la un curs de instruire organizat de coordonatorul parteneriatului, L’Ovile – Cooperativa de Soliedarità Sociale, în Reggio Emilia (Italia).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.