Până miercuri, 27 mai, la nivel național au fost confirmate 18.594 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.162 au fost declarate vindecate și externate iar 1.227 au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică ieri, au fost înregistrate alte 165 de noi cazuri de îmbolnăvire.
În județul Bistrița-Năsăud, numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 confirmate până astăzi este 323, cu 1 în plus față de ieri (322).
Printre cazuri, 21 de cadre medicale (7 medici + 14 asistenți), 7 infirmiere, 7 polițiști (3 polițiști locali + 4 polițiști din cadrul IPJ), 10 angajați ai ITM, 2 pompieri, un jandarm, trei angajați la primării (Năsăud, Feldru, Bistrița), un angajat al Finanțelor Publice, 5 angajați la Leoni.
”În urma confirmării prezenței coronavirusului la un medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, au fost recoltate și prelucrate probe de la 12 salariați ai SAJ, 1 rezultat fiind pozitiv (la un asistent), iar restul, 11, negative. Având în vedere faptul că medicul lucrează și la Spitalul Beclean, în urma efectuării anchetei epidemiologice la această locație, nu s-au constatat persoane care să se încadreze în sfera contacților direcți, conform metodologiei”, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Dintre cazurile confirmate, 216 persoane au fost declarate vindecate (212 până ieri), iar 27 au decedat. Printre persoanele vindecate, 22 de cadre medicale + personal auxiliar (21 până ieri), toți cei zece angajați ai ITM Bistrița-Năsăud, un polițist local, trei polițiști din cadrul IPJ, cei doi pompieri, jandarmul, două persoane din cadrul unor primării.
40 de persoane sunt în carantină, iar 2.416 în izolare la domiciliu (ieri erau 2.256), semn că numeroși bistrițeni au revenit în țară în ultima perioadă. Pe durata stării de alertă, toți cei care vin din străinătate sunt obligați să se izoleze la domiciliu. În cazul în care nu au această posibilitate sau solicită acest lucru pentru a nu își expune familia, pot opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații speciale puse la dispoziție de autorități, contra cost. Perioada de izolare este de 14 zile, iar nerespectarea acestei măsuri atrage transferul la o locație special amenajată pentru carantinare, sub pază, iar cheltuielile de cazare și masă sunt suportate exclusiv de către persoanele care nu au respectat măsura izolării.
Au fost anunțate oficial, de către Grupul de Comunicare Strategică, 27 de decese ale unor persoane infectate cu Covid-19 din Bistrița-Năsăud (19 bărbați și 8 femei).
”Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 27.05.2020: * 40 persoane în carantină * 2.416 persoane în izolare la domiciliu * 323 cazuri confirmate de Covid-19 * 27 decese * 216 persoane vindecate. Precizări: * Trei persoane dintre cele confirmate cu coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Una dintre acestea a fost declarată vindecată * Patru persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Trei dintre acestea au fost declarate vindecate * Două persoane dintre cele confirmate cu coronavirus sunt din cadrul Secției de Pompieri Năsăud. Ambele sunt declarate vindecate * O persoană dintre cele confirmate cu coronavirus este din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Aceasta a fost declarată vindecată * 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu coronavirus. Toți cei 10 au fost declarați vindecați * Până în prezent, 21 cadre medicale (șapte medici, 14 asistenți) și șapte persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere) au fost confirmate cu coronavirus. Dintre acestea, 22 au fost declarate vindecate * Trei persoane bolnave de Covid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Dintre acestea, două au fost vindecate * O persoană bolnavă de Covid-19 face parte din personalul Administrației Finanțelor Publice * Cinci persoane confirmate cu coronavirus sunt angajați ai unui agent economic din județ”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
VEZI ȘI:
Să fim serioși, numărul celor infectați este mult mai mare, nu se fac teste suficiente. Medicii de familie, dacă îi abordezi și le spui că prezinți anumite simptome care ar putea avea legătură cu coronavirusul te întreabă dacă vrei să faci testul pentru coronavirus, dar pe banii din buzunarul tău. Dacă nu vrei, asta este, problema este îngropată. Poți umbla liniștit, dacă ai covid, poți să-l împarți liniștit, cam așa funcționează lucrurile. Ne comparăm cu țările vestice, care fac zeci de mii de teste, și ne lăudăm cât de bine stăm. Stăm pe dracu, stăm în opinia unor autorități inepte și surde, care nu vor să înțeleagă faptul că doar testând masiv poți combate pandemia. Lucrurile stau nemaipomenit de bine, scroafa-i moartă în coteț, dar noi dăm paranghelie. Vai de capul nostru, mare ghinion pe noi că ne-am născut, crescut și că trăim încă într-o astfel de țară.
Pai n-ai auzit la tv ce a zis ministra invatamantului ca in judetul Bistrita Nasaud, peste 90% dintre elevii din clasele a8-a si a 12-a au optat sa faca pregatirea fizic la scoala! Ce mai vrei? Asta e mentalitatea!