Recomandări Social

Abuzurile și ilegalitățile de la Valea Vinului trebuie să înceteze, atenționează Cristina Iurișniți

”De ani de zile, administrația publică locală a comunei Rodna își bate joc, sistematic, de monumentul istoric de la Valea Vinului. Nu este pentru prima dată când localnicii și instituțiile de presă semnalează abuzurile și ilegalitățile care se comit la Casa Scriitorilor, într-un perimetru aparținând unui imobil clasificat ca monument istoric”, spune deputatul USR Cristina Iurișniți:

Dacă în mandatul anterior lucrurile se făceau ceva mai discret, sub „ocârmurirea” actualului primar pesedist al localității curtea pavilioanelor Casei Scriitorilor s-a transformat, la vedere, într-o adevărată platformă primară pentru o firmă locală „de casă” a edilului, cu obiect de activitate exploatarea masei lemnoase din pădurile Rodnei.

Tupeul spoliatorilor de păduri, în cârdășie perfectă cu cel al primarul Grapini, a transformat, pur și simplu, perimetrul unui monument cultural în loc de manevră pentru taf-uri și depozitare a buștenilor!

Am solicitat Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, prin intermediul Biroului parlamentar USR, să verifice și să informeze public dacă a fost emisă, când și de către cine, precum și (în caz afirmativ) dacă mai este valabilă vreo autorizație de mediu pentru vreo platformă de exploatare lemnoasă, în apropierea sau pe amplasamentul monumentului istoric Casa Scriitorilor Valea Vinului, având cod LMI BN-II-m-B-21142.

Un monument istoric, aflat pe lista imobilelor de patrimoniu național, nu poate fi transformat în depozit de lemne de administrația publică locală doar pentru că așa vrea un personaj politic ajuns întâmplător și, oricum, efemer primar al comunei. Abuzurile și ilegalitățile de la Valea Vinului trebuie să înceteze!”.

1 comentariu

  • Doamnă eu nu prea am fost de acord cu postările dumneavoastră.Și acum are tentă electorală,dar asta-i nesimțire curată.Și doar pt atît primarul ar trebui să-și dea demisia și să nu mai candideze.Rușine Tinu.
    PĂREREA MEA!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.