Actualitate

Cu cine votează Gavrilă Urs

”Am fost criticat de oameni și pentru implicare, și pentru pauza politică din ultimii ani. Mi le asum pe toate și toate aceste experiențe fac parte din anvergura și aventura mea personală, cu care am ajuns azi, la 35 de ani”, a scris pe Facebook Gavrilă Urs care a vrut să răspundă public la întrebarea cu cine votezi?

”Am fost întrebat des cu cine votez duminică. Alegerea mea este despre imperfecțiuni. Să vă explic.

Încă de la 18 ani până acum 2 ani, am fost mereu membru de partid. Întâi, în tineretul PDL, apoi fondatorul și președintele județean al Forței Civice și apoi, în 2014, după marea fuziune de dreapta, vreo doi ani, în PNL, unde am și candidat de consilier local, ulterior demisionând. Aproape toată cariera mi-am petrecut-o în partide aflate în opoziție, construind. În special pe tineret. Sunt activist și nu am putut sta deoparte – politica îmi afectează inerent viața, chiar dacă, antreprenor fiind, mi-am derulat afacerile fără ca statul să-mi fie vreodată client. Fapt verificabil oricând pe SEAP.

Am fost criticat de oameni și pentru implicare, și pentru pauza politică din ultimii ani. Mi le asum pe toate și toate aceste experiențe fac parte din anvergura și aventura mea personală, cu care am ajuns azi, la 35 de ani.

Acestea fiind spuse, am fost în pielea candidaților de astăzi. Îi înțeleg. Cu unii, chiar empatizez.

Cu Doris Rai am dus cele mai faine campanii pro Băsescu și Ioan Oltean, pe vremea vechiului PDL.

Cu Ionuț Simionca, de exemplu, sunt prieten, dar nu simpatizez cu partidul său tocmai datorită acestei majore dezamăgiri numită Băsescu, pe care Ionuț încă îl susține.

Cât despre ceilalți, neîntinați, apăruți peste noapte în politica locală, erijați în soluții salvatoare – ei bine, cu aceștia nu rezonez. În primul rând, fiindcă în politică nu există soluții mesianice – adică oameni care până acum au stat deoparte, iar astăzi vin să ne salveze orașul.

Administrația locală de municipiu nu e one-man-show – ai nevoie să te înconjori de o rețea suficient de vastă și variată de oameni cu expertiză și pertinență. Dacă un om nu vine înconjurat de o astfel de echipă, cum poate el administra un oraș întreg?

Și atunci, pentru mine, rămân două variante fezabile pentru o administrație locală profesionistă – cea PSD și cea PNL. Cu mici excepții, în ambele tabere, lista de consilieri e una decentă.

Actualul PSD local, cu toate bubele sale inerente, nu a dat foc orașului și l-a ținut pe o linie decentă. Iar domnul Niculae are un CV și un parcurs onorabil. Totuși, 12 ani consecutivi la putere sunt suficienți pentru a putea face dintr-un oraș ca Bistrița unul de top. Și, chiar dacă nu ar excela, măcar să îi fie rezolvate toate problemele minore și punctuale. De ce abia acum ne ocupăm de asfaltări, de utilități, de piste de biciclete, de cartierele cu probleme, de oportunitățile pentru investitori și de restul promisiunilor din programul electoral al PSD? După 12 ani „împreună”, nu mai este loc de promisiuni, doar de convingere – fie sunt buni, fie trebuie schimbați.

Iar aici ajung la omul pe care îl voi vota: Ioan Turc, PNL. Pentru că nu a făcut parte din USL. Fiindcă are experiență administrativă și de management. Pentru că se consultă cu specialiști. Fiindcă face parte din singurul partid care poate asigura, în următoarea perioadă, o majoritate în consiliul local care să-i sprijine proiectele. Și, slavă Domnului, chiar are o suită de soluții pentru toate problemele orașului. Doar de ceva timp și de încrederea bistrițenilor mai are nevoie. Imperfecțiunile sale? Le-am auzit pe toate: de la presupuse blaturi, până la invective ieftine de la oameni care nu știu dezbate altfel decât mizerabil. Și cele palpabile? Nu foarte diferite de imperfecțiunile mele și ale altor oameni care au ales, de-a lungul timpului, să nu stea deoparte.

Soluțiile pentru problemele unui oraș țin de echipa cu care te înconjori. Iar echipele performante se construiesc în timp, nu apar peste noapte. Ioan Turc mi-a demonstrat această consecvență și determinare, construind în ultimii ani singurul partid care a învins recent PSD în acest județ. Și e singurul care o poate face și la primăria Bistrița!”, a scris Gavrilă Urs pe Facebook.

Etichete

4 comentarii

  • Prima opțiune rațională este dl Turc pentru alegerile de acum.
    Din toate punctele de vedere.
    1. Experiență anterioară are.
    2. Proximitate cu Puterea la nivel național şi regional.Contează, oricât de mult spun unii că nu ar conta. Decizii se iau multe în Bucureşti..chiar la nivel local.
    3. Program care include o cunoaştere a problemelor municipiului. Spre deosebire de alții , mă refer dl Simionca sau Niculae nu a făcut doar copy paste la ideile exprimate aici.
    De apreciat că nu a intrat în capcana controverselor negative.

  • Deja se cam stie ca iese Turc. Daca era pe val Niculae zicea ca alege psd. Si la consiliul judetean cu PSD? Sa alegem tot cine e pe val. Penibil.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.