Actualitate

Cum va fi vremea în zilele următoare. Când am putea ieși din casă

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

În primele zile ale intervalului, vremea va fi rece mai ales în timpul nopților și dimineților, cu o medie a temperaturilor minime de -5…-2 grade și maxime în creștere ușoară spre 15…16 grade.

Iată prognoza pentru Bistrița:

Ulterior vremea se va încălzi, iar până în 13 aprilie se vor înregistra temperaturi peste mediile multianuale, respectiv, o medie regională a maximelor de 19…20 de grade și minime în general pozitive, la o medie de 2…4 grade. După această perioadă caldă, este prognozată o scădere a temperaturii, astfel media maximelor termice se va încadra între 14 și 16 grade, iar a celor minime va fi în jur de 2 grade.

Nu vor fi precipitații în prima săptămână de prognoză, probabilitatea ca acestea să-și facă apariția urmând să crească după data de 13 aprilie.

Managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, Adrian Streinu-Cercel, afirmă că vom mai sta în casă încă opt săptămâni, adică până pe 1 iunie.
Potrivit acestuia, vârful epidemiei de coronavirus va fi atins pe 15 mai.

Săptămâna trecută, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spunea că epidemia de COVID-19 ar putea atinge vârful în România în a doua jumătate a lunii aprilie, când numărul îmbolnăvirilor ar putea ajunge la circa 10-15.000 de cazuri. Totodată, el a subliniat că o eventuală relaxare a restricțiilor ar putea fi luată în considerare în luna mai, dacă va scădea numărul îmbolnăvirilor și cel al deceselor.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS