(FOTO) Un bărbat de 45 de ani a murit, iar o femeie de aceeași vârstă cu el și trei copii pasageri au fost răniți și transportați la spital în urma unui accident rutier petrecut pe DN 17 la Uriu, informează IPJ Bistrița-Năsăud.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă dimineața, în jurul orei 3.00.
”Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului cinci persoane, dintre care una încarcerată, în stop cardiorespirator (conducătorul auto al autoturismului, barbat în vârstă de 45 de ani). Celelalte patru victime, o femeie în vârstă de 45 de ani și trei copii (fetițe în vârstă de 3, 14 și 17 ani) au fost găsite în afara autoturismului, scoase de către ceilalți participanți la trafic, până la sosirea echipajelor de intervenție. Conducătorul auto a fost extras de pompierii beclenari și au fost începute manevrele de resuscitare, dar din păcate organismul bărbatului nu a răspuns, fiindu-i declarat decesul la locul accidentului. Femeia și fetiță de 3 ani au fost transportate la UPU Dej, iar fetele în vârstă de 14 ani, respectiv 17 ani au fost transportate la UPU SMURD Bistrița. Starea fetei în vârstă de 17 ani s-a agravat pe timpul transportului, astfel că echipajul cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița Năsăud a fost nevoit să o intubeze”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
”Conform primelor verificări efectuate, un bărbat de 45 de ani din Baia Mare, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Cluj, cel mai probabil din cauza oboselii, ar fi pierdut controlul direcției, ar fi acroșat un parapet metalic de pe marginea drumului, după care ar fi fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un camion care tracta o semiremorcă și care era condus de un bărbat de 27 de ani, din Petreștii de Jos, județul Cluj.
În urma accidentului, din păcate, bărbatul de 45 de ani, a decedat, iar o femeie de 45 de ani și 3 copii de 3, 14 și 17 ani, pasageri în autoturism, au fost răniți și transportați la spital.
Conducătorul auto de 27 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Pe parcursul intervenției, pentru aproximativ o oră, drumul a fost blocat, iar ulterior, pentru încă o oră, polițiștii au dirijat circulația alternativ, pe o bandă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Foto: IPJ BN, ISU BN
Doamne fereste! Ne ferim de COVID… si moartea vine pe sosele!
În grajduri ca vitele nu vrei sa stam ??? Cate vieți avem sa ne permitem să stăm pustnici izolați de propria libertate ?? Oricât te ferești de o moarte esti dator indiferent de varsta sau conditii.