(FOTO) S-a dat startul lucrărilor din proiectul cu fonduri europene ”Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița – Etapa 1”, primul tronson intrat în lucru fiind Drumul Dumitrei Vechi – Eroilor – Dimitrie Cantemir.
”Am început lucrul în proiectul ”Piste pentru cicliști” – bucuria iubitorilor de sport. Unul dintre proiectele ce vor schimba filozofia mobilității urbane din Bistrița devine realitate. Acest proiect în valoare de 4,5 milioane euro finanțat pe fonduri europene înseamnă 26 de km de piste pentru biciclete pe 28 de străzi din oraș, care alături de ”Linia Verde” și ”Axa Decebal – A. Mureșanu – Năsăudului” vor pune la dispoziția bistrițenilor o rețea de peste 50 de km de piste. În doi ani vom avea un oraș mai aerisit din punct de vedere al traficului, mai puțin poluat, mai frumos și mai verde, această rețea de piste de cicliști încurajând folosirea bicicletei în detrimentul autoturismului personal și totodată un stil de viață sănătos și activ. Un lucru bun pentru Bistrița este faptul că firma ce realizează aceste lucrări este o companie locală, cu angajați bistrițeni, ceea ce duce la întărirea mediului economic local”, spune viceprimarul Cristian Niculae.
Lucrările sunt executate de firma CML.RO.
Obiectivele proiectului de peste 21 de milioane lei, fonduri europene, sunt: 1. Amenajarea a 26,056 km de piste de cicliști, semnalizate corespunzator, pe 28 de străzi din Bistrița. 2. Instalarea a 7 stații închiriere biciclete – tip bike-sharing – dintre care 2 vor fi dotate inclusiv cu biciclete electrice, stații care au în componență terminale inteligente, stații de andocare pentru cele 175 biciclete achiziționate prin proiect. 3. Achiziționarea unui numar de 175 biciclete inteligente, accesibile populației, cu scopul de a contribui la o creștere a numărului de persoane care utilizează pistele/traseele pentru biciclete față de situația prezentă, respectiv cu 25.500 de persoane în plus, în primul an după implementarea proiectului și cu 36.500 persoane, în plus, în al 5-lea an de durabilitate a proiectului.
Străzile pe care se vor amenaja piste de biciclete în etapa I sunt 1 Decembrie, Avram Iancu, Grănicerilor, Ghinzii, C.R. Vivu, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Cimitirului, Crinilor, Ioan Slavici, Subcetate, Drumul Cetăţii, Drumul Dumitrei Vechi, Dimitrie Cantemir, Eroilor, Împăratul Traian, Valeriu Branişte, Aleea Sălciilor, Petru Maior, Al. Odobescu, Ioan Raţiu, Codrişor/Victor Onişor, Alba Iulia, Aleea Şieu, Panait Cerna, Gheorghe Pop de Băseşti, Axente Sever, Garoafei.
Pistele vor fi mai sus cu 5 cm față de suprafața carosabilului și vor fi asfaltate, nu pavate. Soluția tehnică diferă de la stradă la stradă. Cele mai multe piste vor fi cu sens unic și vor avea o lățime de 1-1,5 metri. Asfaltul va avea pigment roșu. Vor fi montați stâlpi de protecție în zonele aglomerate din oraș pentru a nu permite șoferilor să parcheze pe piste.
Vor fi șapte stații de închiriere a bicicletelor: zona Pădurii Schullerwald; zona Piaţa Mihai Eminescu; str. Parcului; str. Calea Moldovei – zona Han; str. Calea Moldovei – zona Piață; zona str. Cuza Vodă; b-dul Independenței – zona Big.
Super veste!
Asta înseamnă ca vom putea merge cu bicicleta dintr-un capăt in altul al orașului
Bistrița mai face un pas spre civilizatie.
Felicitări !
3 ani s-a frecat menta si nu s-a facut mai nimic si cum vin alegerile ne apucam si noi de astupat o groapa si de asfaltat o strada asfaltata sau asfaltam strazi izolate. De 15 ani asteptam iluminatul public pe o strada de langa dedeman si nu mai vine. De 15 ani strada este in bezna. Acum cand sunt panouri fotovoltaice si becuri cu led in bistrita se sapa santuri si se trag cabluri electrice. Asta este administratie locala??? De ce nu se pot pune panouri fotovoltaice cu leduri??? Trebuie sa dam bani la firme de partid si la electrica. La revedere psd.
