Actualitate Recomandări

Daniel Suciu: Măști gratuite pentru toți românii – proiect de lege ”absolut firesc”

”Astăzi s-a depus un proiect de lege care să prevadă achiziționarea și distribuirea de măști în mod gratuit pentru toți românii. Dacă tot va fi obligatoriu din 15 mai purtarea lor, este absolut firesc ca românii să le și aibă, nu la suprapreț și nu pentru îmbogățirea unora”, spune deputatul PSD Daniel Suciu.

Mai mulţi parlamentari PSD şi Pro România au depus un proiect de lege care prevede ca fiecare român să primească gratuit, din partea statului, câte 30 de măști de protecție. Acestea ar urma să fie distribuite de autoritățile publice locale.

Daniel Suciu a anunțat că va continua distribuirea de măști la Sângeorz-Băi, unde se va face și dezinfectarea străzilor cu un tun de pulverizare mobil. ”Îmi dau seama că nu m-am înșelat când am decis să achiziționăm măști pentru toți sângeorzenii, a fost o decizie normală, în timp ce alții nu au mișcat un deget. Până vor ajunge măștile achiziționate ca urmare a proiectului nostru de lege, voi continua să distribui gratuit măști, oricât s-ar supăra unii mai ciudioși. Săptămâna viitoare mai ajung încă 3.000, astfel încât vor fi distribuite în total aproape 7.000. Ne vedem mâine când ne apucăm de dezinfectat toate străzile, mai ales că în fiecare zi avem îmbolnăviri în oraș”.

https://www.facebook.com/SuciuVD/posts/1545684312261901

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că după 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în mijloacele de transport în comun, măsură valabilă până anul viitor.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.