”Azi se dorește emanciparea pe repede înainte a romilor și inserția lor socio-profesională, dar se uită că romii au fost robi 500 de ani”, a spus actorul și regizorul Rudy Moca, invitatul Partidei Romilor Pro Europa Bistrița-Năsăud la evenimentele ocazionate de Ziua dezrobirii romilor.
”Cu o entitate umană care a trecut timp de 500 de ani prin ceea ce se cheamă robie trebuie să ai mare grijă când vorbești despre libertate fiindcă libertatea capătă alt sens decât cea a omului care a fost liber tot timpul. (…) Romii au fost 500 de ani în robie pentru că Imperiul Bizantin avea un cult pentru robie. Prin Imperiul Bizantin au ajuns să intre în Țara Românească, drept pentru care în sudul țării era o abundență a robiei. Transilvania cu munții și pădurile ei ne-a protejat până și de ideea de robie. Tocmai aceste lucruri au făcut ca niște cutume culturale, educative și de inserție socială să fie diferențiate. Acum se împlinesc 164 de ani de la dezrobire. Textul Legiuirii a fost dat de Kogălniceanu, prietenul romilor, căruia i s-au alăturat mulți intelectuali cum ar fi Vasile Alecsandri și cel mai bun prieten al lui Vasile Porojan. Textul e extrem de duios și cu argumente emoționale puternice. Fiecare boier căpăta pentru fiecare rom dezrobit 10 galbeni. Sunt multe povești care vin cu argumente emoționale, dar important e că și-au câștigat libertatea. De la a-și câștiga libertatea până la a ști ce să facă cu libertatea în condițiile în care ar fi trebuit să înțeleagă ce e libertatea e un drum extrem de lung pentru că parcursul până la emancipare este sofisticat și extrem de greoi.
Fac o paralelă cu ce s-a întâmplat în 1989. Noi, românii, am dorit libertatea, dar oare am înțeles pe deplin ce înseamnă ea până acum, după 30 de ani? Oare ne-am emancipat? Oare nu ne-am dus către libertinismul anarhic, să nu mai știm ce să facem cu ea? Îmi amintesc de o replică a lui Nelson Mandela care, în momentul decernării Premiului Nobel pentru pace, a fost întrebat cât vor mai aștepta albii emanciparea afro-americanilor. Nelson Mandela a răspuns: Timp de câte sute de ani a călcat talpa albă gâtul negru al afro-americanilor? I s-a răspuns: Destul de mult. Ei, destul de mult va trebui să așteptați până la emancipare. Asta e o lecție foarte importantă. Azi se dorește emanciparea pe repede înainte a romilor și inserția lor socio-profesională, dar se uită că romii au fost robi 500 de ani. Știți ce înseamnă robia? Ca stăpânul tău să aibă putere asupra vieții și morții tale? Știți ce înseamnă să ai o fiică de 12 ani și ea să fie violată la petrecerile boierilor? Iată de ce romii își căsătoresc fetele la 13-14 ani. Decât să nu fie fecioară, atunci mai bine o căsătoreau”, a spus Rudy Moca.
El a spus a că puțini dintre romi au reușit să-și depășească statutul și condiția, iar cei care au făcut-o sunt considerați excepții de la regulă sau ”flori cu care nu se face primăvară”.
Absolvent de Actorie și Psihologie, Rudy Moca a declarat că se consideră un fin observator al compartamentului uman. ”Să faci diferența între stima și stigma de sine e opțiunea ta liberă de a fi sau a nu fi (…) Când sunt întrebat care e etnia pe care eu o recunosc, eu spun că pe cea de țigan. Eu nu cred că denominarea te face mai puternic și nu îți schimbă caracterul”.
Rudy Moca a răspuns invitației președintelui Partidei Romilor Pro Europa, consilierul județean Emil Neia Lăcătuș, care i-a mulțumit pentru efortul făcut de a fi pentru prima dată în mijlocul bistrițenilor într-o zi atât de specială. Emil Neia Lăcătuș i-a spus invitatului că, după campania ”Vrem respect”! tot mai mulți membri ai etniei au înțeles că nu există motive să le fie rușine de etnia lor și s-și ceară drepturile.
Sala de ședințe a Palatului Administrativ din Bistrița a găzduit joi 20 februarie o dezbatere având ca temă ”Stima de sine prin asumare etnică”, moderată de Rudy Moca, actor, regizor și realizator de emisiuni culturale și educative la Radio Târgu Mureș.
La dezbatere au participat oficialități județene și locale, dar și experți romi din cadrul primăriilor unde există comunități mari de romi, consilieri locali romi, lideri ai sucursalei Partidei Romilor Pro Europa (PRPE) Bistrița-Năsăud, cadre didactice, mediatori sanitari.
La 20 februarie 1856, a fost adoptată Legiuirea pentru emanciparea romilor din Principatul Ţării Româneşti, prin care era desfiinţată robia. O populaţie de 250.000 de romi şi-a câştigat statutul de oameni liberi. Proprietarilor de ţigani li se acorda o despăgubire de zece galbeni pentru fiecare ţigan. Pământuri nu le-au fost niciodată atribuite romilor. După votarea celor două legi, din 1855 în Moldova, respectiv 1856, în Ţara Românească, mulţi boieri şi-au eliberat robii fără să pretindă despăgubiri de la stat. Aceste două legi au constituit practic ultima etapă a dezrobirii ţiganilor, important proces de reformă socială desfăşurat pe parcursul a două decenii. După eliberare, un număr mare de romi au părăsit ţara, plecând înspre ţările vecine, iar de acolo în vestul Europei şi în cele din urmă în America.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat de Partida Romilor Pro Europa, Consiliul Județean, Instituția Prefectului și Centrul Județean pentru Cultură.
E cel putin ciudat ce s-a intimplat in 1856. Deci „proprietarilor” s-a dat o „dezpagubire” si romilor au fost „eliberati”.
A se intelege ca cei care au suferit si muncit au fost dati afara, nu au fost nici platiti si nici dezpagubiti pentru timpul petrecut in robie si in plus au fost si stigmatizati. Nici macar nu a exsitat atunci probabil o incercare de integrare, educatie, nimic.
Clar acum si cauzele si greselile si nedreptatea ce au trait atunci si cu rezultate si acum.
Asa cum nici victimele a comunismului nu au fost dezpagubiti si nici romi nu au fost integrati si reconoscuti, asa nici victimile de pe vremea fascismului in Romania nu au fost reconoscute sau dezpagubite. Se pare ca statul si tara romaneasca are o lunga traditie de a nega problemele create prin abuz la drepturile omului si de impinga rezponsabilitate deoparte. Rusine.
Pe de alta parte cu un pic de bunavointa din toate partiile, acum nu ar mai trebui sa exista aceasta discriminare si nici nu mai este cazul se accepti unele comportamente cu scuza ce s-ar fi intimplat acum ca.160 de ani.
Pe bune? Și trebuie să asteptam 500 de ani ca să se integreze tiganii iar noi ceilalti să te tolerăm toate tâmpeniile?! A te integra cred ca trebuie sa te ridici la nivelul majoritatii, nu sa coboare majoritatea la nivelul acestei minorități care, place sau nu unora, e asociata pe buna dreptate cu cersetoria, infractionalitatea, inactivitatea etc. Noi, ce vina avem de trebuie să-i intretinem pe ei?!
Pentru că dodo, majoritatea românilor nu pot trece de imaginea aparentă a comunității fără a înțelege rădăcinile acelei realități.
Exemplu.
Cerşetoria.
De ce ar fi vinovat copilul trimis de mamă, tată abuziv să cerşească..la colț de stradă sub amenințarea bătăii…Victimă acasă …devine automat şi victima trecătorilor dar şi călăul următoarei victime( viitorului copil al său pe care îl va trimite în stradă..) dacă ciclul nu e întrerupt..
A trebuie efort, intervenții periodice cu părinții etc. Păi sunt oameni plătiți şi formați.
Dar unii acordă mai multă importanță şi afecțiune înțelegere câinilor străzii decât copiilor străzii.
Nu e vinovatul copilul, ci parintele, binenteles. Si ar trebui masuri coercitive concrete, nu intalniri periodice cu parintii (luat copilul la stat, de exemplu, decazut din drepturi). Sa fim seriosi, e nevoie si de masuri mai drastice, cu frumosul nu cred ca se rezolva mare lucru. Chiar si ei, tiganii, cand fac scandal, ameninta etc si le spui ca o sa chemi politia. zic: si ce imi face politia? Chiar nu e ok sa nu le fie frica de lege!!
Nu cred ca te impiedica “500 de ani” sa vrei sa muncesti azi si sa nu vrei sa astepti ajutorul social si sa nu faci nimic. Tot nu cred ca te impiedica istoria / pata trecutului tau, ca astazi sa vrei sa inveti si sa nu hoinaresti cersind pe strazile tarii sau Europei. Tot nu cred ca trecutul neamului tau te impiedica sa ai bunul simt de a vrea sa te integrezi si sa devii un cetatean onorabil care contribuie prin taxe si impozite la functionarea buna sau mai putin buna a tarii in care traiesti. Tot nu cred ca cei “500 de ani” te impiedica ca azi, sa nu traiesti in mizerie si sa nu faci mizerie in jurul tau.
Două dovezi clare contemporane din media, că integrarea trece prin puterea socio-economică a mediul familial şi social.
Prima, fata de origini rome dată în plasament în România iar apoi adoptată de un cuplu în USA.
Înfloreşte ca şi om în noile condiții dela o zi la alta.
A doua, o vedeți ce au devenit copii plasați în orfelinatele lui Ceauşescu( subiect tabu încă în România) după ce au fost adoptați de părinți străini. „Orfanii lui Ceauşescu”
https://youtu.be/PrCUV_lGpqw
Concluzia e una.
O bună parte a nefericirii țiganilor se datorează bagajului intergenerațional, greu în nedreptăți, injustiții sociale, discriminări sistematice şi mai ales se datorează transmiterii prin educație a unor valori nocive negative în majoritatea românilor cum că -uitați-vă în comentariile de mai sus
-că ar fi o rasă? Zău. Wtf.