Pas cu pas fiecare proiect prinde contur la Bistrita.
E simplu sa stai deoparte si sa tot critici sau sa arati cu degetul la ce nu-i bine.
Cred ca trebuie sa avem rabdare si sa dam credit oamenilor de actiune, oamenilor care sunt implicati zi de zi in munca, oamenilor care au demonstrat prin fapte de ce sunt in stare.
Sa-i lasam pe visatori sa doarma in continuare, pe povestitori si demagogi la șprițuri pe terase.
Sa punem in fruntea orasului un om harnic si dedicat care cunoaste administratie, care stie din prima zi ce are de facut!
@Becul public, nu cred ca e fezabila solutia, acesti stalpi merg pe baza de baterii, care sunt un consumabil destul de frecvent, orele de soare sunt destul de putine pe zona noastra…
Asfaltați odată pista de pe Drumul Cetății că numai noroi și pietre este pe ea, noi și mai grav copiii tot pe șosea printre mașini trebuie să circulăm cu bicicleta. Să sperăm că nu va fi niciun acident acolo.
Strada Eroilor trebuia sa se asfalteze nu sa faca pista de biciclete. Asfaltul este mediocru pe langa ICRA . Am crezut ca suntem mai inteligenti dar tot romani suntem.
Este atributul oricarui oras modern si curat sa aiba astfel de piste de biciclisti. Ne uitam cu jind la tari ca Olanda, Belgia, Franta, tari care din multe puncte de vedere sunt inaintea noastra.
Pai aceste tari sunt inaintea noastra pentru ca se preocupa sa faca din tara lor si din orasele lor, locuri moderne si frumoase.
Am facut un pas spre normalitate prin acest proiect
Doamne fereste ca Romania sa fie inaintea Olandei. Aia este tara, este tara pierzaniei, droguri, prostitutie si nu numai. Nu mi-as dori sa traiestc intr/o astfel de tara care este pe drumul pierzaniei. Aaa poate sa ma contrazica cineva care traiste prin acea tara a dezmatului, oamenii de rind au sentimentul ca sunt liberi, dar de fapt sunt intr-o dictatura economica si care isi perimite sa iasa din front este condamnat la moarte.Nu vreau ca tinerii din Romania sa ia calea celor di Olanda.
Eu cred ca acesta eate doar inceputul lucrarilor de modernizare si extindere. Dupa ce vor vedea bistritenii ce bine ii cu piste de biciclisti, o sa vrea ca acestea sa se extinda.
Maria sau Marin? Lasa vrajeala
Utile pistele, dar prea târziu pentru un partid corup cum e PSD-ul și prea împuțite minciunile administrației Bistriței psd iste. Oamenii nu sunt proști și văd ce a făcut Crețu și Nicolae până acuma
Când vom avea gata cel putin doua axe de traversare de la un capăt la altu al orașului, cu bicicleta, atunci putem spune ca Bistrița începe sa arate a oraș demn de Europa. Sper doar ca vor fi gata pistele mai repede decât autostrada nordului.
Știu că mulți se blochează în îngustarea minții, dar avem nevoie de parcări etajate mari pentru a elibera marginile străzilor de mașini. Dacă se lucrează cu cap și cu bună intenție se pot face. Astfel câștigăm spațiu pentru locuri de joacă pentru copii, spații verzi, loc pentru bicicliști și…foarte important: trotuare pentru pietoni. Pentru că un moș s-a gândit să le distrugă, desființeze, îngusteze. Ne încurca în birocrație și hârtii și nu se face nimic. Trebuie o minte vizionara. Se poate săpa pe sub Bulevardul Republicii după modelul metroului și făcute parcări cu luminatoare naturale din loc în loc. Sau sub Piața Mihai Eminescu.
…end the RUNNER is …TURC from P&L
Asa ziceți ? Bugetarul de lux?
