Actualitate

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula a ajuns la Bistrița (FOTO-VIDEO)

O procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula a avut loc vineri la Bistrița. Arhiepiscopia Clujului a decis să aducă icoana ”pentru a oferi o mângâiere sufletească bolnavilor, care suferă în spitale sau la casele lor de pe urma noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care muncesc în spitale pentru ușurarea suferințelor fraților noștri”.

Preotul Emanuel Vidican, secretarul Protopopiatului Ortodox Bistrița, a transmis live procesiunea desfășurată de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

https://www.facebook.com/emanuel.vidican/videos/2859214730827689

Icoana a fost purtată în procesiune, într-o mașină, în spațiul deschis din spate, în municipiul Bistrița, în intervalul orar 15.00 – 17.00, mergând fără oprire în zona spitalelor și a principalelor biserici.

Traseul a fost următorul: bd. Independenței (intrarea în municipiul Bistrița) – str. Al. Odobescu (Biserica ”Sfinții Trei Ierarhi”) – str. Alba Iulia (Spitalul de Boli Infecțioase) – str. Gării – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului (Spitalul Județean de Urgență) – str. Calea Moldovei (până la drumul Năsăudului) și înapoi spre str. G-ral Grigore Bălan – Piața Unirii (Biserica de la Coroana) – str. Dornei – str. Gării – bd. Republicii – Piața Unirii (Protopopiat).

Credincioșii, medicii, personalul medical, precum și pacienții au fost rugați să respecte cu strictețe măsurile de siguranță sanitară și de distanțare, să nu iasă din case sau spitale, ci să urmărească întreaga procesiune de la ferestre, rugându-se Maicii Domnului. ”Prin acest gest, Arhiepiscopia Clujului vrea să-i asigure pe toți de întreaga solidaritate sufletească, de rugăciunile ierarhilor și ale preoților pentru tot sufletul creștinesc cel necăjit și întristat și mai ales de binefăcătoarea mijlocire a Sfintei Fecioare, prin icoana sa făcătoare de minuni, care aduce mângâiere în credință și întărire în nădejde”, a menționat Arhiepiscopia Clujului.

La final, în curtea Bisericii Protopopiatului, de la Coroana, arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, a rostit o rugăciune alături de preoții parohi.

”Este o zi atipică și specială totodată. Atipică pentru că vedeți ceea ce se întâmplă sub ochii noștri, cu necazurile provocate de această boală nemiloasă, și deosebită pentru că icoana Maicii Domnului, care a plâns 21 de zile, a ajuns la Bistrița. Poate că a fost un plâns al istoriei, iar astăzi, trecând pe străzile Bistriței această icoană, ne dorim să ne ajute Maica Domnului să depășim cu bine această grea încercare”, a spus protopopul Bistriței, Alexandru Vidican.

Biserica de la Mănăstirea Nicula este renumită datorită faptului că a adăpostit între pereții săi renumita icoană făcătoare de minuni, pictată în anul 1681 de meșterul Luca din Iclod. Icoana ar fi lăcrimat timp de 26 zile, între 15 februarie – 12 martie 1699, conform unui proces verbal care a fost întocmit de ofițeri austrieci la vremea respectivă. Este momentul în care mănăstirea a ieșit din anonimat, an de an credincioșii venind aici în pelerinaj, pe jos cântând „Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul care-l mai avem!”.

(Procesiunea din Bistrița-Năsăud, de la minutul 6:08)

27 comentarii

  • Manastirea Nicula a fost inchisa de comunisti in anul 1948 iar calugarii arestati. Azi BOR se mandreste cu aceasta manastire, ba mai mult ii copiaza pe catolici cu procesiuni publice… ati furat biserica de la coroana, ati furat manastirea Nicula (a pastra un bun care nu-ti apartine este furt) si azi va dati mari crestini . N-ati fost in stare sa va construiti propriile biserici si manastiri si v-ati pretat la bunul altora. https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Nicula

    • istoria trebuie cunoscuta si recunoscuta si nu inventata cum face un stimat popa de la Coroana ..

