Cu o tradiţie de peste 60 de ani, Palatul Copiilor Bistriţa s-a înfiinţat în anul 1950 cu titulatura de ,,Casa Pionierilor Bistriţa”, devenind ulterior ,,Casa Pionerilor şi Şoimilor Patriei Bistriţa”. Din anii 1990, când s-a făcut depolitizarea activităţilor nonformale din România, denumirea instituţiei a fost schimbată în ,,Palatul Copiilor”, dat fiind faptul că această instituţie îşi are sediu în capitala de judeţ.
Palatul Copiilor Bistriţa este singura instituţie care oferă, în mod gratuit, cele mai bune soluţii pentru petrecerea timpului liber al copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani, fiind instituţie direct subordonată Ministerului Ecucaţiei,Cercetării,Tineretului şi Sportului şi se adresează elevilor din învăţământul preuniversitar, unde ei îşi pot valorifica pasiunile extracuriculare din domeniul artistic, cultural, sportiv şi tehnic.
La momentul de faţă Palatul Copiilor îşi are locaţia pe strada Florilor nr.3-5 la etajul II al Şcolii Generale nr.4, tel. 0263/211682 (în spatele blocului Lamă),iar cercurile care funcţionează sunt structurate în mai multe domenii: tehnico –ştiinţific, cultural- artistic, sportiv-turistic şi sunt coordonate de către cadre didactice cu studii superioare cu o pregătire profesională foarte competentă.
Aşa cum spune şi numele instituţiei noastre, Palatul este un spaţiu în care copiii sunt personaje principale. Activităţile propuse în cadrul cercurilor artistice, tehnice şi sportive au ca obiectiv principal cultivarea creativităţii celor mici şi atingerea performanţelor în domeniile care îi pasionează. Ca şi în învăţământul de masă, activităţile se desfăşoară pe durata anului şcolar. Spre deosebire de şcoală însă, Palatul este un loc în care graniţa dintre bancă şi catedră nu există, iar notele sunt înlocuite cu diplome şi aplauze. Cu siguranţă, fiecare copil îşi poate găsi un cerc pe placul sufletului său (din cele peste 14 cercuri existente) şi va rămâne ataşat mulţi ani de grupă şi de profesorul coordonator. Pentru ca întâlnirile vor fi cu adevărat regale.
Pentru că noi, la Palatul Copiilor, ştim cum sunt copiii zilelor noastre: curioşi, inteligenţi, veseli, creativi, ştim ce trebuie să le oferim: locul unde să-şi pună în evidenţă inteligenţa, creativitatea, curiozitatea, momentele care să îi pună în valoare, recompensele care să-i motiveze
La Palatul Copiilor Bistriţa, copiii şi tinerii sunt puşi în valoare, apreciaţi cum se cuvine şi premiaţi pe măsura eforturilor şi rezultatelor obţinute.
Cercurile la care se pot înscrie copiii şi adolescenţii în anul şcolar 2012-2013 sunt:
Cercul de pictură – prof. Elena Nacu
Cercul de chimie aplicată/design vestimentar – prof. Maria Gaina
Cercul de dans modern – prof. Zina Morar
Cercul de dans popular – prof. Teodor Puşcaş
Cercul de teatru /iniţiere limbă greacă – prof.Antonia Orban
Cercul teatru, creaţie literară – prof. Ionela Nuşfelean
Cercul de navo/modele – prof. Adrian Reman
Cercul de aero/modele – prof. Ioan Făgărăşan
Cercul de protecţia mediului/ limba germană – prof. Elisabeta Uhelski
Cercul de floricultură/acvaristică – prof. Sever Şuteu
Cercul de informatică – prof. Iulia Istrate
Cercul de electrotehnică – prof. Dorel Nicoară
Cercul de go – prof. Teodor Vârtic
Cercul de tenis de masă – prof. Calin Deac
Este de precizat faptul că vârsta elevilor admisă variază de la cerc la cerc în funcţie de cerinţele activităţii şi de dezvoltarea şi aptitudinile copilului. De aceea recomandăm părinţilor să contacteze direct conducătorul de cerc pentru a afla mai multe detalii cu privire la limita de vârstă de la care sunt admişi copiii.
Înscrierile se pot face zilnic la secretariatul instituţiei înte orele 08 – 16 până la data de 01 octombrie 2012 , orele 16.00 când va fi şi deschiderea oficială, care va avea loc în incinta Şcolii Generale nr.4.cu participarea tuturor elevilor înscrişi la cercurile Palatului, dar şi a părinţilor şi cadrelor didactice.
Vă aşteptăm cu mult drag!
Mai multe informaţii găsiţi pe pagina de internet a Palatului Copiilor Bistriţa http://www.pcbn.home.ro/
Adaugă comentariu