Șase oameni de afaceri au participat, joi, la o întâlnire cu prefectul Stelian Dolha în care reprezentantul Guvernului în teritoriu a vrut să afle de la ei cu ce probleme se confruntă comunitatea de business din județ.
”Prefectul Stelian Dolha a participat astăzi, 21 mai a.c., la o ședință consultativă cu reprezentanți ai mediului de afaceri din județul Bistrița-Năsăud, pe tema problemelor întâmpinate pe fondul crizei pandemiei, prima dintr-o serie de astfel de întâlniri.
Reuniunea de lucru a fost organizată în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud și a avut loc la sediul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, cu respectarea condițiilor de distanțare socială.
Invitații de astăzi au fost: Alexandru Stânean – director general Teraplast SA, Gavril Mureșan – CEO Electroplast Bistrița, Ioan Repede – director general Rombat SA, Gheorghe Cenușă – director general Comelf SA, Virginia Farcaș – administrator Silvania International SRL și Traian Larionesi, administrator Frasinul SRL.
Cei prezenți au apreciat că măsurile inițiate prin intermediul stării de urgență, pentru gestionarea pandemiei și a consecințelor acesteia, au fost benefice pentru limitarea răspândirii coronavirusului și că au remarcat o abordare pro-economie din partea Guvernului pe tot parcursul crizei epidemice. Reprezentanții mediului de afaceri au apreciat că măsura șomajului tehnic s-a dovedit o gură de oxigen pentru multe companii care nu au fost puse în situația de a-și concedia angajații.
Discuțiile s-au concentrat inclusiv pe nevoia de identificare a oportunităților economice pentru România în perioada imediat următoare.
Majoritatea participanților au fost de părere că această criză, pe lângă efectele negative, poate constitui un moment prielnic pentru elaborarea unui proiect de țară curajos și pentru resetarea ramurilor economice de bază.
Printre alte subiecte aduse în discuție de reprezentanții companiilor prezente la discuții amintim: necesitatea propunerii și adoptării unor proiecte legislative în favoarea produselor românești, nevoia investițiilor în sectoarele de infrastructură, oportunitatea mutării capacităților de producție dinspre China spre Europa, și mai ales spre estul Europei, nevoia întăririi mecanismului de ajutor de stat pentru mediul de afaceri, o colaborare mai strânsă între mediul economic, social și academic pentru elaborarea unor strategii realiste, nevoia de îmbunătățire a programului IMM Invest și implementarea unui program similar pentru firmele mari (pe care deja Guvernul îl creionează), reindustrializarea României, flexibilizarea unor reguli pentru proiectele cu fonduri europene, etc.
Vineri, 22 mai este programată o nouă reuniune la Instituția Prefectului, la care sunt invitați alți reprezentanți ai mediului de afaceri din Bistrița-Năsăud.
Precizăm că a fost necesară împărțirea invitaților pe mai multe serii pentru a putea respecta condițiile impuse pentru reuniuni de reglementările stării de alertă”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
vasile bar a vorbit ceva sau iar pierde vremea?
Da multi oameni de afaceri pe mp …
si horeca nimeni de unde ati luat bani in ultimul timp!!!!
Spuma judetului