Actualitate

Tribunalul Bistrița-Năsăud își suspendă de azi activitatea. De ce protestează magistrații

Nemulțumiți că politicienii intenționează să abroge pensiile speciale, magistrații Tribunalului Bistrița-Năsăud au decis ca, începând de azi, să-și suspende activitatea și să se alăture protestului altor instanțe din țară.

„Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud, întrunită în ședința din data de 22 ianuarie 2020, față de iminenta abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu (proiectul fiind pe ordinea de zi a Camerei Deputaților în data de 28 ianuarie 2020) a hotărât adoptarea următoarelor forme de protest:

Suspendarea activității începând cu data de 23 ianuarie 2020 și măsurile propuse pe perioada următoare, respectiv:

În perioada suspendării activității vor fi înregistrate și repartizate toate dosarele primite la instanță, precum și actele depuse ulterior, urmând să se efectueze procedura prealabilă și judecarea cauzei doar în dosarele cu caracter urgent” se precizează în comunicatul Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, a fost aprobată stabilirea unei noi ședințe a Adunării Generale în data de 29 ianuarie, pentru rediscutarea măsurilor adoptate în funcție de hotărârea ce se va lua în Camera Deputaților referitor la pensiile de serviciu ale judecătorilor.

Potrivit ultimului raport de activitate al Tribunalului Bistrița-Năsăud începutul anului 2018, schema de personal a Tribunalului BistriţaNăsăud – aparat propriu cuprindea un număr total de 85 de posturi, din care: 22 posturi de judecător. La vremea aceea existau 3 posturi de judecători vacante, dar între timp lucrurile s-au mai schimbat.

19 comentarii

  • Au niste salarii colosale, poate ada edte normal dar de ce in spete privind salariile care poate reprezinta 10-15 % din s alariul lor si poate tot in mediu de stres judrca cu alta unitate de masura fara se se aplece cu seriozitate asupra legii.
    Salarii mari dar si raspunderea si seriozitatea sa fie proportionala cu salariul.
    Daca ei gresesc platese statul nu ei din buzunarul lor

  • PNL a promis ca in 30 de zile de când ajunge la putere elimină pensiile speciale Câte zile au trecut ?!:))))))) spune:

    Lasă că aveti un ministru PNL , Marcel Vela, care a propus o lege ce zicea ca magistrații care nu au locuință de serviciu să își poată cumpăra in rate, iar acele rate să le fie plătite de stat, adică din banii noștri !
    Acuma o sa îi ajute si cu pensiile speciale Vela… pune el o vorbă bună pentru ei!

  • Pensiile speciale sunt imorale, guvernul are datoria morala sa le abroge. Nimeni nu-i mai special decat restul lumii. In fond, e vorba de echitatea sociala pe care statul e obligat sa o asigure. Grevistii se fac ca nu stiu si asta nu-i onoreaza, dimpotriva.

  • Pensia asta speciala e o idiotenie totala. Ori o dai la toata lumea care lucreaza in conditii grele, ori nu o dai la nimeni.

    Magistratii pot sa cante in fata la tribunal, sa faca cor. Eu vin sa-i filmez si facem un colaj pentru Craciunul viitor. O sa concurez cu Vladuta Lupau la vizualizari.

  • Cei care se cred Hristosii de pe pamant sunt in cadere libera. Romanii nu mai cred decat in justitia DIVINA. Ca institutie JUSTITIA sta foarte slab la capitolul incredere !

  • Magistratilor trebuie sa li se taie salariile enorme, pensiile speciale, sa se pensioneze ca noi toti, nu pe la 50 de ani, au dreptul la 6 calatorii gratuite / an si nu inteleg de ce au aceasta gratuitate, beneficiaza ei si familia lor de servicii medicale gratuite, etc., etc., etc. Nu se atenteaza la independenta justitiei cata vreme magistratii sunt platiti rezonabil si nu sunt privilegiati. Sa nu ne spuna ca nu pot judeca drept decat daca li se baga in gusa miliarde de lei.

  • Daca magistratii ar dori cat de cat sa fie morali ar veni si ar spune populatiei, celor care se straduesc sa faca bani de pensii imorale magistratilor, cum de au pensii mai mari decat ultimul salariu avut in campul muncii, lucru total incorect si imoral. De ce sunt deacord ca asa numita pensie speciala sa fie calculata dupa ultimul venit, venit care include ultimul salariu plus indemnizatia de C.O. si un eventual premiu anual care poate merge de la unu pana la 12 salarii. Asa ca vedeti ca cei care fura primii din banul public sunt ei, cei care se dau cinstiti si imaculati. Daca nu le convine sa se faca siderurgisti, mineri, constructori, agricultori si de ce celelalte paturi sociale trebuie sa munceasca pe rupte, in afara de bugetari care au devenit o alta patura privilegiata unde mai mult de 60% taie frunze la caini, ca sa le faca pensii speciale unora.

  • Tara este in incapacitate de plata,trebuie sa imprumute 1 MILIARD de euro pe luna ca sa poata platii salarii si pensii!!Sunteti nemultumiti ca in loc de vreo 200-300 MILIOANE pe luna o sa luati vreo 150-200 MILIOANE? O sa vina fondul international si o sa va dea 1000 lei pe luna sa va cumparati pita si lapte,nu BMWuri si VILE!

