Actualitate Politică

Lorand Toth: Schimbarea trebuie să se simtă în primul rând pe strada ta, în viața ta, în viața comunității!

”Pentru cei care nu mă cunosc prea bine, sunt Lorand Toth, am 37 de ani și candidez din partea Alianței USR PLUS pentru Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Ca formare profesională am urmat cursurile Colegiului Național ”Petru Rareș”, profilul mate-fizică, urmând apoi cursurile Facultății de Construcții și Instalații din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, obținând astfel diploma de inginer diplomat. În 2016 am terminat un master în „Ingineria, dreptul și economia dezvoltării durabile” la Facultatea de Mediu din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca. Din 2007 am trecut prin toate etapele de perfecționare profesională, proiectare și urmărirea execuției lucrărilor de construcții, iar din 2013 am avut șansa să ajung manager, funcție pe care o dețin și în prezent în cadrul unei companii multinaționale.

Toată experiența și cunoștințele dobândite de-a lungul anilor aș vrea să le pun în aplicare spre folosul județului meu natal, iar principalele obiective pe care doresc să le implementez sunt:

  • Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare în tot județul Bistrița-Năsăud
  • Transparența decizională si digitalizarea instituțiilor publice în întreg județul Bistrița-Năsăud
  • Atragerea de investitori strategici pentru a crea noi locuri de muncă bine plătite

Este nevoie de o schimbare. Stradă cu stradă, comună cu comună și oraș cu oraș vom schimba Bistrița-Năsăud!”, spune președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Toth.

(Articol electoral comandat de Partidul Uniunea Salvați România, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar: 21200251)

Etichete

1 comentariu

  • Foarte absent USR-ul în vizibilitate politică din această campanie.
    Spre deosebire de Iaşi unde dna Cosette luptă în linia 1 elegant, eficient şi fără complexe.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.