Actualitate Recomandări Social

Percheziții la Bistrița și Sărățel într-un caz de cămătărie și șantaj. Trei persoane arestate

(FOTO) Polițiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au documentat activitatea unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de cămătărie și șantaj.

Astfel, în 16 mai, pentru documentarea activității infracționale, s-au făcut trei percheziții în municipiul Bistrița și localitatea Sărățel, la domiciliile persoanelor bănuite, în urma cărora au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 24.690 euro, 30.370 lei, aproximativ 2 kg de bijuterii, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie.

Din investigații a reieșit că, în perioada 2016-2020, membrii grupării ar fi acordat bani cu împrumut mai multor persoane, pentru care ar fi perceput ilegal dobânzi. În vederea recuperării sumelor de bani împrumutate sau a dobânzilor percepute, membrii grupului ar fi exercitat acte de constrângere fizică și psihică împotriva persoanelor care nu reuşeau să restituie, la termen, sumele datorate.

Doi bărbați de 43 și 23 de ani, împreună cu două femei de 26 și 44 de ani, toți din Bistrița, au fost conduși la sediul inspectoratului pentru audieri.

Față de trei persoane (cei doi bărbați și femeia de 44 de ani) a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind prezentate Judecătoriei Bistrița cu propunere de arestare preventivă. Instanța a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

În activități au fost angrenați și polițiști criminaliști și luptări ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.