  • Dqmne ,da_ne minte!Nici acum nu va puteti reprima ura ,frustarile,invidiile!Sunt unul din cei ce v-au dat dreptate ca ati fost nedreptatiti!Desi sunt ortodox.Dar,toata lumea sufera acum.Lasati aceste porniri revarsarde pt alte vremi!

  • Ce sa vezi? Un comentariu plin de iubire crestineasca! De asta ne bate Dumnezeu, ca suntem rai, egoisti si neiertatori. Cum scrie in Biblie? Cand cineva iti da o palma, intoarce-i si celalalt obraz. N-ai s-o vezi in timpul vietii noastre.

    • În Biblie spune să nu furi, să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui și mai spune să-l iubești ca pe tine însuți. Creștinește este să-ți faci analiza conștiinței, să-ți recunoști păcatele, să dai înapoi bunul furat, să te căiești. Ce zici Ana? Te iert cu drag după. Pare că nu ești egoistă ci animată de dragoste frățească. Ești sora mea cea mai bună și iubită după ce vedem o manifestare de recunoaștere a răului făcut în 1948 și nereparat până în ziua de astăzi și părere de rău. Vrei așa? Sau vreți doar să ne dați în continuare palme când pe un obraz când pe celălalt și noi să ne ținem gura în timp ce foștii securiști îi premiază pe foștii comuniști în biserica noastră furată. Tertium non datur.

  • Spun ca eu nu ti-am furat nimic. Si ca nu m-am bucurat cand v-au luat comunistii bisericile. Nici n-am stiut, eram copil atunci. Apoi v-au luat bisericile ortodocsii din randul carora, fara nici un pic de mandrie fac parte. Ceea ce stiu insa e ca Dumnezeu e unul pentru toti si fiecare va primi plata faptelor sale. Si mai cred ca intotdeauna exista ceva dincolo de alb si negru.
    Daca ma intrebi pe mine, as spune ca s-ar cuveni ca fiecare sa primeasca inapoi ce i s-a luat pe nedrept. Dar nu eu hotarasc asta.
    Pe de alta parte, de ce trebuie sa citesc, doar fiindca am venit aici sa vad procesiunea asta, cuvinte grele, aruncate acum cand tuturor ne e greu?
    Sigur sunt multe lucruri care ma depasesc, dat ceva stiu sigur: daca nu vom invata sa fim mai buni si sa iertam, vom fi sortiti iremediabil pieirii.

    • Frumoase cuvinte! Cu siguranță atunci când aceste gânduri și atitudini cu adevărat creștinești vor ajunge la ierarhi dumneavoastră în număr semnificativ, lumea va fi mai bună, lucrurile se vor schimba și sentimentul dragostei fraterne va prevala. O curiozitate am totuși, proveniți dintr-o familie ortodoxă sau greco-catolică? Christos a Înviat!

    • Adevarat a inviat! Sunt ortodoxa, n-am ales eu cultul asta si nici nu l-am schimbat. Credinta tine mai mult de ce ai in suflet decat de biserica in care intri.

  • Parafrazez aici din eminentul profesor Dumitru Borțun. Cei interesați îl pot găsi pe canale. Avem două Bistrițe, una care trăiește în evul mediu, alta care trăiește în secolul XXI. Vorba evanghelistului: Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac. Ori fabula lui La Fontaine: Musca la arat.

  • Veniți oameni în stradă ca să cântați canoane,
    Doctorii nu contează, când fac minuni icoane,
    Doctorii nu contează de-avem politruci-clerici
    Care-închid trei spitale și clădesc opt biserici.
    Andreicuț, preasfințite, drept binecuvântează,
    Murind ca-n evul mediu, doctorii nu contează.

  • intrebare ? Daca tot face minuni ce face pe strazi dezinfecteaza? sa stea non stop in spitale cum sta politia la intrarile in orase si in 5 zile iesim toti din casa !