  • Cand va facut de cacao Dragnea si ciuma rosie,nu ati iesit in strada,ati fost mituiti cu venituri imposibil de sustinut de o tara saraca si bolnava.Nu vi rusine?Aveti salarii si pensii pe luna cat cifra de afaceri de la o firma cu 5 angajati!Trebuie sa plateasca impozite 10 firme ca sa sustina salariul unui mare magistrat cu capul plecat in fata politicienilor!!Intrati in greva si carati va dracului!!

  • Este limpede ca apa limpede și se vede cu ochiul liber, subordonarea politică a unor instante de judecată, tribunale, judecătorii, curți de apel.
    Vizibilitatea subordonării și acțiunii la comandă politică, rezultă ca urmare a propriilor acțiuni.
    În fapt:
    Când a fost vorba de maltratarea legilor justiției, când adevăratele instanțe și adevărații magistrați au protestat, cei de la Bistrița, au TĂCUT – ei NU fac greve.
    Secțiile speciale și toate matrapazlâcurile PSD-ului, iarăși au TĂCUT – nu fac greve.
    Acum, când se revine la NORMAL, NU mai tac – FAC GREVĂ.
    În drept:
    I-am OBLIGAT, noi – contribuabilii – să-și aleagă această meserie – privată de libertăți?
    Nu le convin gradele de libertate, să renunțe. Reconversie profesională.
    Concluzie:
    Una este legalitatea unei acțiuni organizată de un sindicat, despre alt ceva este vorba în cazul unei acțiuni organizată de instituția în sine. Protestatarii MAGISTRAȚI, ar trebui să cunoască diferențele.
    Președinții celor două instanțe, Tribunal și Judecătorie, să fie
    SCHIMBAȚI, ÎNLOCUIȚI, DAȚI AFARĂ.
    Pentru legile justiției NU au protestat. Pentru PRIVILEGII personale, PROTESTEAZĂ!
    Sentință definitivă, fără cale de atac:
    Președinții celor două instanțe vor fi înlocuiți, se va desemna un președinte delegat până la ocuparea postului prin concurs.
    Protestatarii, vor fi sancționați cu mustrare scrisă și reținere 15% din salariu pe o perioadă de 3 luni.
    Motivare:
    Sunt subordonați politic.

  • Se bucura si figurile astea pana maxim in 2030. Natalitatea este la pamint, dreptatea sociala si adevarurile de toate felurile sunt ingropate. Plecarea este masiva si tara se goleste cu repeziciune, tocmai din aceste cauze. Vatafii oraselor, baronii judetelor si clanurile mafiote au feliat demult Romania dupa bunul plac. Mafia padurilor si mafia imobiliara defileaza fara opreliste prin fata institutiilor . Statul nu mai functioneaza decat strans legat de lumea penala care ocupa in fapt posturi cheie. Sicilienii si mafia italiana este depasita bine de cea romaneasca.Hoti, violatori sunt eliberati prin sentinte bizare si politia ramane de cele mai multe ori cu gura cascata , si munca anulata. E vai s-amar de tara noastra. Nu cred sub nici o forma ca mai prindem noi un alt centenar in forma statala actuala. Nu suntem capabili, politicieni, guverne si noi toti locuitorii tacuti si resemnati sa o mai scoatem la capat . In 2050 Romania va avea doar 14-15 milioane o populatie imbatranita care va fi in mare pericol de as mai primi chiar si pensia minima.

  • Anul trecut cand B-ta Civica au iesit in strada la Tribunal sa fie de partea Magistratilor si impotriva ord.13 si a golanelilor facute impotriva JUSTITIEI nici un imbuibat cu pensie si salar cat turnul sasilor nu au fost zariti sa protesteze. Acuma ca se incearca un act de normalitate si isi vad buzunarele atinse se umfla in robe si le trebuie miting . Pai treaba corecta e asta ?

  • Vad cazul primarului de la Sant care a pierdut procesul cu ANI iar primarul de la B-ta este tot in functie si Johanis.
    Mai mult decat atat in aceiasi speta sentinte diferite in sceiasi jud, tribunal nu mai vorbim pe tara.
    DEZASTRUL este numele tau justitie.

  • salariul unui bugetar trebuie sa fie maxim 10000 lei,pensia 5000 maxim,cui nu i place sa treaca in privat.
    ce cotizam noi acum la stat si fondul de pensii?papa astia tot acum,iar cand o sa ajungem noi la pensie primi o mare mueeee….pe tema asta sa vad eu tarisoara ca iese in strada.

  • Atata stiu… pensii speciale si bani multi care sa li se dea! Adevarul este ca guvernul a zis ca le taie…dar… banuiesc ca sunt si acolo niste presiuni enorme daca nu au facut nimic pana acum!!!! Oricum prin presiuni au cedat cu pensiile militarilor… – de ce sa aiba militarii pensii speciale??????????????????? cu ce is ei mai presus decat grefierii???? sau decat mine sau decat un sudor, sau muncitor de la Rombat, Leoni, Raal, Geoplast sau Petrica SRL care are 2 angajati????
    CU CE SUNT MAI PRESUS??? Ei nici macar nu platesc cotizatii la stat… nu contribuie cu nimic!!!! Si chiar daca pe harie apare ca au retineri pentru cas, cass, somaj impozite… este doar VIRTUAL!!! Ei se joaca pe aceeasi bani – COLECTATI DE LA POPULATIA care lucreaza pentru plusvaloare (plusvaloare = pe langa costul materiei prime se adauga – utilitati+salarii si taxe+taxe firma+profit actionariat+profit firma+taxe la stat pentru toate aceste profituri) din aceasta plusvaloare se suporta salariile bugetarilor si inclusiv asazisele taxe pe care acestia le platesc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.