”Mi-a lăsat un gust amar un eveniment desfăşurat la Parva. Trec peste faptul că am avut o relaţie deosebită cu cel care a fost Gheorghe Stelian, primarul comunei Parva, dar nu pot să trec peste fariseismul şi ipocrizia celor care au inaugurat nişte investiţii din acea frumoasă comună. Ştiu foarte bine ce s-a spus despre Gheorghe Stelian, toate apelativele negative dintr-o administraţie i-au fost aruncate în cârcă, deşi a muncit 20 de ani pentru această comună. Nu pot să nu remarc un om fără suflet care se numeşte Ioan Oltean, care ani de zile l-a hărţuit pe Gheorghe Stelian, ca să treacă în PDL. A rămas în PSD şi poate ăsta i-a fost destinul să piardă alegerile din iunie. Am văzut că Ioan Oltean taie panglici, că inaugurează ca şi Nicolae Ceauşescu ecluze, staţii de epurare şi drumuri. Acelaşi Ioan Oltean a criticat vehement calitatea lucrărilor în timp ce Gheorghe Stelian era primar. Ipocrizia în politică trebuie să înceteze şi îi cer lui Ioan Oltean să nu-şi mai facă campanie electorală cu astfel de evenimente. Mai ales că ştie că l-a trimis pe actualul director de la APIA, domnul Scurtu, în ziua alegerilor locale, să le spună oamenilor că dacă nu votează cu PDL nu vor mai primi subvenţii de la APIA”, a afirmat Suciu într-o conferinţă de presă.
Daniel Suciu a spus că îi cere lui Ioan Oltean ”să fie mai puţin fără suflet şi să respecte memoria fostului primar din Parva”. ”Oamenii de acolo ştiu câtă împotrivire a avut Gheorghe Stelian din partea PDL şi a consilierilor PDL pentru implementarea acestor proiecte. E foarte uşor pentru un politician de talia lui Ioan Oltean să spună că tot ce mişcă în acest judeţ i se datorează. Ce s-a întâmplat la Parva nu i se datorează, banii care au intrat acolo sunt bani europeni şi nu i-a adus cu sacoşa sau cu avionul. Să nu se împăuneze un politician, fie el Ioan Oltean, cu lucrurile de acolo pentru că realităţile se cunosc”, a comentat consilierul judeţean PSD.
Suciu a declarat că îi transmite o provocare preşedintelui PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean: ”L-am văzut pe deputatul Ioan Oltean preocupat de soarta investiţiilor din Bistriţa-Năsăud. Chiar dacă nu mă ridic la statura sa politică, îi lansez invitaţia să vină în Consiliul Judeţean, instituţie care i-a fost atât de dragă şi pe care a lăudat-o atât de mult în mandatul lui Liviu Rusu, să vadă ce a lăsat fosta administraţie girată de el. Vine acum şi ne cere preocupare pentru investiţiile din judeţ, pentru drumuri. Îl rog să vină să vadă preocuparea pe care PDL a avut-o pentru acest judeţ în ultimii patru ani. Preocupare care doar la prima vedere înseamnă minus 200 de miliarde de lei vechi, pe greşeli, pe corupţie, pe incompetenţă, pe lipsă de interes, numai din două proiecte. Domnul Ioan Oltean e sfânt, integru, e cel care a făcut şi va face pentru judeţ toate minunăţiile posibile: el aduce bani europeni, el face biserici, el trage clopote, el construieşte drumuri şi taie panglici, el le face pe toate”.
Vicepreşedintele filialei judeţene a PSD a precizat că ”Ioan Oltean a făcut foarte mult rău judeţului Bistriţa-Năsăud”. ”Este de o ipocrizie fără seamăn ceea ce face domnul Ioan Oltean. La tăierea panglicii drumului care face legătura între Şanţ şi Lunca Ilvei, tot ce mişca se mişca în jurul lui Ioan Oltean, el a fost responsabil pentru fiecare centimetru de asfalt. Cred că apucături politice de genul Nicolae Ceauşescu, fiul iubit al ţării, fiul iubit al judeţului, trebuie să înceteze. În Bistriţa-Năsăud trebuie o nouă generaţie de politicieni, iar Ioan Oltean pentru mine şi colegii mei nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată un model. Cei din PDL care şi l-au făcut model sunt într-o mare eroare”, a spus Daniel Suciu.
Rade ciob de oala sparta!
ceeeeeeeeee????…suciule cum poti sa spui tu r..hat cu ochi ce esti asa ceva?…. e putin spus ….. de ce nu ai spus si tu ca e un limbric….de exemplu?…..suna mai frumos asa ceva…. dar stiu…stiu de ce nu ai spus asa ceva….. pentru ca limbric e asociat mai bine cu tine….
As dori sa ne spuna acest domn care sunt realizarile dansului in campul muncii? Ce il recomanda ? Vorbeste de incompetenta, dezinteres fara sa aiba notiunea de . La treaba baiete si apoi ai dreptul sa comentezi. E usor de pe margine.
…la ferma (stana – e ceva eco….nu merita)
Daca dintr-o conferinta de presa nu intelegi aproape nimic ,inseamna ca esti un papagal cu creasta rosie