Actualitate

Vasile Dâncu, propunerea PSD BN pentru o funcție-cheie. Radu Moldovan nu exclude o candidatură

(FOTO) Sociologul Vasile Sebastian Dâncu, originar din Runcu Salvei, fost vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, a fost desemnat de PSD Bistrița-Năsăud drept candidat la funcția de președinte al Consiliului Național PSD, în cadrul Conferinței extraordinare care a avut loc la Centrul Cultural Dacia din Bistrița.

”PSD are nevoie să își recâștige credibilitatea, are nevoie să readucă intelectualitatea în acest partid, România are nevoie de oameni de valoare, iar politicile publice să devină prioritate în PSD. Am mare încredere că PSD poate renaște, am mare încredere că Vasile Dâncu, preluând conducerea CN al PSD, alături de echipa pe care sunt convins că are capacitatea să o formeze, va putea să rescrie o doctrină politică modernă de stânga, pe care PSD trebuie să o îmbrățișeze. Trecutul recent al PSD trebuie să rămână doar o amintire urâtă, PSD trebuie să redevină în ochii oamenilor partidul profesioniștilor, partidul pregătit să găsească soluții la toate problemele comunităților. Este o mare bucurie pentru mine implicarea lui Vasile Dâncu. Am făcut un lucru foarte bun, care va schimba fundamental în bine imaginea PSD, propunându-l pe Vasile Dâncu pentru această funcție”, a spus președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Vasile Dâncu, care a primit în unanimitate votul de a candida la Congresul de alegeri al PSD organizat la sfârșitul lunii în Capitală, a menționat că ”va fi o candidatură pe echipe, pe moțiuni, nu va fi o candidatură independentă a cuiva. Vom vedea ce echipă vom putea face, probabil vor fi mai multe moțiuni, mai multe echipe care vor candida. Nu sunt membru de partid. Partidele pot să propună şi independenţi, dacă sunt cu aceeaşi orientare politică. Pot să fiu membru oricând, pentru că nu am părăsit niciodată, decât în mod formal, să zicem, într-un moment în care partidul a deraiat grav de la statutul său. În rest, am fost tot timpul alături de partid, sunt intelectual de stânga şi nu îmi schimb niciodată orientarea politică”.

După ce numele său a apărut în presa națională pe lista posibililoor candidați pentru o funcție de prim-vicepreședinte al PSD, Radu Moldovan a precizat: ”N-am luat nicio decizie, dar niciodată n-am fugit de răspundere. Dacă va fi nevoie de prezența mea și la nivelul central al PSD sunt pregătit și dispus să fac acest pas. Opt ani de zile am abandonat politica dedicându-mă în totalitate dezvoltării județului, lucru care s-a întâmplat, proiectele sunt puse pe făgaș și timpul mi-ar permite să fac și un astfel de lucru. Deocamdată n-am nimic concret, dar nu exclud absolut nimic. Pentru președinția partidului avem identificați și candidați din Transilvania. Cu candidatele avem experiență și eu deocamdată nu fac astfel de propuneri”.

În cadrul Conferinței PSD Bistrița-Năsăud, la care a participat și Cozmin Gușă, a fost aprobată lista celor 29 de delegați ai organizației județene la Congresul PSD.

https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/posts/2808540692532793?__xts__[0]=68.ARCob693nf3xa2iyClT8W6mPkYI0TUlNIXOp9hutls4setoNXtFuu5KSK6ZMOZhEHBGNTnzB4fI5MY2HCA35GZKTSj_iC8g7IHlmDqpUosw_bd7nM75qhHbbquZZRb1v3svukn_SMFbV4SpKNftMHGXkStLp1ivDppUBYy3JVC26o70vtE5tkUUFeA17ayZy3NvuIVfZwPoeWTKXAfaIAu96oZaMc7s9pZuev-EO1MJWxK38TfUE-mEpEW-WATeCeI6WDzbJy-i2Zk9khZB4ucCxlwFEY-Q-d8i1yaDFI7dzvxgTFZjFgh7uOGl2iVrRoDCL59pvQgDOpoYbp25q-mez37ZW-X3zDrPlSNCzBunv4Cptnuh9Yijs9cjLeRTsWtBuYly0v2yt9CTDw4VtPkGeZCjbBjQhjeo4nkvkiiVQneM&__tn__=-R

3 comentarii

  • Cu alegeri locale intr-un singur tur și pt președinte CJ uninominal ,clar primarii in functie,indiferent de culoarea politică au prima șansa. Radu poate pleca in CO și veni după alegeri să depună jurământul.Cum PSD-ul are peste 40 de primari,ALDE vreo 7 dacă mai fac aliante rămân primari aproape toti.
    Mă îndoiesc că la B-ta și Sg Băi va castiga PSD-ul.
    PĂREREA MEA!

    • Dacă găsește PNL-ul un candidat cu două mâini și două picioare pentru președinția Consiliului Județean și Răducu, fratele lui Dragnea și fratele fratelui său, va fi istorie. Poate să-l plimbe Ionică ca pe urs prin cătune. Voturile sunt în orașe ai căror locuitori vor ieși cu certitudine din epoca ciumei.
      Și vai de capul pesediștilor dacă parlamentarele vor fi înaintea localelor. O mică speranță mai au cât ultimele lepre comuniste mai sunt în poziții de decizie și se agață cu disperare de fața de masă… Demagogi al căror singur interes este cel personal care poate fi servit doar așa în gașcă organizată de prăduitori ai bugetului.

  • Vasilică Dâncilă are două calități incontestabile:
    1. L-a plasat pe Liviu Dragnea la Roata de la Runcova
    2. Poart, ca și marele conducător, mustață
    Votați Vasilică Dâncilă!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.