  • Cautati weeping statue pe wiki.
    Veti gasi explicatiile fenomenului precum si fapte interesante- prevalenta statuilor plangatoare la catolici.
    Diferente de temperature in materiale folosite egal condens, capilaritate in uscare a unor uleiuri, manipulari etc.
    Fenomenele se pot explica fizic.
    In rest, ramane cum am stabilit.
    Romania din exterior pare a se afla uitata la nivelul autoritatilor in lumea medieval a misticismului si superstitiilor, a unei gandiri formatate prin educatie bazate pe frica. Unii vorbesc de societati bazate pe data driven, decizii luate in cunostinta de cauza, la noi ce spun zarurile sau popa, are valoare de adevar.
    Iar cand unii doctori( nu generalizez ca realizez ca sunt multi care professional s-au realizat si evolueaza in acelasi ritm ca si cei din tari mai liberale) dar unii ca dl Buta ofereau speechuri in Biserica din spatele spitalului in plina epidemie de gripa cu copii care tuseau , bolnavi carati cu forta de adulti imbracati frumos doar sa de-a bine la multime nu ai la ce sa te astepti la nivel de sanitate publica, decat la decese, evitabile altcumva.
    Ascultam astazi doctorul responsabil de gestiunea pandemiei si spunea ca in general la 14 zile dupa o infectie masiva comunitara apare presiunea pe spital , iar pe la 17-20 zile decesele majore.
    Calcul simplu, 17-18 aprilie(distributia lumii de pasti) pai saptamana 3-9 mai ar trebui sa fie o problema de supraaglomerare in spitale si decese in frecventa statistica mai ridicata(desigur depinde cum s-a impartit lumina, dar cred sincer ca oricum indifferent de aparentele masuri luate de protectie, virusul fiind volatile si contagios mai ales pe batrani vom avea primele ).
    Mi-ar place sa ma insel.

  • Dacă popii au ajuns să dea sfaturi la medici, personalului medical, precum și la pacienți, ca să respecte cu strictețe măsurile de siguranță sanitară și de distanțare și să nu iasă din spitale mai rămâne o speranță. Păcat că Ovid Crețu n-are voie să organizeze Zilele Medievale ale Bistriței. Banii economisiți vot fi donați bisericilor care apără de Covid, ca să nu iasă vreo încurcătură.

    • Într-o Bistriță fundamentalistă trebuie să ai un curaj apostolic pentru a cugeta, chiar dacă numai puțin, din ceea ce cântă Ada Milea. Bistrițeni, cruciți-vă, nu gândiți! Popii au nevoie de tâmpiți.

  • Popilor,fie ortodoxi fie catolici fie orice asta este BLASFEMIEEEEE. Ce icoana „facatoare de minuni”pilmbati voi acolo? Nu va e rusine?Lumea moare pe capete si va da voua de lucru la ingropaciuni si voi umblati cu cioara vopsita pe drum. Nu v-ar fi rusine puslamalelor sunteti toti niste (……….) din cauza voastra se intimpla in lume ce se intimpla ca nu mai aveti nici un pic de respect fata de Dumnezeu.Multe a-r fi de spus,dar ma opresc

  • Să fi știută Crețu că icoana poate face minuni ar fi negociat cu Nicula ca să ningă pe pârtie astă iarnă. N-ar mai fi cumpărat cele 6 tunuri de zăpadă și bistrițenii ar fi ieșit mult mai ieftin. Andreicuță l-ar fi ajutat și pârcălabul Bistriței n-ar fi avut nimic împotrivă. De ce nu-l informează nimeni pe Crețu?

  • Te-ai rugat și-n geamii, mamelucule? Atunci tu nu ești nici măcar un individ. Ești un simplu ageamiu. Râd toți struții bistrițeni de tine, hadâmbule!

  • Dar ce, ești Luceafărul ca să nu poți coborî jos? Atunci urcă sus, mamelucule! În cer este plin de sateliți în formă de moschee. Te poți și pe-acolo închina. Ai covor, hadâmbule?

  • Citeste ce scrie BACONSCHI pe facebook-ul personal despre ortodoxie.Si vorba aia, e apropiat al ortodoxiei.Le spune prieteneste.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.