Mare mirare! La câte realizări are, nici ai lui nu îl votează …
Turc primar fara frica, Pe vice il julica
Despre autostrada aia sa il întrebați pe candidatul Simionca. Parcă el se laudă ca o face. Noi o așteptăm …
Domnul Simionca ca „sa faca” o autostrada trebuie sa aprobe cineva proiectul ! de zbatut se zbate dar daca proiectul nu trece de camera deputatilor ce poate face DL Simionca?
….end the RUNNER is…Turc from P&L
Domnule Niculaie nu comentez nimic la planurile dvs.vreau sa doar sa va semnalez o neregula aparuta pe alea pietonala din Piata Morii in dreptul ptimului bloc de langa Polivalenta ( alee de mare circulatie pietonala cât și cu biciclete ,cărucioare ) dalele trotuarului sunt adancite in pamant ,si se misca periculos ,putând sa accidenteze pe oricine
Va sugerez sa intervina urgent angajații dvs . pentru a evita un accident!
Daca vor arata ca si cel din poza de mai sus in mijloc dreapta, o se laud si eu actuinea. Dar totusi tind se cred ca vor fi piste pavate si denivelate, inguste, neprotejate fata de trafic auto. Adica piste de bicicleta de genul falezei de la Podul Berari spre Zavoie.
Asa indica cel putin pozele reale de pe santier din altceas postare.
Domnule Born, pistele vor avea minim 1 m latime pe sens, vor fi create din asfalt si vor fi ridicate de la nivelul strazii cu 5-10 cm. Deasemenea in zonele aglomerate vor fi protejate cu stalpisori.
Nu mai fiti asa pesimist!
Bine Paul, am se vin sa le masori:) Daca vor fi asa cum ziceti , foarte bine.
si mai groaznic, vor fi ROSIII, varzaaa!! nu se pot abtine astia sa nu se remarce prin culoare si prostie
Un proiect de exceptie!!
Latura feminina a lui Solcan are multe nume. Aproape cat contractele de promovare turistică cu primariile pesediste de prin comunele județului.
Și dacă se mai îndoia cineva de acest proiect, s-a înșelat. Uite ca se face. Bistrița arată pe zi ce trece, tot mai bine.
Bistrita arată pe zi ce trece tot mai rău, tot mai murdară și mai abandonată. Străzi sparte si denivelate, capace de gunoi ingropate in asfalt, murdărie multă, foarte multă peste tot, blocurilr comuniste urâte, cladirile vechi stau să cadă, construcții alandala, ca sa nu mai zic de cartierele noi aglomerate si pline de noroaie.
ce fac cu pavajul??? ca acolo e lucrare relativ recenta… e bine sa strici ceva bun facut! finalul o sa-l vedem toti… o sa vedem cum isi parcheaza pocaitii autocarele pe aceste piste…. o sa vedem!
Relativ noua la tine inseamna 10-15 ani?
Pavajul se va folosi in alta parte. Nu-ti bate capul Zorro nu se arunca pavajul.
Nu la aruncat ma refeream, dacă înțelegi ce vreau sa zic! Și Da 10 ani e relativ nou! E făcut de același primar care acum îl strica!
Sunt zone unde nu s-a intervenit de pe vremea lui Ceaușescu!
Abia aștept sa îmi scot bicicleta de la naftalina
July, Irinuca si alte aceleasi specii, de ce nu te ai dus in padurea schulevald sau Codridor cu bicicleta sa o scoti dr la naftalina?
Sau tu nici n ai bicicleta?
Pana acuma de ce nu s-a facut nimic. Inainte de alegeri incepem toate lucrarile sa aratam la alegatorii cat suntem de tarii. Bomba bombelor a fost partia de schi si de aici merg toate in lant.
Irina Bistrita prinde contur.
Piste fara protectie fata dr circulatia auto.
Graba mare, vin alegerile.
Oricum nu te votăm, ne am saturat de minciunile voastre timp dr 12 ani.
Cum spunea cineva, sa laudam bancomatul ca ne da bani.
Inainte de orice , Bistrița ar avea nevoie de actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) care este un document strategic de dezvoltare, complementar Planului Urbanistic General (PUG), având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în oras. Această actualizare a PMUD este necesară si in privinta planului de amenajare a pistelor pentru biciclete, ceea ce presupune si reconfigurarea retelei actuale de străzi. Astfel, mai multe străzi ar putea fi amenajate cu sens unic, pentru a face loc pistelor se biciclete si amenajarea unor locuri de parcare. Orasul Bistrița are avantajul de a fi de a fi străbătut pe lungime, de la un capăt la altul de râul cu acelasi nume. Prin urmare exista posibilitatea amenajarii acestui curs de apa de la Unirea la Viisoara pentru a indeplini functiuni complexe. Una din cele mai importante amenajări ar putea fi o pistă de biciclete pe malul stâng al râului Bistrița. Din păcate pană in prezent nu a fost pus in valoare acest avantaj. De asemenea, de o parte si de alta a căii ferate ar putea fi amenajată o axă de transport auto de la Sărata la Unirea.
Pe de altă parte, in 2016 , PSD-ul lui Cretu s-a angajat să realizeze Linia Verde de transport public intre Viişoara si Unirea, cu mijloace de transport în comun cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă. Pe acest coridor era prevăzută reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere, cu amenajarea de benzi dedicate transportului public si cu alveole pentru statiile de autobuz.
De asemenea, ati mai promis să se modernizeze si asfalteze in medie 10 străzi de pământ pe an, deci in cei 4 ani un total de 40 de străzi. De asemenea ati promis construirea a 23 km de piste de biciclete în oraş şi 25 km de piste între oraş şi cartiere. Bunul simt ar trebui să vă indemne la un bilant al acestor promisiuni neonorate:
Vezi: https://timponline.ro/cretu-echipa-psd-11-consilieri-pentru-11-proiecte-mari/
In sfarsit se fac si in Bistrita piste de biciclete. Acum mai urmeaza parcari.
K , cum pot da, bine, ei sunt la butoane, ei vetifica cine comentează negativ la adresa lor, ei stiu persoanele care comentează si nu sunt cu ei.
Asteapta sa iasa la putere si pe urma razbunarea.
Eu cred ca, vor fi procese in acest sens, nu se protejeaza identitatea comentatorului asa se spune. Dacă vor sa comenteze cu nume real de ce le li se permite sa comenteze sub anonimat la toti neica nimeni.
Am vazut pe celelalte online nuli se permite.
Oare sa fie din cauza ca „”este bine cand un numar mare citesc si comentează , intreb si eu?
Sa jignesti sa terfelesti oameni doar ca ti se permite nu este corect.
Pana va incepe cineva un proces pentru calomnie, sunt scrise de multe ori lucruri grave.
pentru Sergiu:
Planul de mobilitate urbană PMUD a fost adoptat prin HCL nr. 58/04.05.2017, unde în anexe lucrarea are 565 pagini. Pe portalul Primăria Bistrița în secțiunea ,, La Bistrița „proiecte mari de investiții găsiți planul de mobilitate urbană cu 535 de pagini.
Oare ce informații transmite primarul, autoritatea executivă, prin acest portal ?
Lucrarea ca atare a fost terminată în 2016 cu 465 de pagini, însă primarul Ovidiu Teodor Crețu a refuzat recepția pe considerentul că autorii nu au consemnat în lucrare procentul dorit de el privitor la preluarea traficului de tranzit pe Varianta de Ocolire 2 Sud prin pădurea Codrișor.
În rest, spor la citit.
Pista de biciclete de pe Drumul Cetății trebuie asfatată rapid și atunci și pista de biciclete de pe Drumul Dumitri Vechi va avea o utilizare oportună.
Este superb că în sfârșit se fac pistele de biciclete.
Ceva nu se potrivește aici primul troson Drumul Dumitrei Vechi-Eroilor-Romană-Dimitrie Cantemir ?!.
Cum ajungi de la Drumul Dumitrei Vechi la Eroilor și în continuare mai departe?!
Să nu îmi spuneți că pe Colibiței că acolo nu este pistă de biciclete acolo este trotuar, nu poți merge cu bicicleta acolo.
Pentru a face tronsonul acesta funcțional pista de pe Drumul Dumitri Vechi trebuie continuată cu Drumul Cetății, Subcetate, Slavici care face legătura cu Eroilor și în continuare mai departe