-că ar avea gene ale criminalității? Zău. Wtf.
Regizorul Rudy M are dreptate un bagaj de inechități acumulate în secole de sclavie nu are cum să fie şters în câțiva zeci de ani de libertate( aparentă).
Sunt factori care ar accelera integrarea lor.
-Primul, educarea copiilor ( în sens academic) şi mărirea capacității economice ale familiilor rome de a susține la şcoli acei copii( asta înseamnă oportunități).
-supervizarea atentă a procesului educațional
-Discriminarea pozitivă -angajarea la Stat a unei proporții de funcționari cu competențele cerute de post care să reprezinte proporția comunității rome. Nu e relevator că reuşesc în meserii mai degrabe liberale, artistice unde nu se cer întotdeauna patalmale , cunoştințe, relații…iar.criminalitatea la care sunt împinşi sistematic e de fapt o opțiune pentru a avea acces la bani .
E exact acelaşi lucru ce s-a petrecut comunității afro-americane, secole de robie, sclavie ce conduc la sărăcie intergenerațională …dar care adresate au dat rezultate. Nu vorbim doar de un Preşedinte de culoare, ci de oameni care au reuşit în toate domeniile ..lucru inimaginabil acum câțiva zeci de ani când erau obligați să facă coada etc.
Dacă cineva crede că „superioritatea” trece printr-o limbă sau culoare a pielii e un idiot de-a binelea.
Cum se vede nu doar la acest mic reportaj, nu doar comentari vorbesc o limba foarte clara ci si plusuri dati la ele, in ce stadiu ne aflam cu societatea. Eu banuiesc ca dintre cititori o majoritate nici nu a inteles ce dvs sau si eu am scris. La dvs din cauza exprimari uneori prea elevate si la mine din cauza limbajul de strain cu lipsa de cuvinte in limba romana.
Si dintre cei care au inteles prea putin sint cei care macar acorda un plus. Asa cu in societatea se pare ca nu exista intelegerea si dorinta de a rezolva, probabil se reflecta si la guvernare. Si daca ar fi, tot ramane problema acelei majoritatii care nu inteleg, nu vor si chiar si activeaza contra minoritatiile.
In schimb nu pot se repet pres des ca am parere ca convetuirea intre minoritati si majoritate functioneaza destul de bine in Romania in comparatie cu alte tari.
Respect toate opiniile , în ideea exprimată de filozofii lumii, conform căreia : ,, Chiar dacă nu sunt de acord cu tine , voi lupta din răsputeri pentru ca tu să ai deplina libertate de exprimare,,! Mulțumesc – cu respect – ,,CC,, – pentru notificarea echilibrată și înțeleaptă! Distinsă Cristina Sabău – notificarea Dv. jurnalistică vă reprezintă ! Cordial, Rudy MOCA.
Stimabili domni.Acest diiscurs care la sustinut distinsul om de cultura si actorul Rudi Moca era un discurs adecvat omagierii zilei dezrobirii romilor care pt etnia roma are o insemnatate deosebită. Ce poate fi mai frumos decat libertatea.Dar sa lăsăm istoria si sa revenim la problemele actuale care le are comunitatea roma.Daca din anumite motive cei care reprezintă aceasta etnie nu o fac cred ca e nevoie ca cineva sa spuna lucrurilor pe nume
Cineva spunea că sunt infractori hoti s,a,m,d,Intreb cati dintre dumneavoastră cunoasteti adevărul. Autoritățile locale si centrale au un program de incluziune a acestei comunități, pe hârtie sunt „strong” dar realitatea e dureroasa.Am sa dau doar cateva exemple nu as reusi sa scriu tot ,mi-ar trebui foarte mult spatiu.Sa începem cu educația „Copilul de rom fiind negru si mai micuț este pus în ultima banca poate nici nu reușește să audă bine ce spune învățătoarea de multe ori învățătoarea strâmbă nasul cand trece pe lângă inga acel copil.Este logic ca va fi marginalizat si nu sunt povesti va rog sa ma credeti.Locurile de muncă.Am sa va dau exemplul meu cand am venit de la Bucuresti o distinsa doamna care ac este membru marcant al PNLavea o fabricată de confecții.Cand m-a văzut a spus”Noi nu angajăm persoane de etnie roma”ca sa nu mai vb de bursele care se fac pe strategie unde patroni vin doar sa bifeze aceasta activitate.Vb de cerșetoria oare la majoritari nu se fac copii fara unu din parinti ?Va sun eu da se fac dar aceștia primesc imediat plasament in familie lărgită iar un copil de rom nu si daca cineva doreste va dau date concrete cu mare drag.Atunci intreb cum vreti sa se integreze aceasta etnie care nimeni nu o doreste integrată .Autoritățile locale nu doresc acest lucru,clasa politică nicidecum romi fiind o masa usor de cumparat si de manipulat.Dumneavoasta domnilor majoritari a-ti creat o prăpastie uriașă intre voi si tigani sau romi foarte multi dintre voi nu vreti sa-i acceptatati.Cum doriti sa se integreze acesti oameni fara sprijinul dumneavoastra va intreb?